Eu nu sunt parinte, dar pot sa scriu din proprie experienta. Am fost nascuta si crescuta in Romania si am facut 12 ani de religie (ortodoxa) obligatorie, saptamanal, uneori chiar si de 2-3-4 ori pe saptamana (nu ni s-a spus nici noua elevilor, nici parintilor ca ar fi optionala). Am facut religie in toti cei 8 ani de generala si in toti cei 4 ani de liceu. Am mers la cea mai buna scoala generala din orasul meu si apoi am intrat printre primii la cel mai bun liceu atat din orasul meu cat si din judetul meu. Am fost olimpica nationala si judeteana la franceza cu numeroase premii si mi-a placut enorm sa invat (inca imi place). Dar religia din cei 12 ani nu mi s-a parut o materie ca toate celelalte, mi s-a parut indoctrinare curata. Adica nu ni se preda sub forma de informare, informatii, curiozitati, etc. Ni se preda sub forma: "Acest lucru asa este si nu altcumva/diferit si este 100% adevarat si nu ai voie sa ai indoieli. Daca ai indoieli nu te mai ajuta Dumnezeu." Religia ortodoxa era o "materie" diferita de religia catolica. Majoritatea colegilor faceau religie ortodoxa. Cei care faceau religie catolica se simteau izolati de restul, dati la o parte si chiar batjocoriti. In ora noastra de religie (ortodoxa) ni se spunea clar ca doar religia ortodoxa are dreptate 100% si toate celelalte religii sunt gresite, false si chiar periculoase. Ba chiar ni se spunea ca religia ortodoxa este mai presus de religia catolica si este mai corecta si are mai multa dreptate. Asa ca unii dintre colegii mei ii atacau pe colegii care faceau religie catolica din cauza acestor lectii de la ora de religie. Nu au fost niciodata pedepsiti desi dascalii au fost informati si stiau ce se intampla. In cursul celor 12 ani de religie/indoctrinare am avut diferiti profesori. Am avut profesoare, si tinere si batrane, unele sotii de preoti, altele nu. Am avut si barbati profesori care erau preoti sau erau preoti in devenire. Nu am avut nici un barbat profesor care sa nu fie preot sau preot in devenire. Toti ne predau la fel, adica ne spuneau ca doar religia ortodoxa are dreptate si este corecta. Toti ne duceau prin biserici si manastiri, ne invatau cum se ne rugam, cum sa facem matanii, cum sa ne spovedim, cum sa ne impartasim. Cand vizitam bisericile si manastirile eram obligati sa ne spovedim si sa ne impartasim pe rand, sa ne rugam timp indelungat, sa nu facem zgomot, sa pupam si sa ne inchinam la toate icoanele, sa cumparam lumanari si alte obiecte precum carti de rugaciuni, icoane, cruci si cruciulite, etc. si sa donam banii bisericii sau manastirii. Unii profesori sau profesoare de religie ne cereau in mod obligatoriu fetelor sa purtam baticuri pe cap si fuste/rochii lungi cand intram pe proprietatea bisericii/manastirii, deci inca din curte; nici nu se punea problema sa indraznim sa refuzam, dar eu si altii intrebam de ce si ni se spunea scurt: "in semn de supunere fata de Dumnezeu" si atunci majoritatea taceau, dar eu mai intrebam atunci de ce baietii nu poarta si ei asa ceva si mi se spunea sec: "fetele si femeile se supun lui Dumnezeu Tatal si barbatilor din viata lor, adica tata, unchiul, bunicul." si atunci mai intrebam si baietii cui se supun si ni se spunea artagos: "ei nu se supun ca voi (fetele/femeile), ei sunt diferiti pentru ca ei se trag din Adam care nu a gresit fata de Dumnezeu, dar voi va trageti din Eva care l-a maniat pe Dumnezeu." La orele de religie nu ni se permitea sa punem prea multe intrebari si daca puneam intrebari care puneau la indoiala spusele religiei sau ale profesorului, nu ni se raspundea, eram ignorati sau se tipa la noi, eram dati afara sau chiar ni se scadea din nota, in functie de cum se simtea profesoara/profesorul in acea zi, adica daca avea rabdare sa ne ignore complet sau nu avea rabdare si ne dadea direct afara (adica