Intru la ei in camera ...

Haine peste tot, incepand de la pijamalele de dimineatza, tzinutele incercate de dimineatza pentru scoala, hainele cu care au venit de la scoala, cele de basket, de gimnastica, cele de casa, astea ca sa enumar grosier carpele scoase din shifonier intr-o singura zi. Va imaginati cum ar arata camera daca le-as lasa doua zile nestranse  …

In cel mai bun caz, NU gasesc haine SI pe jos. Repet, in cel mai bun caz …  in rest, pe pat, pe birou, pe monitorul de la computer, pe servanta, pe radio, pe dupa canapea … Majoritatea sunt intoarse pe dos, toate facute ghem – chilotii direct in pantalonii dezbracati in fuga, care au un crac pe dos si unul pe fatza, tricouri, maieuri, toate lipite unele de altele, intr-o imbratizsare dragastoasa.

Primul lucru, in loc de haine, vad negru in fatza ochilor … si cum imi spune Yoga sa ma relaxez, respir adanc, o data, de doua ori, pana mi se limpezeste imaginea … mai bine ramaneam in intuneric !!!

Incep sa-i strig … vocea imi tradeaza starea de spirit … aud de cateva ori “wait, sa se termine asta” si cuget despre ce sa fac mai intai o criza de isterie – despre faptul ca eu strig si ei imi raspund cu “wait” sau despre dezastrul din camera … sigur, am tot timpul din lume sa cuget, ca daca nu mai strig de inca 5 ori, nimeni nu isi aduce aminte de mine.

Apar amandoi prudenti in usa … si intreaba nevinovat “what, what, what is wrong ?” … de parca nici usturoi n-au manacat, nici gura nu le miroase si eu, o nebuna, n-am altceva de facut decat sa ma iau de ei …

Le arat cu degetul dezastrul … repet, nu vorbesc nimic, nu reprosez nimic, nu dau vina pe nimeni, nu scot un sunet …  nu-i nimic, incep ei sa dea vina unul pe altul si sa imi explice mie de ce arata camera aia asa … ca dimineatza nu stiau cu ce sa se imbrace si au incercat mai multe haine …si ce daca hainele le stabilim de seara, dimineatza le vin idei noi care trebuie puse in fatza oglinzii. Ca dupa scoala s-a grabit la basket, apoi au avut teme, apoi, aia, apoi aialalta, dar desigur ca aveau in plan sa faca ordine …eu sunt de vina ca am fost cu un pas inaintea lor … si mai ales, celalat are mai multe haine imprastiate si fiecare este mai putin vinovat. Pai cum sa dovedesti ca esti mai putin vinovat, decat demonstrand ca celalat e mai vinovat ca tine … si uite asa, dam si in cearta – ba tu, ba tu, mintzi, ba tu mintzi, nu e asa, nu il crede pe ala, nu e corect, toata lumea are ceva cu mine, nimeni nu ma iubeste, voi toti il iubiti pe celalalt mai mult …etc, etc, etc.

Nimeni insa nu se apuca de strans, ca doar e mai important sa iesi basma curata decat sa faci ordine …cui ii pasa de ordinea din camera aia ?

Si timpul trece ...si sangele meu incepe sa fiarba … Deschid si eu gura – “in 20 min sa vad camera asta luna. Hainele murdare la spalat, hainele curate in sertare”. Calm, da ? Cat pot eu de CALM

Daca plec din camera, ca vorba aia, mai am si alte treburi … incep relaxati si usurati, sa se joace, in debandada aia. Cum de unde stiu ? Ii aud de sus ..rad, se bat cu hainele, isi arunca chilotii pe lampa, daca nu nimeresc lustra de prima data, deja asta devine o provocare ... sa incercam o data, de douo ori, sa incercam sa ii aruncam cu piciorul, sa fluture chilotii ...

Apoi, la mare cautare e  jocul asta care vad ca e foarte popular, in care unul e un catzel, celalat stapanul si zgarda este o pereche de pantaloni inodati cu alta pereche de pantaloni si vreo 6 sosete puturoase…etc, etc, etc. Si plimba catzelul prin toata casa, eventual mai pierde ceva haine si prin camerele alaturate.

