Eu am ajuns la concluzia ca pe mine nu ma deranjeaza cuplurile de acelasi sex iar copilul il vad ca norocos ca are doi parinti care il iubesc. Pacat sau nu, normal sau nu, cine sunt eu sa pun eticheta pe viata altuia. 

Am crescut auzind convingerile celor din jur: "Asa ceva nu e normal", "Niste depravati", "Neoameni". I-am privit cu curiozitate pe cei suspectati de astfel de comportament numit "deviant" de adultii din jurul meu, am auzit isteriile de la TV legate de paradele gay, am privit cat de inflacarati deveneau interlocutorii in infierarea acestui comportament. O perioada am fost convinsa ca o astfel de reactie nu poate sa existe fara un motiv (stiti vorba "Nu exista foc fara fum"). 

Apoi am ajuns intr-un colt de lume in care oamenii nu mai reactioneaza asa (nu stiu daca doar determinati de lege sau din alt motiv) si am ajuns sa-i cunosc ca oameni inainte sa-i vad ca gay. Si am realizat ca sunt exact ca mine, cu vise si dorinte, cu temeri si nesiguranta, cu umor si sensibilitate, intr-un cuvant OAMENI.

Am realizat ca atunci cand ma uit la persoana din fata mea nu caut sa vad cu cine s-a bagat in pat azi-noapte, caut sa vad cine e. Sexul e doar o parte infima din viata unui om, sunt alte parti mai importante. Devotamentul catre familie, prietenia pe care o oferi apropiatilor, dragostea si protectia pe care o oferi copiilor, efortul pe care il pui in munca ta, asta consituie 90% din cine esti  si totusi lumea se impiedica de restul de 10%.

Eu cred ca viata celor cu mai multe relatii (lungi) este mai plina de evenimente, mai bogata in experiente, in trairi, in simtiri, in ce au primit sau in ce au oferit de-a lungul ei.

Ideea asta de “partener pe viata” este o utopie inventata de oameni (biserica ?) in scopuri organizatorice, si impusa ca o norma morala, esentiala de organizare a societatii. Lumea moderna o desfiinteaza pe zi ce trece. Se chimba “normalul” in multe, incepand de la “cine trebuie sa castige mai mult”, “cine trebuie sa gateasca”, “cine trebuie sa creasca copiii” … “cum trebuie sa imi organizez viata ca sa fiu fericit”. Toti ne cunoastem “normalul” asa cum spunea Rufus si acceptam ca “normalul” este o notiune personala si diferita de la individ la individ. Pericolul pe care il vad eu este ca e bine sa observam tendintele la nivel global, si sa avem deschidere catre tot ceea ce difera de “normalul” nostru. Nu pentru noi, pentru copiii nostri. Eu nu cred ca vreau sa imi cresc copiii in normalul meu, ca s-ar putea sa intre in conflict cu “normalul” timpurilor lor si sa ia decizii gresite, bazate pe confuzie. Nici Rufus sau orice mama casnica nu cred ca isi creste fetele in a sta in gospodarie si a urma aceeasi cariera domestica, desi in trecut aceasta pregatire exista si era foarte serioasa.

Problema a “normalului” nostru depasit a existat din totdeauna …

Normalul bunicilor mei a fost ca fetele sa se marite la 16 ani si sa se ocupe exclusiv de gospodarie. Normalul parintilor mei a fost ca femeile sa se marite virgine, sau neaparat sa se marite daca ramaneau insarcinate in afara casatoriei …pai cate familii nu s-au format din aceasta obligatie de a intra in normalitate … si apoi cate esecuri sau effort s-a depus in a sta in acea casatorie pe viata, ca deh, asta era alt normal. Cate tinere nu au nascut copii nedoriti, numai pentru ca normal este sa il nasti, nu sa-i intrerupi evolutia …etc, etc, etc. Iata confuzii si drame pot genera aceste “normaluri” inflexibile …

Cum vad eu viitorul copiilor mei sau poate a nepotilor mei ?
Eu cred ca institutia casatoriei va ramane strict un aranjament legal si necesar … divortul va deveni in schimb normal, comun, firesc …
Aceasta libertate nu va genera o promiscuitate si o moralitate indoielnica (cum sunt sigura ca gandesc traditionalistii) pentru ca biologic, oamenii sunt inclinati spre stabilitate de orice fel, inclusiv emotionala …dar nu o singura stabilitate. Probabil 2-3 casatorii intr-o viata de om va fi "normal" …Intre ele, se vor consuma relatii neoficiale / nelegalizate, nu cu scopul de a-ti studia partenerul, de a alege bine, de a cunoaste persoana langa care vrei sa mori, de a te pregati pentru proiectul vietii (lupta cu ispitele, eforturile de a ramane) … ci cu scopul de a-ti trai viata cat mai confortabil, de a trai in zona de confort, de a te simti echilibrat pe toate planurile ...de a fi fericit.

Deja o simt pe Andacos in ceafa mea cu intrebarea “ce se intampla cu copii ?”   …asa ca raspund inainte. Copiii vor ramane in responsabilitatea legala a mamelor cu o contributie sentimentala/emotionala/fizica/financiara, bine venita din partea tatalui. Femeile vor face copii nu pentru ca vor o familie, ca trebuie sa fie in randul lumii,  ci pentru ca simt / vor un copil cu barbatul pe care il iubesc la un moment dat. Barbatii vor accepta sa faca un copil, nu pentru ca trebuie sa se aseze si ei odata la casa lor, ci pentru ca vor sa faca parte din aceasta experienta. Cresterea copiilor va fi un proiect cu date bine stabilite inainte … mama stie ca e al ei pe veci si detine toate responsabilitatile, tatal stie ca il poate vedea si interveni oricand ...cam ca si acum in multe cupluri casatorite, nu-i asa ?

Si fiti fara grija, omenirea va supravietui, generatie dupa generatie la fel ca si pana acum, cu acesti copii cresuti si dezvoltati frumos si in afara unei familii traditionale … de altfel exista de secole modelul tribal – cu copiii crescuti de comunitate, modelul musulman cu copiii crescuti in compoundul cu un barbat si 3 neveste, modelul nomad …etc, etc, etc.

Cand institutia casatoriei se va degrada suficient de mult incat sa nu mai tina oamenii incatusati in norme si prejudecati, atunci notiunea de adulter va disparea, la fel si viata dubla, traumele sufletesti / dezamagirile sentimentale se vor minimiza, teama de esec si rusinea judecatilor sociale de asemenea … ispitele vor disparea, pentru ca ele nu exista fizic ci sunt rodul obligativitatii cuplului pe viata ...lupta cu ispitele si oamenii slabi invinsi de ele nu vor mai avea sens.

Piata “dragostei” va avea mai multi candidati disponibili, legal si emotional, iar procesul de a gasi un partener la orice varsta va fi ceva foarte natural si lin, fara checklist, fara teama de viitor, fara teama de esec.

Stiu ca o sa ma contestati … si nu o sa incerc sa va conving. Doar sa reflectati si la aceasta varianta, poate nu pentru voi, pentru urmasi.

    Sa vina      .

   Un capitol plin de vesti bune!