afara din clasa, dar trebuia sa stam langa usa clasei pe coridor pana se termina ora). La orele de religie majoritatea lectiilor contineau diverse pedepse in ele, adica aceste lectii erau povesti cu rol de morala in care cineva facea ceva gresit si era pedepsit imediat. Ni se vorbea aproape la fiecare ora de diavol si demoni si iad si pacat si furia lui Dumnezeu. Dumnezeu ne era prezentat ca fiind furios, neiertator (exceptand cazul in care regretam ceva din adancul sufletului si il imploram sa ne ierte) si gelos (adica nu aveam voie sa ne inchinam altora decat lui). Ni se spunea ca religia ortodoxa este monoteista, dar nu puteam intelege acest aspect cand noi ne inchinam si lui Dumnezeu Tatal si lui Iisus si Duhului Sfant si Fecioarei Maria, si numerosilor Ingeri si numerosilor Sfinti si Apostoli. Ni se spunea ca diavolul este peste tot in lume, ca demonii umbla printre oameni pe pamant, ca suntem mereu in pericol, ca se da o lupta infricosatoare pentru sufletele noastre, ca trebuie sa avem mereu grija ce facem, ce spunem si ce gandim ca altfel ne pierdem sufletele, ni le ia diavolul si ajungem in iad la pedepsele vesnice si nimeni nu ne va salva niciodata. Ni se spunea ca diavolul si demonii lui pot lua orice infatisare pentru a ne ispiti in pacate, pot chiar arata ca ingerii si deci sa nu aveam incredere in nimeni si nimic decat in Dumnezeu si sa ne rugam mereu si sa mergem la biserica sa ne spovedim. Imi amintesc clar si acum ca orele de religie aveau pentru noi elevii o atmosfera austera, sumbra, infricosatoare. Cu totii aveam cosmaruri. Profesorul de religie a spus ca aceste cosmaruri nu au legatura cu ora de religie ci cu faptul ca demonii erau in preajma noastra noaptea si ne dadeau aceste cosmaruri ca sa ne sperie si ca de fapt ar trebui sa ii multumim lui Dumnezeu pentru aceasta frica eterna pentru ca frica ne va determina sa vedem pericolul in care suntem si sa credem in Dumnezeu ca unica noastra salvare. Am avut profesori de religie care au contrazis imediat teoria darwinista si au tipat la noi cand am insistat si am cerut argumente. Niciodata nu ni se oferau prea multe argumente credibile si nu aveam voie sa insistam, trebuia neaparat sa credem ca asa este si nu altcumva, intrebarile nu erau deloc binevenite. Cam asta a fost ora de religie pentru mine timp de 12 ani de zile. Chiar si in clasa a 12-a ma duceam cu inima grea la ora de religie, in ciuda varstei, pentru ca aveam acel sentiment greu, apasator, sufocant de frica, de vina, de groaza. Parintii mei niciodata nu m-au inteles. Ei s-au nascut si au crescut in comunism. Nu au facut niciodata religie la scoala, nici macar o ora asa ca mereu au trait cu impresia ca este foarte bine ca eu copilul lor am ocazia sa fac religie la scoala. Desi le-am spus si le-am descris orele de religie, le-am zis ca am cosmaruri, le-am zis tot, nu prea le-a pasat, au zis ca asa trebuie, ca asa e bine, ca ei nu au dreptul/nu pot sa puna la indoiala cuvintele unui preot sau profesor. Am crescut cu aceasta frica sufocanta in mine ca peste tot sunt demoni si diavoli care imi vor sufletul, ca Dumnezeu se supara cu usurinta pe mine pentru aproape orice, ca nu pot avea incredere in nimeni si nimic pentru ca oricine si orice pot fi un demon deghizat gata sa imi ia sufletul. Aceasta frica a venit pe parcursul anilor, ca o ceata care se misca incet dar sigur. Frica s-a insinuat incet-incet cu fiecare lectie si pedeapsa din lectie, intarita de cateva cuvinte ale profesorului bine tintite. Daca venea cineva din afara si asista la o ora de religie, nu i s-ar fi parut nimic rau sau ciudat sau nepotrivit. Ca sa vezi adevarul trebuia sa fii tu insati elev timp indelungat, sa vezi si sa simti pe propria piele cum esti indoctrinat si infricosat, cum frica se cladeste treptat dar sigur, caramida cu caramida.

