Sari la conținut

Sari la conținut


- - - - -

Durerea pierderii unei sarcini

pierderea sarcinii avort durere tristete

54 raspunsuri la acest subiect

#1
redactor

redactor

    Membru VIP

  • Administrators
  • 12.194 mesaje

Postat 24 iunie 2013 - 11:58

Pierderea unei sarcini este o lacrima adanca in suflet

 

O lacrima! O lacrima adanca ramane in sufletul unei femei care pierde o sarcina. Si totusi din nefericire, societatea nu recunoaşte pierderea sarcinii ca fiind moartea unui copil, şi că prin urmare, trebuie urmată de o perioadă de doliu sufletesc. Dacă aceasta este prima sarcină pierdută, veţi putea fi surprinsă de intensitatea sentimentelor cititi toata informatia despre pierderea unei sarcini si raspunsuri  la niste intrbari care va framanta aici.

 

durerea-pierderea-sarcinii.jpg

 

 

ajutor2.gif Topicuri anterioare cu grupuri de suport in cazul pierderii unei sarcina

 

Durerea unei pierderi de sarcina (82)
Durerea unei pierderi de sarcina (80)
Durerea unei pierderi de sarcina (79)
Durerea unei pierderi de sarcina (78)
Durerea unei pierderi de sarcina (77)
Durerea unei pierderi de sarcina (76)
 


  • 0

#2
iarina_r

iarina_r

    Membru matur

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunct
  • 1.786 mesaje

Postat 24 iunie 2013 - 21:06

Aşa e din păcate, iar în cazul meu şi preotul la molifta de 40 de zile mi-a spus să nu mai povestesc la nimeni ce mi s-a întâmplat. Am crezut că nu aud bine ce spune. Şi e destul de tânăr şi are şi 2 fete mici. Senzaţia mea a fost că vroia să se îndepărteze cât mai repede de mine ca şi cum s-ar fi luat din drama mea şi la el sau la alţii dacă stau să mă gândesc la sfatul lui.

 

E păcat că sunt tineri şi gândesc aşa închis...

 

Este foarte greu pentru o mămică în societate imediat după. Sunt femei care habar nu au ce înseamnă o astfel de pierdere, unele chiar medici ginecologi... 

Din spital ar trebui să existe un protocol de urmat pentru astfel de cazuri... la noi e alandala şi depinzi fix de compasiunea pe care o are la acel moment personalul medical... Nu mai spun că vor doar să te îndoape cu diazepam sau mai ştiu eu ce calmante din spital până la medicul de familie care tot acelaşi lucru îţi recomandă...

 

Nimeni nu îţi spune că e normal să plângi, să îţi jeleşti copilul mort înainte devreme, că astfel de sentimente, senzaţii sunt normale şi că nu e bine să le doseşti undeva sub haina unei amorţeli ci să le laşi să curgă cum vin. Să fii conştientă că eşti în doliu şi că doare şi că poţi plânge...

 

Ţi se spune aproape inuman că eşti tânără, că poţi face altul şi că tre să uiţi şi să nu te mai gândeşti, când tu ai petrecut 9 luni aşteptând să apară pe lume, să-i vezi mânuţele şi picioruţele pe care le-ai simţit în burtiică şi pe care ai promis că ai să le ronţăi de atâtea ori. Ţi s-a rupt brusc orice vis pe care l-ai avut, orice sentiment de tandreţe a zburat pe geam, ai rămas doar cu o burtă mare, lăsată şi goală. Şi e greu pentru că vrei nu vrei trupul poartă urmele naşterii cel puţin vreo 3 luni în cazul meu, burtică mai mare în prima lună şi apoi redusă treptat... apoi cei care te cunosc te felicită, că pentru naştere. că noroc la naştere pentru că ei încă cred că urmează...

 

În timp ţi se aşează gândurile, e greu de crezut, însă ăsta e primul lucru de care ai nevoie de timp pentru tine şi gândurile care te asaltează de la vinovăţie până la furie şi apatie. Apoi vine resemnarea. Şi da moartea e implacabilă oricât de clişeistic sună, însă e definitivă, orice ai vrea să faci nu poţi schimba şi iar te trec tot felul de stări... 

