130 raspunsuri la acest subiect

[mariana_flo]

Momente de slabiciune exista pentru oricine si nu toti se pot stapani, chiar si la un sex gol. Chestia e sa nu se repete scaparea. Sa nu devina obisnuinta. Asa zisi "prieteni" care sa te influenteze in rau cand te vad vulnerabil exista pretutindeni.

 

Si iar revenim la gradul de tolerabilitate al fiecaruia. 

[Selene_Bunny]

Nadia, exista make-up sex. :)

Editat de Selene_Bunny, 17 martie 2014 - 19:52 .

[Copil72]

Cred ca noi femeile avem o oarecare influența in decizia partenerului:de a rămâne sau de a pleca.Suntem ca un fel de ghid pe care ii directionam in menținerea sau nu a sentimentelor pentru ei.Ei știu cand nu ii mai vrem pe moment,cand ne schimbam sentimentele,iar ei,in funcție de noi,se atașeaza sau detaseaza de așa zisa familie.Am cunoscut multe cupluri cu copii in câte tatii n ar fi vrut sa părăsească familia,ci doar femeia cu care convietuiau.Cand au fost întrebati ce înseamnă lucrul asta,s a răspuns ca viata alături de femeia pe care au iubit o este destul de complicata,in schimb nu ar dori sa părăsească si copilul.Desigur,nu vorbim de cazurile in care incultura își spune cuvântul,motivul părăsirii fiind absolut din ignorarea si inconstienta de a face rău.

[Alexia27]

Mai, eu cred ca trebuie sa bag un disclaimer la inceputul fiecarui mesaj: modalitatile de ajutor oferit pe care le-am insirat, se refera la familia mea si la particularitatile ei. Sunt exemple, cred ca fiecare intelege ideea si nu trebuiesc luate neaparat ca litera de lege.

 

Mariana, Selene, stiu ca in Ro e greu sa iti modifici programul. Nici aici nu se poate intotdeauna, in cazul nostru a fost o situatie fericita ca s-a putut. Am si scris ce a facut cand nu a mai mers smecheria: a angajat o pustoaica de 16 ani sa schimbe gaza. Am platit pe nas si pe urechi, dar aia a fost atunci.

 

Dana, hai ca m-ai facut sa rad cu glicemia ta marita. Nu am crezut ca mesajul poate fi interpretat asa, mai ales ca a fost scris din experienta proprie, si atunci numai dulce nu ne era. Chiar a fost o chestie de supravietuire, si apreciez enorm ajutorul primit si implicarea lui cand eu nu eram in stare de nimic. La modul cel mai propriu. Doar alaptam gaza si atat. Nimic altceva. A! Si o alaptam numai daca era schimbata recent, ca detectam mirosul de lapte regurgitat de la usa, si iar ma opream cu capul in punga. Bleacs, nici nu mai vreau sa-mi amintesc!
 

 

Acum, eu chiar nu inteleg mantra asta ca sunt barbati carora le e frica sa se apropie de nou nascut sau sa-i schimbe etc. Mai sa fie, da mama de ce n-o avea dreptul asta? La primul copil nici unul nu stie cu ce se mananca practic o baie, un scutec, colicii etc. Sarcina si hormonii ei o ajuta pe mama sa dezvolte instinctul matern, sa se ataseze de copil si sa ii suporte zbieretele de la 12 la 3 noaptea cu stoicism. Dar nu o invata sa schimbe scutece sau sa faca baita. De ce ea trebuie sa le stie cum-necum, iar domnul are liber la "nestiinte"? Sa puna mana si sa invete!

 

Sunt de acord ca exista cazuri cand mama il indeparteaza pe tata si nu-l lasa sa faca nimic. Greseala ei. Daca el accepta, greseala lui. 

Parerea mea este ca barbatii care lasa copilul (si gospodaria) strict in seama femeii nu sufera de nestiinta sau frici existentiale, ci pur si simplu de egoism. Si de un nivel ridicat de puerilitate.

 

 

PS: intr-o nota mai amuzanta: al meu se panicheaza extrem de repede, mai ales cand ceea ce face (de ex schimbatul gazei) nu decurge perfect lin si previzibil. Si cum mai mereu se intampla vreo mini-catastofa, caci gaza nu mai poate ea de planurile lui, mai tot timpul e cu ochii cat farurile si cu vocea panicata. Si cum mai e si un pic pe spectru autist, are anumite chestii pe care nu le suporta, cum ar fi sa se murdareasca de caca pe maini, sau sa aiba mancare proaspat scuipata pe el, sau saliva. Asa ca, desi cateodata e enervant sa il vad asa panicat de parca se prabuseste lumea, apreciez cu atat mai mult efortul de a face ceva ce lui ii vine foarte greu sa faca, numai si numai pentru a ma scuti pe mine de o sarcina in plus.