Cand m-am mutat din Romania, am fost pur si simplu socata sa vad cat de indoctrinata am fost de fapt. In Romania mi s-a parut ceva normal, era normal ca in pauze elevii sa vorbeasca in soapta de pedepse divine, de iad, de demoni si diavoli, pacate si ispite la tot pasul. Dar asa ceva nu era normal aici. Sotul meu nu a fost crescut si educat asa, desi a facut si el religie, dar la el s-a numit istoria religiilor. Sotul meu a mers de la 4 ani si jumatate la scoala, la clasa I si de atunci a facut istoria religiilor dar la el a fost un optional adevarat si s-a predat istoria religiilor nu indoctrinare. Au invatat despre toate religiile si credintele oamenilor de peste tot, s-a pus accentul foarte mult pe toleranta si acceptare, nu li s-a spus niciodata care religie e mai buna/adevarata/corecta decat alta/altele. Au vizitat biserici, manastiri, temple, moschee, etc dar nu a trebuit sa se imbrace intr-un fel anume, nu s-au rugat, nu s-au inchinat, nu au facut altceva decat sa priveasca si sa asculte dascalul care le explica ce inseamna una alta. Ei au avut voie sa puna intrebari cate au vrut, nu au fost niciodata pedepsiti pentru ca au pus prea multe intrebari. Ba chiar profesorul de istoria religiilor le spunea cateodata ca efectiv nu stie raspunsul la intrebarea lor, atunci cand nu stia in mod sincer. Apoi, profesorul isi nota intrebarea buclucasa si le promitea ca se va documenta si le va raspunde data viitoare si intr-adevar asa facea. Sotul meu se ducea cu placere la aceasta ora la fel ca toti colegii lui. Nu a avut niciodata cosmaruri din cauza acestei ore, nu i-a fost niciodata frica de ceea ce a invatat la aceasta ora. Profesorul lui avea dreptul sa nu stie si sa recunoasca acest lucru. La mine niciodata nu se intampla asa ceva la ora de religie si la majoritatea celorlalte ore. Profesorul intotdeauna avea un raspuns, oricat de irational, ciudat sau chiar infricosator.
Traind in Sydney am avut si am ocazia sa vad oameni de toate culorile, rasele si religiile si credintele. Am mers la multe locatii de cult de diferite religii si mi-am cumparat carti sa citesc despre alte religii pentru ca eu efectiv nu stiam nimic despre alte religii.