 

Nu dau sfaturi pentru mine însă au funcţionat vizitele la un psiholog, nu au fost multe 4 şedinţe... mi-a spus că doar dacă simt nevoia să mă întorc, în rest timpul e cel ce ajută şi mişcarea şi socializarea. Oricât de greu e să ieşi în lume după o astfel de traumă trebuie să o faci pas cu pas. 

[ruga]


  • 4

#3
Arrya

Arrya

    Membru matur

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunct
  • 2.836 mesaje

Postat 24 iunie 2013 - 22:04

uff, mie mi se pare crunt sa treci prin pierderea unei sarcini. iarina, imi pare tare rau pentru bebita ta :( Cand ti-am citit prima data semnatura, am inghetat, e prea dureros sa iti plece copilasul cand esti deja pregatit sa il cunosti, cand ti-ai petrecut 9 luni vorbind cu el si legand acea relatie de afectiune unica.

E strigator la cer ca ceilalti nu inteleg aceasta pierdere.


  • 0

#4
GINARARES

GINARARES

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 276 mesaje

Postat 25 iunie 2013 - 08:52

Aşa e din păcate, iar în cazul meu şi preotul la molifta de 40 de zile mi-a spus să nu mai povestesc la nimeni ce mi s-a întâmplat. Am crezut că nu aud bine ce spune. Şi e destul de tânăr şi are şi 2 fete mici. Senzaţia mea a fost că vroia să se îndepărteze cât mai repede de mine ca şi cum s-ar fi luat din drama mea şi la el sau la alţii dacă stau să mă gândesc la sfatul lui.

 

E păcat că sunt tineri şi gândesc aşa închis...

 

Este foarte greu pentru o mămică în societate imediat după. Sunt femei care habar nu au ce înseamnă o astfel de pierdere, unele chiar medici ginecologi... 

Din spital ar trebui să existe un protocol de urmat pentru astfel de cazuri... la noi e alandala şi depinzi fix de compasiunea pe care o are la acel moment personalul medical... Nu mai spun că vor doar să te îndoape cu diazepam sau mai ştiu eu ce calmante din spital până la medicul de familie care tot acelaşi lucru îţi recomandă...

 

Nimeni nu îţi spune că e normal să plângi, să îţi jeleşti copilul mort înainte devreme, că astfel de sentimente, senzaţii sunt normale şi că nu e bine să le doseşti undeva sub haina unei amorţeli ci să le laşi să curgă cum vin. Să fii conştientă că eşti în doliu şi că doare şi că poţi plânge...

 

Ţi se spune aproape inuman că eşti tânără, că poţi face altul şi că tre să uiţi şi să nu te mai gândeşti, când tu ai petrecut 9 luni aşteptând să apară pe lume, să-i vezi mânuţele şi picioruţele pe care le-ai simţit în burtiică şi pe care ai promis că ai să le ronţăi de atâtea ori. Ţi s-a rupt brusc orice vis pe care l-ai avut, orice sentiment de tandreţe a zburat pe geam, ai rămas doar cu o burtă mare, lăsată şi goală. Şi e greu pentru că vrei nu vrei trupul poartă urmele naşterii cel puţin vreo 3 luni în cazul meu, burtică mai mare în prima lună şi apoi redusă treptat... apoi cei care te cunosc te felicită, că pentru naştere. că noroc la naştere pentru că ei încă cred că urmează...

 

În timp ţi se aşează gândurile, e greu de crezut, însă ăsta e primul lucru de care ai nevoie de timp pentru tine şi gândurile care te asaltează de la vinovăţie până la furie şi apatie. Apoi vine resemnarea. Şi da moartea e implacabilă oricât de clişeistic sună, însă e definitivă, orice ai vrea să faci nu poţi schimba şi iar te trec tot felul de stări... 

 

Nu dau sfaturi pentru mine însă au funcţionat vizitele la un psiholog, nu au fost multe 4 şedinţe... mi-a spus că doar dacă simt nevoia să mă întorc, în rest timpul e cel ce ajută şi mişcarea şi socializarea. Oricât de greu e să ieşi în lume după o astfel de traumă trebuie să o faci pas cu pas. 

