Imi imaginez ca e greu, dar pentru ei este varianta ideala: sunt tineri, bine pregatiti, deja umblati prin lume, au parte de tot suportul nostru, psihic si financiar. Cum sa nu te bucuri pentru ei? Cred ca asta este oglinda reusitei unui parinte: sa vezi ca ai facut si crescut o persoana care, la 19 ani, este bine pregatitata pentru viata, este entuziasta si are viitorul in fata.
Oare sa ramana acasa, sa urmeze o universitate locala si sa locuiasca mai departe cu parintii, o fi mai bine? Nu stiu, inclin sa cred ca nu. Desi locuim intr-un centru universitar, fii-miu deja se gandeste sa plece, cand o fi student, in alta parte. Nu am nimic impotriva, chiar daca ar fi mai comod sa ramana aici, poate. Dar nici nu vreau sa-l lipsesc pe el de experienta unei studentii traite pe cont propriu.
Imi amintesc o secventa dintr-o carte, memoriile lui Hillary Clinton, cand el era deja la al doilea mandat de presedinte iar fiica lor, Chelsea, pleaca la facultate. Nu in Washington, sa vina la pranz acasa sa manance o ciorba , ci undeva pe coasta de vest. Au instalat-o in camera/apartament si apoi si-au luat la revedere. Foarte bine descrie emotiile si trairile pe care le-au avut, ca parinti, in momentul acela. Memorabil fragmentul.
Si, putin off-topic. Cine a dat examen in Iasi in anii '90, va mai amintiti cum era? Eu am venit in septembrie 1993 (in anul acela admiterea a fost in septembrie), doamne ce dezorientata eram. Nici nu gaseam facultatea la care voiam sa ma inscriu, orbecaiam pe acolo, prin corpul A al UAIC... Nicio informare, niciun sprijin, nimic. La distanta de ani - lumina fata de ceea ce se intampla astazi. Si apoi imbulzeala din fata caminelor, la cazare... brrr...
Editat de ioana, 19 august 2018 - 08:58 .