Citind mult si gandidu-ma la tot ce citeam dar si la trecutul meu, am descoperit religia buddhista si templele buddhiste si am fost cucerita pe loc, m-am indragostit pur si simplu. Pentru prima data in viata mea citeam cu placere despre o religie si ma duceam cu incredere si cu inima usoara la templul buddhist. De exemplu, templele buddhiste sunt inconjurate de foarte multa verdeata, iarba, tufisuri, flori, pomi si copaci. Sunt banci peste tot unde te poti aseza si ti se pare ca esti intr-un parc, nu pe o proprietate religioasa, exista si mese unde poti sa mananci mancare de care vrei tu, adica nu ti-o vinde templul. Templele au calugari buddhisti sau calugarite budhhiste, nu au preoti si ei sunt egali intre ei, adica nu este un calugar mai presus de alt calugar. Toti calugarii si toate calugaritele sunt vegetarieni, nu mananca deloc carne. Multe temple au si animale care apartin calugarilor sau calugaritelor si sunt lasate libere, caini si pisici si nu te deranjeaza pentru ca sunt obisnuiti cu oamenii, de cele mai multe ori te ignora pentru ca nici mancare de la tine nu le trebuie, fiind hraniti si ingrijiti de temple. Templele sunt foarte curate, mereu vezi calugari sau calugarite facand curat. Cand intri in templu trebuie sa iti dai jos incaltamintea si sa ramai in ciorapi sau talpile goale pentru a nu face mizerie inauntru. Si este atat de curat inauntru incat nu te murdaresti deloc pe ciorapi/talpi, totul luceste de curatenie. De asemenea, indiferent ca esti femeie, barbat, tanar sau batran nu ai voie sa ai capul acoperit de nimic. Femeile si fetele pot purta pantaloni linistite. Indiferent de rasa, culoarea pielii, religie, varsta, orientare sexuala, etc ai voie sa intri in temple si sa vorbesti cu calugari/calugarite buddhiste. (Asta nu se intampla in Romania unde am vazut in biserici preoti care au scos afara tigani chiar daca nu cerseau/furau; cand am fost la biserica ortodoxa romana aici in Sydney nu am fost lasata inauntru pentru ca sotul meu care ma insotea nu este roman/ortodox/alb). In aceste temple se aduc ofrande de flori, fructe, legume si alte mancaruri, dar nu au voie sa contina carne deloc de nici un fel, nici macar peste sau fructe de mare. In ciuda faptului ca se aduc ofrande de mancare, templele miros foarte frumos, nu miros niciodata a mancare. Eu sunt si iubitoare de animale si religia ortodoxa nu are nici un respect minim pentru animale. Mieii sunt sacrificati de Paste si este considerat normal, porcii sunt sacrificati de Craciun si este considerat normal, in Biblie/la ora de religie ni s-a spus sa Iisus insusi a scos demonii din niste oameni si i-a pus in niste porci si i-a facut pe porci sa se arunce de pe un varf de deal/munte si sa moara si asta este considerat normal; tot in Biblie/la ora de religie ni s-a spus ca Dumnezeu a facut animalele cerului, pamantului si apei pentru oameni, ca oamenii sa se bucure de ele si sa aiba stapanire asupra lor, deci animalele exista pentru placerea si satisfactia umana, nu pentru ca ar avea si ele un drept la viata independent de vointa umana. In multe cazuri in care am fost martora la animale torturate de oameni/copii si am incercat sa intervin mi s-a spus ca animalele au fost create pentru ei oamenii si prin urmare ei au dreptul sa faca orice vor cu ele ca asa a lasat Dumnezeu. Si asta s-a intamplat de foarte multe ori, nu au fost cazuri izolate. La buddhisti in temple am descoperit pe placute scris ca nu sunt acceptate ofrande din carne sau produse animale ceea ce m-a impresionat enorm. Cei ce urmeaza credinta buddhista trebuie nu doar sa se salveze pe ei insisi, ci trebuie sa ajute si sa contribuie la salvarea cat mai multor fiinte, inclusiv animale. In credinta buddhista animalele sunt considerate egale omului in privinta dreptului la viata, la fericire, la afectiune, la siguranta fizica si emotionala (da, se recunoaste in buddhism ca animalele au emotii si sentimente). In buddhism omul nu este stapanul animalelor, nu are dreptul sa le faca rau sau sa se bucure de raul lor, ci are obligatia sa le ajute pe cat poate de mult. Astea sunt doar unele din invataturile buddhiste si cred eu ca asta spune multe despre buddhism ca religie in sensul ca buddhistii aleg sa trateze cu bunatate si respect toate fiintele, chiar si cele mai slabe decat ei, pe cand a face rau, mai ales unei fiinte mai slabe decat tine spune multe despre lipsa de moralitate si bunatate spirituale. Pe langa toate acestea buddhistii pot sa creada in cate religii doresc ei, religia buddhista nu este discriminatorie si nici exclusivista si nici nu sustine ca este singura religie adevarata/pura/corecta. Mentionez toate acestea pentru ca eu cand am citit toate astea prima data am fost socata sa vad asemenea diferente enorme intre religia ortodoxa si cea buddhista. Si astfel, tot citind "m-am vindecat" de indoctrinarea ortodoxa. Imi place enorm buddhismul, rezoneaza enorm cu mine ca persoana, dar nu m-as considera (inca) buddhista. Dar nici ortodoxa nu ma mai consider.