[ruga]

 

Aşa e din păcate, iar în cazul meu şi preotul la molifta de 40 de zile mi-a spus să nu mai povestesc la nimeni ce mi s-a întâmplat. Am crezut că nu aud bine ce spune. Şi e destul de tânăr şi are şi 2 fete mici. Senzaţia mea a fost că vroia să se îndepărteze cât mai repede de mine ca şi cum s-ar fi luat din drama mea şi la el sau la alţii dacă stau să mă gândesc la sfatul lui.

 

E păcat că sunt tineri şi gândesc aşa închis...

 

Este foarte greu pentru o mămică în societate imediat după. Sunt femei care habar nu au ce înseamnă o astfel de pierdere, unele chiar medici ginecologi... 

Din spital ar trebui să existe un protocol de urmat pentru astfel de cazuri... la noi e alandala şi depinzi fix de compasiunea pe care o are la acel moment personalul medical... Nu mai spun că vor doar să te îndoape cu diazepam sau mai ştiu eu ce calmante din spital până la medicul de familie care tot acelaşi lucru îţi recomandă...

 

Nimeni nu îţi spune că e normal să plângi, să îţi jeleşti copilul mort înainte devreme, că astfel de sentimente, senzaţii sunt normale şi că nu e bine să le doseşti undeva sub haina unei amorţeli ci să le laşi să curgă cum vin. Să fii conştientă că eşti în doliu şi că doare şi că poţi plânge...

 

Ţi se spune aproape inuman că eşti tânără, că poţi face altul şi că tre să uiţi şi să nu te mai gândeşti, când tu ai petrecut 9 luni aşteptând să apară pe lume, să-i vezi mânuţele şi picioruţele pe care le-ai simţit în burtiică şi pe care ai promis că ai să le ronţăi de atâtea ori. Ţi s-a rupt brusc orice vis pe care l-ai avut, orice sentiment de tandreţe a zburat pe geam, ai rămas doar cu o burtă mare, lăsată şi goală. Şi e greu pentru că vrei nu vrei trupul poartă urmele naşterii cel puţin vreo 3 luni în cazul meu, burtică mai mare în prima lună şi apoi redusă treptat... apoi cei care te cunosc te felicită, că pentru naştere. că noroc la naştere pentru că ei încă cred că urmează...

 

În timp ţi se aşează gândurile, e greu de crezut, însă ăsta e primul lucru de care ai nevoie de timp pentru tine şi gândurile care te asaltează de la vinovăţie până la furie şi apatie. Apoi vine resemnarea. Şi da moartea e implacabilă oricât de clişeistic sună, însă e definitivă, orice ai vrea să faci nu poţi schimba şi iar te trec tot felul de stări... 

 

Nu dau sfaturi pentru mine însă au funcţionat vizitele la un psiholog, nu au fost multe 4 şedinţe... mi-a spus că doar dacă simt nevoia să mă întorc, în rest timpul e cel ce ajută şi mişcarea şi socializarea. Oricât de greu e să ieşi în lume după o astfel de traumă trebuie să o faci pas cu pas. 

[ruga]

Imi pare  rau pentru  pierderea si suferinta ta  ,nimeni nu are cum sa stie cit de greu este sa treci prin asa ceva  sa-ti ajute D-zeu sa treci  cu bine sa -ti revii.trebuie sa treci  viata  e frumoasa   trebuie traita  cu bune si cu rele ,ai grija de tine . [flo2] [ruga]


  • 0

#5
valicutza

valicutza

    Membru junior

  • Membri
  • PunctPunctPunct
  • 500 mesaje

Postat 25 iunie 2013 - 13:55

si eu ma regasesc in povestea Iarinei , si de asemenea m-am confruntat cu aceeasi lume care nu stie sa reactioneze in astfel de momente tragice, nu sufar deloc acei oameni care imi tot spun sa uit sa merg mai departe...nu am cum sa uit...acel copil a existat si l-am vazut la ecografii , l-am simtit miscandu-se...eu nu voi uita niciodata..chiar daca nu m-au lasat sa il vad ,ii am fata mica in minte tot timpul, plang  zilnic pentru ca imi e dor de el, chiar daca au trecut aproape 9 luni de cand l-am pierdut..si viata nu e mereu frumoasa..devine frumoasa cand ai parte de lucruri minunate dar cand ti se intampla asemenea tragedii eu una nu pot numi ca viata e frumoasa..asa ca astfel de incurajari pe mine ma lasa rece..stiu ca trebuie sa merg mai departe..si merg...dar acest lucru a lasat o mare rana in sufletul meu si nu mai sunt deloc cum eram inainte sa se intample aceasta tragedie..asa ca sfatul meu pentru cele care au cunostiinte ce au trecut prin astfel de momente e sa le lasati sa isi planga copilul, sa se descarce si sa le ascultati. atat.