Am facut testul, am zis sa ii las, sa nu ma duc peste ei …in 30 min, debandada era si mai mare, veselia in floare, chilotii curgeau de sus, bluzele erau rastignite peste tot, ciorapii puturosi se aeriseau pe acolo pe unde aterizasera … cand se satura de jucat printre haine, pleaca din camera, sa se joace in alta parte, cu altceva …

Concluzie : trebuie paziti !!! … sub amenintzarea privirii ucigatoare, incep mai intai sa desparta chilotii de pantaloni, maieurile de tricouri si sa caute shosetele dezperecheate, care niciodata nu sunt ale lor ci ale celuilalt … inclusiv cu mine privaindu-I incruntat, incearca aruncarea chilotilor pe lampa …daca ma bufleste rasul, am de bagat la bataie inca un buchet de nervi, la albit inca un sfert din parul meu tanar si la lama inca 2 m de vene. Asa ca ma tzin tare, incep sa marai …

Regrupati, incearca sa le arunce in cosul de spalat. Mai toate rufele sunt de spalat …ca acolo nu trebuie sa impaturi, sa imperechezi, sa aranjezi nimic.

Halllloooooo, nu toate lucrurile sunt murdare …chilotii si ciorapii la spalat, restul, uitat, evaluat si la spalat sau impachetat frumos si la sertar …eh, belea !!! Ca sa le impachetezi frumos, trebuie sa le intorci pe fatza …sigur, daca nu as fi acolo, le-ar indesa asa in sertar. Nu mai am pretentzie de impaturit, sa nu credeti ca sunt nebuna …sunt multumita cu “cat de cat” si cu faptul ca nimeresc sertarul corect. Nu ca s-ar concentra pe asta, de regula deschid seratul de la nivelul ochilor si fara ochii mei pe ei, le-ar indesa toate acolo …

Dati-mi si mie solutzia responsabilizarii copiilor ?

pai, mai.... o fi ea buflea de pe DC-ul nostru romanesc, dar eu tot nu-s de acord cu asta, pentru ca nu a fost corect.... prezenta ei in spital era o chestie emotionala, nu de asistenta medicala... HR a  inteles si nu i-a refuzat doleanta, nu i-a refuzat zilele, dar buflea a vrut mai mult liber decit se cuvenea si eu cu asta nu am fost de acord.... cum spuneam, fiindca asa spune experienta mea de munca, de viata si de interactii cu oamenii

 

acuma tu sa nu te superi buflea de despicatul firului in patru, dar ce sa faci, tu ai venit cu toate astea, si trebuie sa admiti ca exista si alte opinii, iti place sau nu..... oricum problema ta a fost rezolvata favorabil si baiatul ti-e sanatos, asta e cel mai important !

Zenit, habar nu ai cat de tare ma ranesc cuvintele tale ... asa cum m-a ranit si femeia asta, Dumnezeu sa o ierte !!! ... deci tu consideri ca eu am vrut "mai mult liber" cand de fapt nu era nevoie de mine acolo in spital ??? Tu, ca mama, ca fosta mama de copil de 9 ani, l-ai fi lasat pe fiul tau in spital, singur, cu febra si toate complicatiile aparute, l-ai fi lasat fara nici o grija ca este pe maini bune ???

Sau ti-ai fi luat 10 zile de concediu si restul ar fi stat de singur in spital ? Sa nu te gandesti la sotul meu, ca el a stat cu el acasa, dupa spitalizare ...cineva trebuia sa o faca, nu ? Si eu am ales sa merg la servciu, pentru ca intram in closing si trebuia sa inchid luna ...puteam sa-mi bag picioarele, ai dreptate ...

La sfarsitul lui Noiembrie, a murit tatal meu ... in scenariul de mai sus, nu as mai fi avut zile de concediu, deci ar fi trebuit sa raman aici, pe baricade ...si s-o las pe mama singura, in Romania, sa-l ingroape si sa-si planga amarul ???

Eu chiar ma gandesc daca acest mod de gandire apare la oamenii care si-au vazut copiii maturi si nu mai pot simtzi la fel ca unul care este inca responsabil si total implicat in cresterea lui ...la oamenii care chiar cred ca "nu li se mai poate intampla nimic" pentru care sa aiba nevoie de intelegere si empatie de la ceilalti oameni cu care lucreaza zi de zi.