[emanouela]

Si femeile si barbatii au aceleasi motive pt care pleaca dintr-o casatorie/relatie, nu doar barbatii pleaca , ci si femeile. In general unul din parteneri are "piciorul pe acceleratie" iar celalalt ori merge cu viteza constanta ori are tendinta sa franeze. Daca cei 2 nu fac un efort ,de ablele parti, nu comunica, ca sa ajunga la aceeasi viteza....apar probleme si fiecare se refugiaza si-si cauta starea de confort....unii se refugiaza in munca, altii la o terta persoana, altii in alcool, se canalizeaza exclusiv pe copii, etc. Asa vad eu esenta....desigur, fiecare caz insotit de particularitatile lui. 

Eu am gresit enorm...nu regret, e o lectie pe care am invatat-o...tatal copilului meu e un om bun, poate, dar nu pentru mine...nu se "pliaza" pe cerintele si asteptarile mele, la fel cum nici eu nu ma pliez pe asteptarile si cerintele lui. Ne-am amagit doar ca am putea merge pe acelasi drum. Uneori regret si ma apuca toti dracii ca atunci cand a renuntat la "jobul" de sot, a renuntat si la "jobul" de tata, da-mi trece repede, ma uit la copilul meu care e un copil fericit si savurez asta. Prefer sa ma canalizez pe nevoile mele si ale copilului decat sa fac eforturi sa-i inteleg lui actiunile si motivele acestora. 

[mediatorbucuresti]

Buna seara. Eu prin prisma meseriei privesc aceasta situatie, abandonul familiei, fie de el sau de ea (sunt impartiala ) astfel: existenta unui conflict, ca e el latent, recunoscut sau nu, de unul sau ambii parteneri. Conflict intre interesele si dorintele celor doi. Conflict intre ce vreau si ce primesc. Alegerea unui partener trebuie sa fie facuta cu luciditate. Trebuie mai intai sa constientizam propriile nevoi ca apoi sa vedem daca partenerul ni le poate satisface, cu alte cuvinte daca ne potrivim. Ca sa fiu fericit/fericita intr-o relatie am nevoie ca partenerul meu sa fie....., sa faca ......, sa aiba.........etc. Apoi trebuie ca si partenerul sa stie ce asteptari avem de la el. Lucrurile nu sunt simple si nici usoare. Bineinteles ca un om nu poate satisface 100% toate nevoile noastre, ca de-asta exista prietenii/prietenele, trebuie doar sa le satisfaca pe cele mai importante. Si vorba unui co-forumist, spun asta din propria experienta: casnicie de 14 ani. Avem momente si eu si sotul cand vrem sa ne strangem reciproc de gat ? Evident, dar am gasit modalitatea de a le depasi .

Seara buna.

Iulia

[buflea]

Si femeile si barbatii au aceleasi motive pt care pleaca dintr-o casatorie/relatie, nu doar barbatii pleaca , ci si femeile. In general unul din parteneri are "piciorul pe acceleratie" iar celalalt ori merge cu viteza constanta ori are tendinta sa franeze. Daca cei 2 nu fac un efort ,de ablele parti, nu comunica, ca sa ajunga la aceeasi viteza....apar probleme si fiecare se refugiaza si-si cauta starea de confort....unii se refugiaza in munca, altii la o terta persoana, altii in alcool, se canalizeaza exclusiv pe copii, etc. Asa vad eu esenta....desigur, fiecare caz insotit de particularitatile lui.
Eu am gresit enorm...nu regret, e o lectie pe care am invatat-o...tatal copilului meu e un om bun, poate, dar nu pentru mine...nu se "pliaza" pe cerintele si asteptarile mele, la fel cum nici eu nu ma pliez pe asteptarile si cerintele lui. Ne-am amagit doar ca am putea merge pe acelasi drum. Uneori regret si ma apuca toti dracii ca atunci cand a renuntat la "jobul" de sot, a renuntat si la "jobul" de tata, da-mi trece repede, ma uit la copilul meu care e un copil fericit si savurez asta. Prefer sa ma canalizez pe nevoile mele si ale copilului decat sa fac eforturi sa-i inteleg lui actiunile si motivele acestora.

Foarte, foarte frumos mesajul asta. Si foarte adevarat si foarte realist ...nu pot da like ca sunt pe telefon asa ca imi exprim aprobarea in public.
Oamenii nu sunt rai ...nimeni, barbati, femei, nu pleaca dintr-o relatie ca sa faca rau ci pentru ca pur si simplu le este lor rau acolo.
Unii traiesc cu raul o viata, barbati si femei ...cautandu-si motive ca sa poata ramane: copiii, obisnuinta, teama de nou, teama de singuratate ...etc. E ceva de condamnat in asta ? Nimic ...
Altii isi mai dau o sansa sub explicatia ca o merita, ca o viata au si nu vor sa se iroseasca. E ceva de contestat aici ? Nimic ...

