Buna!
Nici nu stiu cum sa incep, pentru ca oricum as face-o, o sa credeti ca sunt nebuna. Poate chiar sunt. Daca nu vorbesc cu cineva despre asta, chiar cred ca o sa innebunesc. Simt nevoia sa eliberez toate sentimentele de neputinta, furie, dezamagire, invinovatire si tristete. Suna groaznic, nu? :)) Nu, nu sunt cea mai deprimata fata din lume, dar ma aflu intr-un moment al vietii mele in care nu mai stiu cine sunt, ce ma defineste, de ce nu pot fi fericita si mai ales, de ce nu pot trece peste despartirea de fostul meu iubit, primul de altfel.
Am 27 de ani. Stiu, nu mai sunt o copila fara minte. Ar trebui sa gandesc matur si rational si sa merg mai departe cu viata mea. Dar nu pot. Nu stiu cum sa fac asta.
Sa incep prin a va povesti putin cum a inceput totul, ca sa intelegeti mai bine despre ce e vorba.
L-am cunoscut la 21 de ani. Prima relatie serioasa. M-am indragostit nebuneste. Parea ca si el. Au inceput jignirile din partea lui, injuriile atunci cand ceva nu era pe placul lui, din ceea ce faceam eu. Am fost socata la inceput, pentru ca nu vazusem un astfel de comportament in familie. Am inceput sa cred ca poate chiar sunt proasta sau penibila, asa cum imi spunea el. In general era foarte de treaba, amuzant,generos, spontan, distractiv. Avea multe parti bune. Dar se enerva foarte usor si atunci ma jignea destul de urat si chiar ma injura. Stiu, probabil va ganditi, de ce naiba ai stat langa el aproape 4 patru ani? Atat a durat relatia noastra. Eram atat de indragostita si imi era ingrozitor de teama ca ma va parasi, pentru ca asa ma ''ameninta'' aproape de fiecare data cand ne certam.
La un moment dat l-am parasit eu, pentru ca nu mai suportam. Imi spunea de fiecare data ca ii pare rau, ca isi doreste sa se schimbe si ca spune toate lucrurile acelea la nervi si atat. Sa nu-l mai bag in seama.
N-am putut. Am renuntat. Dupa aproximativ doua luni m-a cautat, spunandu-mi ca imi simte lipsa foarte mult. Am inceput din nou sa vorbim, dar fara sa ne vedem, aproximativ cinci luni. Am simtit in toata acea perioada ca ma iubeste si ca isi doreste sa se schimbe si ca as mai vrea sa dau o sansa relatiei, pentru ca inca il iubeam foarte mult. Mi-era foarte teama sa ma implic din nou in povestea asta, pentru ca nu mi-a fost deloc usor in perioada in care am stat despartiti. Dar mi-am dorit sa incerc. Dupa promisiuni ca totul va fi bine de data asta si o perioada de trei luni, in care aparent totul a fost minunat, a decis sa ma paraseasca. In urma cu cateva saptamani, avusesem o discutie mai aprinsa si mi-a spus din nou ''du-te dracului''. M-am indepartat din nou de el, eram confuza, nu mai stiam daca am facut bine sau nu ca ne-am impacat, dar imi era foarte teama de o noua despartire, care s-a si produs. Adica m-a parasit.
De atunci au trecut doi ani. Ne-am mai intalnit de cateva ori, am mai vorbit, doar pentru ca mi-am dorit eu. Nu s-a intamplat nimic intre noi. Am vrut sa-i arat ca nu m-a afectat asa tare despartirea si ca putem ramane prieteni, dar nu faceam altceva decat sa ma mint singura. Il iubesc ca o nebuna. Nici macar mie nu-mi vine sa cred. Acum cateva luni mi-am facut curaj si i-am spus tot ce simt, pentru ca nu mai puteam sa traiesc asa. Dar mi-a spus ca ma vede doar ca pe o prietena si atat si ca a trecut destul de usor peste despartire, insa nu are nicio relatie. De atunci lupt cu mine sa mi-l scot din minte, sa-l uit, sa nu mai simt nimic pentru el si nu reusesc. Vreau din tot sufletul sa scap de toata durerea asta pe care o simt! Acum o saptamana am aflat ca are o noua relatie. Mi-e greu pana si sa scriu asta. Nu stiu cum sa trec peste. Ma gandesc si ma intreb daca acum se va purta frumos, daca ar fi putut sa se schimbe cu adevarat in tot timpul asta. Sunt foarte trista si simt nevoia sa astern in cateva randuri tot ce simt. Nu pot sa spun nimanui, pentru ca toti imi spun ca nu e normal sa mai simt ceva pentru el dupa atata timp.
Stiu ca poate nu e normal, dar fiecare trece peste o despartire in felul lui. Probabil nu sunt atat de puternica. Cred ca ma simt vinovata ca n-am dat tot ce-as fi putut in acele trei luni cat a durat impacarea. Imi era teama sa nu se intample iar ceva si sa nu sufar si mai tare, asa ca am incercat sa fiu putin mai rezervata, sa il las pe el sa ma recuceresca, si sa stie ca nu mai tolerez acel comportament. Dar se pare ca am fost prea indiferenta, in viziunea lui. Probabil ca am insistat prea mult asupra acestui lucru.
Intrebarea mea e cum sa fac sa merg mai departe.Mi-as dori din tot sufletul sa apara cineva in viata mea, de care sa ma indragostesc. Voi mai putea iubi din nou asa mult? Ati trecut prin asa ceva? Va rog din suflet, daca puteti sa-mi dati un sfat. Sunt nebuna?
Multumesc mult celor care care au reusit sa citeasca tot.