Activitatea profesionala ne ocupa mai mult de jumatate din viatza ... dam organizatiei in care lucram multe resurse personale, timpul negociat, cateodata timp suplimentar, efort sa iasa treaba buna, efort sa imbunatatim randamentul, idei noi de functionare ...etc, etc, etc. Pentru unele din ele, suntem remunerati, conform contractului negociat ... pentru altele NU.

Un business se conduce prin proceduri care se aplica in limite decente ...asta pentru ca o procedura nu poate cuprinde toate evenimentele particulare din real life si pentru ca sunt concepute si aplicate de oameni.

Politicile de resurse umane, respectiv aceasta profesie, a aparut din nevoia de a stimula angajatii ..pentru ca s-a descoperit, ca un om multumit, pune in serviciile companiei mai multe resurse individuale, decat unul care se tine strict dupa contractul negociat ... de aceea, de multe ori, beneficiile bune conteaza mai mult ca remuneratia.

Flexibilitatea in atitudine, sentimentul ca organizatiei "ii pasa" de problemele personale pe care angajatul alege sa le faca publice, sunt stimulente fantastice in performatza profesionala ...

De aceea politicile de resurse umane sunt de regula inventate de oameni specializati si aplicarea lor tine nu numai de Resursele Umane ci mai ales de Managerii de departamente ...pentru ca ei isi cunosc cel mai bine angajatii si nu aia de la Resurse Umane ...si nu Resursele Umane ar trebui sa aiba ultimul cuvant. Si de regula nu il au ...

Pe scurt, un angajat se va dedica mult mai mult serviciului, daca il faci sa creada ca si "serviciului" ii pasa de el ...

Iti mai spun inca o data ... cred ca nici un mesaj pe forumul asta nu m-a ranit atat de tare ca al tau ... sa crezi ca eu am vrut mai mult timp liber, pe care nu il meritam, sa te mire ca mi-am castigat acest timp liber, ca sa stau cu copilul meu in spital, a carui situatie era incerta ???

Si ce ma doare si mai mult este ca nu cred ca ai facut-o intentzionat, ci ca asa gandesti ... tu, care esti discipol si formezi copii.

Mai bine spune-mi ca ai facut-o intentionat, ca iti sunt antipatica si ai vrut sa ma lovesti cu ceva ... mi-ar fi mai usor sa iti inteleg gandirea.

Iti doresc numai bine ...

Neata burtici   

Optimism si muuuuuulta sanatate va doresc   

Stiu ca e greu de multe ori sa-ti pastrezi zambetul pe buze si te-nconjoara 10001 de ganduri, dar mai stiu ca gandirea pozitiva atrage lucruri pozitive. Nu ca traiesc ca strutul cu capul in nisip, dar vreau sa cred si cred ca ne este dat sa fim fericiti si sa ne construim viata asa cum dorim. Mintea e sigurul inamic.   

Ganduri bune si pupic si pentru Sunshine 

In primul rand copiii invata mult din lucrurile nespuse, sunt ca niste buretei care absorb tot ceea ce fac parintii lor. Daca fetita ta va vedea la tine un comportament deschis fata de sora ta, atunci problema ta e pe jumatate rezolvata. Dar este important ca tu sa fii autentica, daca este ceva legat de casatoria surorii tale care nu iti place, e bine sa-i spui fetitei, pentru ca cei mici te simt mediat ce incerci sa-i minti, e mai important pentru ei sa inteleaga ca doi oameni pot sa nu fie de acord in toate, dar se pot iubi in continuare. Mai poti sa faci ceva, daca de exemplu tu nu esti in largul tau sa discuti despre asta, o poti lasa pe sora ta sa o faca, daca fetita ta te intreaba ceva legat de sora ta, tu ii spui ca o iubeste pe sotia ei, si ca dac ae curioasa sa afle mai multe, o poti ruga chiar pe ea (pe sora ta) sa-i povesteasca.

Uneori sa astepti copilul sa puna o intrebare e o capcana, poate crea copilului impresia ca un subiect este tabu, poate e bine sap rovoci o discutie, peste 2-3 ani.

Pe urma e problema bunicilor, pe care fetita ta ii va iubi (cred) si care inteleg ca nu sunt de acord cu casatoria surorii tale, e posibil sa auda de la ei chestii jignitoare, pe care tu va trebui sa le dezamorsezi...