De cele mai multe ori, oamenii se despart pentru ca evolueaza diferit, se maturizeaza in directii opuse si cu viteze diferite (asa cum spunea emanouela). Referintele si valorile lor se shimba ...este un proces firesc, care se desfasoara lent, in timp si in care nu exista vinovati.

Sa nu ma intrebati ce se poate face pentru a impiedica asta, pentru ca nici macar nu stiu daca e bine sa fie impiedicat. Ani de zile biserica, societatea a impus monogamia si iata cate drame, dezamagiri, abuzuri, ura stau in spatele familiilor imposibil de desfacut.

Singurul lucru la care ma pot gandi este mentalitatea care trebuie putin schimbata tocmai pentru a atenua viitoarele traume. O familie care se intemeiaza azi are 50% sanse sa se destrame in urma unei evolutii naturale ...e bine sa fim constienti de asta si sa fim mereu pregatiti in a ne trai viata si singuri, fara a depinde de cineva.

[buflea]

Eu contest clisheul asta cum ca "partenerul trebuie ales cu luciditate" ...ce inseamna exact asta ??? Daca nevoile si asteptarile ar ramane aceleasi in timp, atunci ar fi usor de realizat ...realutatea este ca si noi evoluam si ne schimbam nevoile si asteptarile ...asa ca, poti porni cu un checklist bifat la 25 de ani si sa vezi la 40 ca multe puncte care erau importante atunci, acum nu mai au valoare. Ca procesul sa fie si mai complicat, exista elemente pe care le doresti de la partener pe masura ce le traiesti, habar n-ai de ele inainte ...

Si da, copiii in general sunt o mare provocare pentru cuplu, multe clipe frumoase vin dar si multe conflicte ...foarte multe.

Cu alte cuvinte putin se poate face la inceput, cu luciditate ...foarte putin.

Eu as spune copiilor mei sa isi urmeze inima cu un om care in momentul alegerii corespunde asteptarilor lor. Sa stie ca dinamica relatiei se va schimba, de regula spre dezamagirea partilor. Sa stie ca 50% din relatii se destrama in mod natural, fara a fi greseala nimanui ...nimeni nu se transforma din printz in monstru si nici celalat in dobitoc ca a ales un monstru.
E natural ca in viata sa iubesti de 2-3 ori ...
Va fi alegerea lor daca vor sa isi acorde aceasta sansa sau sa lupte impotriva firii in a ramane monogami.

Daca le e frica de singuratate, atunci numai copiii o pot alunga ..

[marius]

Buna seara. Eu prin prisma meseriei privesc aceasta situatie, abandonul familiei, fie de el sau de ea (sunt impartiala ) astfel: existenta unui conflict, ca e el latent, recunoscut sau nu, de unul sau ambii parteneri. Conflict intre interesele si dorintele celor doi. Conflict intre ce vreau si ce primesc. Alegerea unui partener trebuie sa fie facuta cu luciditate. Trebuie mai intai sa constientizam propriile nevoi ca apoi sa vedem daca partenerul ni le poate satisface, cu alte cuvinte daca ne potrivim. Ca sa fiu fericit/fericita intr-o relatie am nevoie ca partenerul meu sa fie....., sa faca ......, sa aiba.........etc. Apoi trebuie ca si partenerul sa stie ce asteptari avem de la el. Lucrurile nu sunt simple si nici usoare. Bineinteles ca un om nu poate satisface 100% toate nevoile noastre, ca de-asta exista prietenii/prietenele, trebuie doar sa le satisfaca pe cele mai importante. Si vorba unui co-forumist, spun asta din propria experienta: casnicie de 14 ani. Avem momente si eu si sotul cand vrem sa ne strangem reciproc de gat ? Evident, dar am gasit modalitatea de a le depasi .

Seara buna.

Iulia

 

Ce tehnic suna totul...

 

Sunt convins ca atat "ea" cat si "el"  atunci cand sunt in fata ofiterului starii civile sau la cununia religioasa nu vor avea clipe de analiza relationala si luciditate de calcule ce-mi dai ce-ti dau.

Oamenii (din fericire) se iubesc in primul rand acesta fiind in general criteriul relational.

Ca mai apoi unele relatii evolueaza intr-un sens sau altul deja este o chestiune particulara a fiecarui cuplu.

[Dariucha]

Mda , am uitat ca pe forumu ' asta si o virgula e motiv de hlizeala si mistocareala ....:((((

Editat de Dariucha, 20 martie 2014 - 04:14 .