Ladies, Rufus, buna seara.

Eu tot cu vocea pe jumatate, racita, pur si simplu, astept sa treaca alea sapte zile, ma tratez cu bromhexin, il iubesc, si albastru de metil. Bine ca-s copiii bine si n-am imprastiat cite-un virus si la ei. 

Rufus, ai dreptate cu parintii si iubirea, e extraordinar de placut sa poti si tu. copil, sa faci ceva pentru ei.

Iar tata e extrem de special pentru mine, a fost genul de tata pentru care tot ce-am facut eu a fost bine. Care n-a batut cu pumnul in masa, care m-a sustinut in tot si toate, care-a vrut sa stie toate prostioarele de care aveam eu sa zic, nu s-a plictisit niciodata sa ma asculte. Imi dau seama acum ca era o tactica, de fapt, ca fiind asa "ascultaretz", de fapt stia tot ce-mi trecea mie prin cap si putea sa ma manipuleze un pic, sa nu calc prea tare in strachini :) Dar a fost prietenul meu cel mai bun toata adolescenta si mai apoi.

Punctul lui culminant de parinteala, ca sa zic asa, a fost cind i-a cirpit doua iubitului meu din facultate, in plin complex studentesc, dupa ce a aflat ca ne-am despartit dupa ce ex-ul a dat in mine. L-am iubit teribil atunci, aveam 20 de ani, il iubesc inca pentru ca atunci mi-a luat partea atit de deschis, atit de definitiv. 

Plus ca a fost singurul din familie care nu i-a gasit noduri in papura sotului meu, in timp ce toata lumea se reunise sa il faca praf, sa ma lamureasca de ce nu bun pentru mine. 20 de ani mai tirziu, de cite ori mama il lauda pe sotul meu, el inca rinjeste si zice ca el stia de atunci ce baiat bun e. 

Ah, si sarafanele alea... ah, sarafanele... Le scurtam in grup, de cite ori ne anuntau ca vine inspectoratul si sa fim tip-top. 

Despre adolescente si party-uri, nu-s ce fel de chefuri ati facut voi in liceu si in facultate, dar noi aveam citeva neckermanuri pentru inspiratie si ne imbracam ca la balamuc, si scurt, si mulat si cit mai putin standard, ca sa combate uniforma si restrictiile. Plus ca aveam liceul sasesc si liceul unguresc, prieteni acolo, primeau haine "de-afara" si noi le imprumutam, eram cit de fancy se purta pe vremea aia cind era nevoie.

Liceul la care-am fost eu avea la subsol o sala dedicata "cluburilor", fiecare clasa organiza unul, nu stiu la cit timp ne venea rindul, le-au interzis in '87, cred. Intram cu uniformele, pe dedesubt aveam tot arsenalul anilor 80, intram cu cordeluta si ne tapam si ne zburleam la baie, cu cit aratam mai tare ca Cindy Lauper in girls just wanna have fun cu atit eram mai meseriase :), schimbam uniforma si dansam, nu conta ca erau de la 4 la 8, aveam lumini si sunet, aveam tineretea si fustele scurte :) 

Eu cred ca aparenta asta, de care vorbeste buflea, cu rochiile mulate si pina sub fund si platformele/picior descult, e o moda, cind n-o sa mai fie cool n-o sa se mai poarte. De altfel, dac-as putea sa ii zic mamei aleia care-a deschis discutia depre cum se imbraca generatia asta sa-i fie rusine, i-as zice.

Copilul tau, imbracat cum e imbracat, pe care l-ai adus tu si caruia tu i-ai cumparat hainele, e acolo, danseaza, descult, whatever, si tu il critici. Pe bune? Critica-l acasa. Nu-l lasa sa se imbrace asa daca nu poti altfel. Trimite-l la scoala militara, nu stiu. Dar nu-l fa troaca de porci la straini numai ca sa te scoti tu cu fatza curata, ca, vezi doamne, tu nu esti de acord dar n-ai avut incotro. Come on, stand up for that kid, ca daca tu nu stand up nimeni n-o s-o faca!

Tu stii ca copilul tau e un copil bun, vorbeste despre ce note bune are, despre ce grozava e, despre ce bine ii sta machiata, despre ce bine se simte cu ea insasi ca isi arata picioarele alea ca butucii, pe care cele mai multe dintre femei si le-ar acoperi "de rusine", despre cum acum invata sa fie femeie, despre cum exploreaza posibilitati si despre cum, intr-o zi, o sa fie mama si tu o sa fii bunica si iti doresti pentru nepoata ta o mama la fel de grozava cum ai fost tu pentru fiica ta. Stand up for your kid, ca alta mama n-are!

Sorry, dar copiii astia nu-s cu nimic mai rai decit am fost noi, se imbraca altfel, danseaza pe alta muzica, cresc diferit, au asa de multa informatie si presiune sociala incit nu mai stiu ce sa faca cu ea, ne-au complicat noua viata de parinte cu toate chestiile care li se intimpla si pe care noi nu le putem controla, cu faptul ca experimenteaza mai devreme ca noi tot felul de chestii, dar asta nu inseamna ca nu sint copii buni. Inseamna ca trebuie sa le fim aproape, ca trebuie sa gasim o cale de-a le ramine aproape, de a-i impriedica sa intre in belele sau, daca au intrat, sa-i scoatem cit mai repede si cu cit mai putine efecte colaterale.

