Nemultumirile mele fata de scoala romaneasca, vazute atat din interiorul ei, in calitatea de cadru didactic, dar si oarecum dintr-o pozitie exterior-implicata, ca mama de copil in clasa intai, sunt nenumarate. Si frustrarile si neputintele, de asemenea.

1. E frustrant ca nu poti sa-ti duci copilul la scoala din apropiere, fara sa conteze "la cine"; e frustrant ca nu exista un standard de calitate al actului educational din diferitele scoli si trebuie sa mergi acolo unde stii ca invatatorul este dedicat si bine pregatit. E frustrant ca a trebuit sa-mi mut copilul dintr-o clasa pregatitoare cu o invatatoare foarte buna, din motivul ca toata protipendada high-classulul local a avut aceeasi parere si au venit buluc cu pretentii si presiuni, aglomerand clasa peste nivelul meu de toleranta.

2. E frustrant ca vad cu ochii mei si aud cu urechile mele invatatori care fac greseli flagrante de ortografie. E dureros sa vad invatatoare care-si sustine gradul 1 cu o lucrare din gramatica limbii romane si pe slide-ul careia de prezentare al tezei unul dintre obiective este acela de '"a reusii sa transmita elevilor competente". E la fel de frustrant si trist sa vezi o poza de inceput de an scolar cu un cearsaf intins la festivitate, pe care scrie: "Scoala, e sufletul natiuni".

3. E frustrant sa aud discursuri sforaitoare si goale la fiecare inceput, cu clisee cu "marea bucurie" si cu "calcam pentru prima data pragul scolii". Al unei scoli in paragina, nerenovata de zeci de ani, pentru ca reprezinta un mar al discordiei la nivel politic local - nivel la care se iau deciziile in acest sens.

4. E frustrant sa-mi vad copilul de clasa intai fara manuale in ghiozdan pentru ca asta e pretul luptelor pentru bani. E greu sa-l vad victima colaterala intr-un razboi corupt care n-are nicio legatura cu el. E la fel de greu sa o vad pe inimoasa invatatoare recurgand la tot felul de subterfugii si improvizatii pentru a nu ramane in urma, pentru a-i invata literele de mana...

5. E frustrant ca Ministerul Educatiei este cel caruia i se va reduce bugetul. Da, avea prea multi bani si prea multe dotari.

6. E frustrant sa vad multi profesori neimplicati, dezinteresati, nemotivati, dand vina pe salarii pentru propria lor neputinta. Sau lene.

7. Si din partea cealalta a 'baricadei' - da, e al naibii de frustrant sa vad generatii de tineri tot mai blazati, mai neincrezatori, mai limitati in actiuni si idealuri (ma refer aici la sentimentul predominant, nu la varfuri). E frustrant sa vad aceleasi generatii de copii care au pornit in clasa intai cu acelasi entuziasm si dorinta ca si fiul meu, in urma cu putin timp. Si carora idealurile li s-au tocit, la fel ca ambitiile, la fel ca visele. Care si-au picat bacalaureatul si se pierd in marea masa de copii pierduti cand, in alte conditii, ar fi putut sa fie oameni impliniti. Iar asta e o tragedie care nu e vina lor, ci a noastra, a profesorilor prosti si dezinteresati, a parintilor care niciodata n-au timp, a unei societati imbecilizate pentru care destinele copiilor astora nu conteaza. Hai sa radem grotesc de greselile lor, de nivelul lor redus de cultura, de inabilitatile lor.

8. De aceeasi parte a baricadei, e frustrant sa-mi vad fluturasul de salariu lunar si sa fiu nevoita sa fac multe alte lucruri pe langa pentru a putea sa-l completez oarecum, luand astfel din timpul copilului meu.

9. In aceeasi ordine de idei, e deranjanta si nedreapta generalizarea cu "voi, profesorii nu va mai plangeti de salariile mici pentru ca si asa e prea mult pentru ce faceti", cand stiu cata munca merge in pregatirea fiecarei ore, cat costa (nu ca bani, ci ca energie si consum) toate treptele ierarhiei in invatamant si cat de multe se ascund in spatele a ceea ce necunoscatorii vad ca "program de patru ore pe zi".

10. E frustrant sa vad ca avem in proportie covarsitoare un invatamant informativ, care toarna cu palnia-n capul elevului, fara a conta prea mult partea formativa. Si asa avem elevi neurotici, elevi plictisiti de moarte, elevi care-si pierd cea mai mica urma de entuziasm, elevi care invata pentru note, si nu pentru ca vad vreo finalitate practica, elevi care termina liceul debusolati si pierduti, incapabili sa functioneze normal intr-o lume pe care pseudo-scoala noastra nu si-a batut capul sa-i pregateasca vreun pic.

Da, am generalizat din nou. Stiu ca exista - din fericire - si situatii normale, dar sunt atat de rare incat devin mari exceptii. Exceptiile alea cu care ne mandrim cand ii vedem la televizor ca au castigat vreun mare premiu pe la o universitate din Vest.