Avand in vedere cele mai de sus, eu sunt contra religie in scoli. Istoria religiilor (dar a tuturor religiilor, nu doar cele crestine), da!

Si mai consider ca parintii de acum (ca proprii mei parinti) care nu au facut religie in scoli nu ar trebui sa isi inscrie copiii la religie cu usurinta pentru ca ei de fapt nu stiu mai nimic despre ce inseamna religia predata in scoli. Una va zice preotul in biserica despre religia in scoli (ca sa atraga cat mai multi spre religie si biserica) si cu totul altfel se va comporta si va preda profesoara/profesorul de religie religia efectiv la clasa.

Consider ca religia poate fi inlocuita cu multe alte ore, mult mai folositoare: istoria religiilor; educatie civica; drepturile copilului; educatie sanitara; sport; o limba straina/mai multe ore de limba straina; educatie despre mediul inconjurator; educatie despre animale (domestice si salbatice); educatie si informare despre calculatoare si tehnologie; educatie emotionala/psihologica/sociala/bune maniere (cum sa isi exprime emotiile, sentimentele, trairile sufletesti, sa primeasca sfaturi legate de viata interioara, cum sa se comporte cu colegii, prietenii, in familie, cum sa aiba bune maniere, cum sa rezolve conflicte, cum sa isi identifice pasiunile, etc.), educatie muzicala si dans (unde sa cante, sa danseze, sa se relaxeze prin muzica, sa se joace prin muzica si dans; nu sa se puna accentul pe note muzicale si tinutul masurii), ora de joc liber (unde copiii efectiv sa se joace ceva, fie in clasa, fie in curte), ora de lectura (unde copiii isi aleg fiecare o carte sau o poveste si citesc fiecare ce doresc, separat sau impreuna si apoi discuta despre ce au citit), ora de teatru (unde copiii joaca teatru, isi exprima trairile emotionale prin piese de teatru si prin interactiunea dintre ei, unde isi aleg ei ce piesa de teatru sa joace).Toate aceste posibile materii ar contribui nu doar la acumularea de noi cunostinte ci si la dezvoltarea personalitatii proprii, incurajarea independentei, incurajarea gandirii creative, dezvoltarea de noi aptitudini (dans, sport, folosirea tehnologiei), relaxare, socializare, responsabilizare (atunci cand copilul are un rol intr-o piesa, cand invata despre drepturile sale dar si despre responsabilitati, cand invata despre mediul inconjurator, despre flora si despre fauna si despre cum le poate influenta, schimba si ajuta), legare de prietenii trainice si efectiv distractie/having fun. Scoala nu ar trebui sa fie 100% serioasa, ar trebui sa fie si foarte distractiva!