Cam asta-i, pe azi.

Noapte buna, buna dimineata, dupa caz!

Simonna

Cat gresesc cei care spun ca diaspora nu stie cum e in tara, ca nu le pasa, ca ce au ei cu Romania, ca ei nu dramuiesc banul ca sa le ajunga, sa stea ei acolo unde au plecat...

Stiti cum ne simtim noi cand trecem vama si intram in tara??... ahh, in sfarsit acasa!! O fi mai bine in occident, masa mai plina si viata cu mai mult confort, mai multe avantaje materiale, dar suntem si noi ca cersetorii aceia care sunt chemati la mesele bogatilor, de craciun sau de paste, si care, atunci cand pleaca, tot la coliba lor se intorc. Nu suntem cersetori unde suntem, dar nu ne dezgusta locul de unde am plecat, cum l-am putea uita?? ne-am anula pe noi insine, pe copiii nostri, pe inaintasii nostri...

Urmaresc cu sufletul la gura ce se intampla in Romania, sper sa se poata schimba sistemul, sa se mai dizolve coruptia si furtul de mare clasa, ma doare mizeria din politica, din mass media, prostirea omului de rand cu tembelizorul si hranirea lui cu talk show-uri ieftine si pline de prostitutie de toate felurile... Mama e perfuzata la antena 3, de acolo isi ia informatiile si energia, ce sa mai spun!?? Daca mi-ar sta in putere, as taia raul de la radacina, as aplica legea modo bruto, nu asa, cu chichite si portite legale, de cel mai mare hot e negustor cinstit, pentru ca legea nu i se poate aplica!

  Suntem multi care gandim la fel, oameni tineri, parinti, care ne dorim o tara 'ca afara', dar suntem atat de legati de maini si de picioare, ma mir ca inca mai putem deschide gura fara sa suportam consecintele astei indrazneli, ca vedem si ca nu ne place ce vedem si ca ne-am dori sa fie altfel, daca nu pentru parintii nostri sau pentru noi insine, macar pentru copiii nostri, care incet-incet vor fi asimilati de alte natii, daca cei pusi sa pazeasca Romania o fura si ii alunga tinerii sa manance o paine a pribeagului... Dulce, dar cu noduri.

Mai bine un pranz cu verdeturi si cu pace, decat o masa cu carne si cu galceava... asta mi-as dori pentru tara mea, pentru mine si pentru pruncii mei.

Ea. Ma tot gandesc ce definitie sa-i dau si constat ca nu pot. Nu e suficient ea. Trebuie si dumneaei. Ba uneori trebuie si tu. E complicat pentru ca pot fi atatea ipostaze incat o singura definitie nu poate cuprinde un singur termen desi in ultima instanta este vorba de ea.
Asa incat am sa ma rezum la acest singur cuvant in speranta ca voi inteles. Unii din nefericire nu stiu cum arata ea. Niciodata nu am reusit sa inteleg de ce exista o astfel de posibilitate. Si din acest motiv de multe ori o viata nu ajunge pentru a o gasi pe ea. Toti avem o ea undeva la inceput. E drept ca nu stim cu exactitate de cand ne-am dat seama de existenta ei. Pare sa fie dintotdeauna ceea ce nu e deloc neadevarat pentru ca pentru fiecare dintre noi, ea, exista dintotdeauna. Asa ca am perceput-o ca pe un vapor ce se leagana pe marea cand linistita cand involburata. Ea era acolo darza, statornica si chiar daca uneori mai scartaia avea grija sa nu se auda nimic ci iti dadea acel sentiment de siguranta in orice moment oricat de greu. Uneori era farul ce lumina in noaptea lunga trimitand lumina prin intuneric spunand: Sunt aici, curaj. Alteori era caldura soarelui de primavara alintand cu cuvinte calde primii pasi nesiguri ai izbandei. Si tot ea a fost sandwich-ul pus frumos alaturi de un mar intr-un pachet la scoala si hainele curate mirosind frumos si mana strecurata prin cap asezand un fir de par rebel si mancarea aburinda din farfurie. Ea. 
Mai apoi apare - ea. O alta ea si dintr-o data devin incurcat pentru ca sunt doua ea, din care una se transforma in dumneaei. Si totusi trebuie sa vorbesc de ea. De cea care si-a ascuns timid degetele cu pielea fina in palmele mele, fastacite. Ea, a carei respiratie abia simtita in lobul urechii mele ma face sa pierd notiunea timpului si sa ma prabusesc intr-un univers paralel zguduit de bataile nebune ale unei inimi ce nu mai are nici un control. Ea care nu stiu cand si cum o redescopar cu uimire sub alta forma si totusi aceeasi cu dumneaei, doar ca personajul principal se schimba. Am alt unghi. Acum exista si ei cei care fac primii pasi nesiguri, cei pentru care ea devine lumina farului din noapte, vaporul pe marea cand involburata, cand linistita. Este ea. Aceeasi ea existenta de cand lumea si pamantul ca o lege nescrisa a firii. 
De aceea e greu sa dau o definitie pentru ea, mama, sotia, bunica, matusa, prietena,colega,trecatoarea de pe strada. Toate sunt cuprinse in EA. 
La multi ani, oricare ai fi tu, acea EA pe acest pamant!