Buna dimineata. 

am citit - ca de obicei- ce scrieti voi pe aici, si daca pana acum am fost impresionata de atmosfera de pe ghetar si de pinguinii care-l populeaza, felul cum a fost tratata Michelle mi-a lasat un gust salciu... 

vazut de la mine, Michelle a fost ca un copil caruia alti trei-patru copii mai mari si mai stapani pe ei, i-au luat caciula si si-au aruncat-o razand poznas de la unu' la altu', in timp ce Michelle, nedumerita, incearca sa-si recupereze amarata aia de caciula.  

Ironii fine, aluzii cu subinteles...  nu mi pot opri intrebarea: de ce? 

Nu va place Coehlo, ft bine, scrieti-va parerea, cu argumente - cum a facut Karula in ultimul ei post- si gata. Fiecare intelege si alege ce vrea. 

Io zic asa, daca avem ceva de spus care sa cladesca, sa imbogateasca clipa cuiva, s-o facem, dar daca e numai asa din varful limbii, sau mai rau, ca sa darame ... mai bine sa ne abtinem.  Daca se poate. 

Mes, eu zic ca e de la dinti sau e la puseul de 6 luni, sau o mica raceala.

Vio, mie mi-a trecut in 2 zile phew si bb e bine, mai tuseste nitel dimineata, dar in rest nu are muci, nici febra. Insanatosire grabnica celui mare.

Julia: multumesc ca m-ai citit :) intr-adevar, asa am fost, de-asta am si scris ca am gandit si simtit numai alaptare pana la 5 luni. Chiar si sotul a zis ca am punctat bine acolo. S-a speriat cand a citit concluzia cu "cativa ani" , dar am facut un targ ca mai discutam pe la 2 ani incolo :D Eu am recurs la SNS pt ca mie incepuse sa imi refuze sanul si noaptea, pt biberon, nu numai ziua si asta de la 2 luni. Personal, pe noi SNs ne-a ajutat sa ajungem aici, altfel probabil intarcam, sau se autointarca.

O sa copiez si aici mesajul ca nu e fair pt fete sa vorbesc despre un mesaj pe care ele nu l=au citit:

"Acum o saptamana bebele meu a facut 6 luni. Daca cineva mi-ar fi spus ca inca voi alapta la 6 luni, l-as fi privit reticent. Unele dintre voi ma cunoasteti, ne stiti povestea. Pentru cei care nu ne cunosc, pe scurt, alaptarea pentru mine nu a fost un drum usor, a fost dureros, emotional, ca fizic nu m-a durut niciodata. Am plans, mi-a fost ciuda, am fost furioasa, confuza, nu intelegeam de ce atatea mame pot alapta exclusiv si eu nu pot, m-am simtit neputincioasa si defecta. Am luat sute de pastile si am baut tone de ceaiuri, am muls in gol, m-a vazut un consultant si vorbit la telefon cu alti cativa, am scris zeci de mesaje pe grupuri, i-am scris lui Jack Newman de 4 ori, am facut eco mamar, analize de tiroida, l-am cautat pe bebe de frenuri, in cautarea unui raspuns. Am gandit si simtit numai alaptare.

A fost SNS-ul, 3 luni de alaptat cu firul. Concomitent cu greva suptului, bebe sugea doar in somn si tot atunci ii bagam si firul. Contorizam cantitatea de lp si cantaream scutecele ca sa stiu cat sa scot din lp, sa nu se deshidrateze. La 5 luni, bb a inceput sa refuze SNS-ul, nu il mai suporta. A urmat o saptamana de alaptare exclusiva in care bb a scazut in greutate. Atunci a venit resemnarea si acceptarea, am inteles ca eu nu voi alapta niciodata exclusiv. A urmat o perioada in care m-am chinuit sa il reinvat cu biberonul, pe care ma luptasem sa il scot cu cateva luni inainte. Am ales sa il ascult pe bebe, sa il las pe el sa conduca relatia cu sanul, sa nu mai fortez lucrurile, sa nu mai plang cand ma respinge. Ajunsese sa suga doar noaptea.

Acum la 6 luni, bebe a trecut in cealalta tabara, refuza cu vehementa biberonul si accepta solidele si...sanul, pe care il cere si la somnul de zi, iar de curand il cere si cand e treaz, chiar daca doar mai mult il pupa. Pentru copilul meu, sanii sunt dragoste, alin, confort si pe un ultim plan, hrana. Dar chiar si asa, tot chinul de a ajunge aici a meritat. Si bebe va suge cat va dori el, fie ca doar inca o luna sau cativa ani.

Povestea alaptarii noastre inca se scrie si bebe tine condeiul.

"