Eu una nu cred ca englezii au un dinte impotriva romanilor, cred mai degraba ca situatia lor economica si politica se deterioreaza si au nevoie de un tap ispasitor, iar romanii se potrivesc perfect tiparului. Nu ar fii nici prima nici ultima tara care sa apeleze la coarda nationalista, si la bau-bau-ul emigrantului din cea mai joasa patura care vine sa se imbuibe din sudoarea localnicilor.

Daca stai sa te gandesti toti politicienii fac asta. Doar nu o sa te duci la populatie sa le spui "Bai imbuibatilor, v-ati intins mai mult decat va e plapuma si statul nu poate sa continue sa va tina la standardele la care v-ati obisnuit" ca nu te mai voteaza nici naiba.

E mai elegant sa zici "Well, statul nu mai poate oferii societatii standardele ridicate pentru ca au venit valuri de emigranti si trebuie sa impartim bunastarea noastra cu ei". Atunci Mr John, il vede pe Gheorghe care ii spala masina si caruia pana mai ieri ii lasa un bacsis modest si se gandeste "Nu era mai bine sa fie George care sa-mi spele masina si sa plateasca taxe pe banii pe care ii face, pariez ca Gheorghe asta ia si alocatie pentru copii si tax deductions si hosing."  Il injura si pleaca mai departe si il voteaza pe Farage ca sa scape de George.

Ce-i scapa lui Mr John este ca de fapt banii pentru bunastarea lui sunt risipiti discret de politicienii care arata cu degetul la emigranti. 

Daca vrei o analogie cu umor e ca bancul cu iepurasul care s-a dus sa imprumute tigaia de la urs. Avea 16 oua si vroia sa le faca omleta, dar n-avea tigaie. A mers la urs sa imprumute una si s-a tot gandit "Daca ma intreaba ce vreau cu ea? Daca cere si el oua dupa ce afla? Daca cere doar 1 ou? Merge imi raman 15.... Daca imi cere 15? Merge m-oi satura si cu un ou " Asa gandind a ajuns la usa ursului si a batut la usa, dar inainte ca ursul sa deschida s-a gandit "Daca ma bate si imi ia toate ouale?". Asa ca atunci cand ursul a deschis usa iepurasul i-a zis "Stii ce? Ia mai dute dracului cu tigaia ta cu tot!".

De aproximativ o luna ma confrunt cu o problema. Sotul meu m-a anuntat subit ca el nu se mai simte bine acasa si ca vrea sa plece. Mentionez faptul ca sunt insarcinata in luna a 5-a cu un copil pe care si l-a dorit de cand ne-am casatorit, de acum 2 ani. Eu am fost cea care a mai amanat conceperea pentru a reusi sa ne cumparam o casa si pentru a mai evolua in cariera.

Initial, am reactionat calm, rugandu-l sa stea, sa incercam sa rezolvam problema. Ne-am dus in vacanta acolo unde ne-am indragostit, dupa care i-am vizitat parintii lui. Parea ca se simte mai bine dupa vacanta. Cand ne-am intors, am fost la ecografia bebelui. Dupa ecografie, atitudinea lui s-a schimbat, mi-a zis ca am facut bine ca nu l-am lasat sa plece si ca l-am adus cu picioarele pe pamant. Totusi, mai exista o problema care pe mine inca ma bantuia si anume faptul ca avusese un fel de aventura cu o individa. El mi-a zis ca au iesit de cateva ori, insa eu aveam nevoie de adevar ca sa pot merge mai departe. Initial m-a trimis pe o pista falsa, insa m-am prins. Ulterior mi-a spus adevarul despre aceasta femeie cu care se pare ca se simtea foarte bine. Dupa cateva saptamani m-am trezit cu el brusc ca vrea sa plece. De data asta nu am mai reactionat ca la inceput. Am devenit agresiva si l-am interogat ca la politie. Nu i-a convenit si a sfarsit prin a-si lua bagajul si a pleca.

Oricat am incercat eu sa il aduc inapoi, nu am reusit pana acum.

