ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
my 2 cents... deseori certurile intre falvia si alex seaamana cu certurile intre ai mei 2...
si deseori recatiile Flaviei sunt identicel cu cele ale lui Alex al meu. Ce am inteles eu peste vara asta (ca mi-a crescut si mie mintea un pic)
- ca indiferent ce face cel mare, cel mic simte ca el e "left out" si dat afara de la masa. imi e cumplit de greu sa ii explic lui Alex de ce el nu va avea telefon la ziua lui, ci T. da. pentru ca am decis eu ca la varsta x primesc fiecare telefon. ghinion e ca cel mare ajunge mai repede acolo... isi doreste drepturile varstei mai mari
- tot cel mic se plange pentru diverse responsabilitati pe care le "castiga" odata cu varsta. si normal ca nu era sa bage de seama ca T. scotea gunoiul la 9 ani. dar placa lui acum e ca la 9 ani T nu scotea gunoiul. Nu isi doreste si responsabilitatile
- se raporteaza mereu la cel mare. daca cel mare face o boacana, se umfla in pene ca el e cuminte. daca cel mare ecuminte, se umfla in pene ca el MEREU a fost cuminte
- masoara fiecare lucru pe care il primeste cel mare sa fie sigur ca primeste absolut la fel daca nu mai mult
- cand e singur, fara prieteni, i se pare normal si are asteptarea ca T sa nu se mai joace cu prietenii lui, ci sa se joace cu el.
- cand are un grup in care e fericit... T devine brusc annoying
____
si as putea sa lungesc lista asta mult si bine. dar tot stand si gandind ce inseamna toate manifestarile astea, am ajuns la o concluzie.
cei mici vor sa se afirme ca fiind persoane diferite si nu extensii ale celui mai mare. ei se percep ca extensii, nu neaparat ii percepem noi ca fiind asa. si atunci imping si se impotrivesc si vin cu tot soiul de plangeri care nu par valide...
dar ideea e ca trebuie, cred, sa le dam spatiul si contextul necesar sa fie diferiti. ma gandesc din ce in ce mai serios sa ma asigur ca vor merge la licee diferite, de unde pana acum mi se parea de neconceput...
Citeste tot mesajul >
A fost, fara nicio dramatizare, cea mai intensa si solicitanta perioada a vietii mele. Am lucrat si mi-am documentat fiecare randulet, am intors pe toate partile fiecare fraza de multe, multe ori. M-am imprumutat sa-mi cumpar carti, eram in maretul concediu de crestere a copilului si primeam 600 de lei pe luna. Am lucrat nopti in sir, intre doua alaptari :)
Asa ca nu ma simt deloc, dar absolut deloc in tagma celor care si-au luat doctoratul pe banda rulanta, nu ma identific nicidecum si nu resimt nicio jena cand aud generalizari cu doctoratele din Romania. Or fi si din aceia care au primit diploma plocon; nu sunt din filmul meu.
Poti sa faci doctorat din placere, dar daca e doar placerea cercetarii, asigura-te ca ai pe cineva care sa te sustina financiar, iti poti permite sa te inchizi intr-o biblioteca zile intregi si ai conditii de a participa la conferinte, la stagii de cercetare in strainatate. De regula, doctoratul il faci pentru a-ti urma un scop in cariera. Cred ca putini sunt cei care-si permit luxul de a face un doctorat autentic din pura placere intelectuala si fara un alt obiectiv legat de profesie. Teoretic, se presupune ca ai oarece avantaje financiare dupa obtinerea titului. Practic, avantajele depind in mare masura de domeniul urmat si de profilul carierei.
Este si o gluma semi-sadica in acest sens.
Care este elementul care face nota discordanta in seria de mai jos?
- doctorat in stiinta calculatoarelor;
- doctorat in filologie;
- doctorat in economie;
- o pizza Quattro Stagioni
Raspuns: elementul diferit este doctoratul in filologie. Pentru ca toate celelalte pot hrani o familie compusa din patru persoane.
Asa ca uneori titlurile, oricat ar fi de pompoase, nu prea compenseaza alte goluri mai lumesti. Daca n-ar fi fost un element obligatoriu in cariera mea, in pofida oricaror provocari intelectuale pe care le-as fi putut resimti, as fi cumparat mai bine o pizza.
Citeste tot mesajul >