Am inceput sa vizionez videourile lui Liam Naden de pe youtube despre salvarea casniciei. M-au ajutat sa ma linistesc si sa am o alta perspectiva asupra lucrurilor.Am citit carti de psihologia cuplului si chiar m-am dus la terapie la o psiholoaga foarte buna. Dupa sedinta de tera[ie eram convinsa ca stiu ce am de facut, ca trebuie sa iert si sa let go. 

Cu toate astea, vreau sa imi salvez casnicia pentru ca imi iubesc sotul.

Conform lui Liam Naden, ar trebui sa trec printr-un proces de schimbare, in care sa ma iubesc pe mine, sa ma imbunatatesc pe mine si sa incerc sa redevin prietena sotului meu. Incerc asta, insa nu am 100 % succes, pentru ca daca ma intalnesc cu sotul meu, toate eforturile mele se duc pe rapa. Nu reusesc sa ma abtin si sa nu ii cer sub o forma mai directa sau mai indirecta sa vina acasa si sa aiba grija de mine si de viitorul copil. El refuza si de aici incepe frustrarea. 

Trebuie sa va spun ca eu am fost intotdeauna o femeie independenta. El de asemenea. Eu m-am preocupat mereu de cariera mea si l-am ajutat si pe el sa creasca foarte mult in cariera. Am crezut ca va aprecia, insa cu cat a castigat mai bine, cu atat a devenit mai trufas si in final chiar iresponsabil. 

Imi da impresia ca se iubeste numai pe el.

Imi este extrem de greu sa accept refuzurile lui, deoarece in relatia noastra mereu am condus eu. Eu m-am ocupat de tot, de la casa, la buget, la planuri. El s-a implicat mai mult emotional si mai putin practic.

Acum am ramas singura intr-o casa mare si vreau sa ma mut intr-un apartament mai micut si mai aproape de parc pentru a reduce costurile si a-mi reface viata.

Imi imaginez totusi ca voi avea o viata trista, singura, cu un copilas. Sper in fiecare clipa ca isi va reconsidera atitudinea si se va intoarce. 

Nu stiu ce sa mai fac. Ce abordare sa mai aplic? 

Imi reproseaza mereu ca folosesc abordarea buna la momentul nepotrivit si abordarea proasta la momentul potrivit. Tot ce spune el mi se pare un bullshit. 

As vrea sa isi asume responsabilitatea pentru faptele lui. 

Am discutat si despre divort. Totusi nu as vrea sa ajung acolo. L-am lasat pe el sa se ocupe de procedura, daca asta isi doreste.

Nu stiu unde este limita, cat sa mai astept? Sau pur si simplu sa imi refac viata ca si cand el nu ar exista...

De asemenea cred ca ar trebui sa evit prea multa comunicare si cu atat mai mult intalnirile fata in fata. 

Ma gandesc ca asa as reusi sa ma detasez emotional. Imi este totusi teama ca ma voi detasa in asa fel incat atunci cand va vrea sa revina, nu imi va mai trebui. Desi sunt confuza in momentul de fata, sunt capabila sa ma reinventez si sa nu ma uit inapoi. Imi e teama sa nu il afectez pe bebe cu deciziile mele finale....

Fete...vroiam sa va mai spun ceva...

Fericirea doar noi ne-o facem, nimeni altcineva, nimeni nu este responsabil de fericirea noastra decat noi, noi suntem propriul nostru arbitru. Nu luptam pentru fericirea nimanui, nici al sotului,nici al mamei,al tatalui nostru, decat pentru fericirea noastra.Poate ca suna egoist dar nu este asa...

Sigur ca si eu as vrea sa-mi vad parintii tinandu-mi in brate copilul si sa vad lacrimile lor de fericire insa mai mult decat atat vreau sa pot inchide ochii si sa-mi vad propriile lacrimi de fericire fara a avea nevoie de oglinda decat cea a sufletului meu.