  • 2

#6
iarina_r

iarina_r

    Membru matur

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunct
  • 1.786 mesaje

Postat 25 iunie 2013 - 17:42

Arrya, Ginarares multumesc pentru gandurie voastre! [flo2] 

 

Vali sunt alaturi de tine... oricum noi cred ca vom fi impreuna la odisee... [flor]  [flor]  [flor] 


  • 1

#7
iarina_r

iarina_r

    Membru matur

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunct
  • 1.786 mesaje

Postat 12 iulie 2013 - 19:04

Interesant articolul, desi cred ca l-am mai citit cu cateva luni in urma, cand cred ca era ceva mai scurt.


  • 0

#8
Teardrops

Teardrops

    Membru junior

  • Membri
  • PunctPunctPunct
  • 692 mesaje

Postat 10 august 2013 - 21:26

iarina [pup] nu am cuvinte.. în astfel de situaţii cred că e mai bine să spun că (,) chiar dacă nu îţi înţeleg durerea pentru că nu am trecut prin aşa ceva îţi sunt alături.

Nu am pierdut nicio sarcină până acum.. pentru că nu am reuşit să rămân însărcinată. Am avut doar o inseminare nereuşită.. Am simţit durerea eşecului până în măduva oaselor. Mi-a trebuit un an jumate să mă ridic şi să mă menţin pe picioare. Poate pentru că psihicul meu deja era obişnuit că din ziua inseminării se instalează sarcina; nu ştiu, aşa mi s-a întipărit în subconştient probabil. Vestea eşecului nu mi-a adus lacrimi pe faţă.. a plâns doar EL, omul cu care duc chinul de a nu avea copii. Când l-am văzut cum plânge, lacrimile ce începeau să-mi supra-umezească ochii parcă s-au retras instantaneu în minte explodându-mi ideea că EU trebuie să fiu puternică şi să nu mă manifest. Plângeam singură noaptea, dar nu aşa cum trebuia, un plâns din ăla cu hohote, hohote prin care să simt că elimin durerea.. Am avut aşa ceva după vreo 6 luni de la eşec.. Doamne cât de bine a fost după. Ideea care e: plângeţi fetelor. Plângeţi şi eliberaţi toată durerea care vă macină sufletele. Povestea mea e oarecum offtopic pentru că eu nu am pierdut nicio sarcină (cel puţin niciuna descoperită, pentru că până acum nu am descoperit niciodată nicio sarcină; dacă am rămas şi din cauza trombofiliei s-a dus, nu ştiu..), însă durerea care-ţi rupe sufletul şi ţi-l face pulbere am simţit-o şi ştiu cum e să nu ţi-o manifeşti. Vă pup şi vă transmit gândurile mele cele mai bune [pup]


  • 1

#9
iarina_r

iarina_r

    Membru matur

  • Membri
  • PunctPunctPunctPunct
  • 1.786 mesaje

Postat 14 august 2013 - 08:01

Este greu Teardrops... fiecare isi traieste pierderea in mod atat de personal, incat nu putem decat empatiza cu respectiva persoana. Fiecare ne exprimam durerea diferit si ranile din suflet se cicatrizeaza diferit.

 

Dar ma bucur ca exista forumul asta sa putem impartasi din experientele prin care am trecut.

 

Mie mi-a fost de ajutor sa stiu ca nu sunt singura care a trecut prin asa ceva...


  • 2

#10
iancuelena

iancuelena

    Membru incepator

  • Membri
  • PunctPunct
  • 110 mesaje

Postat 22 august 2013 - 13:46

buna fetelor......si sincer nu as fi vrut sa ne regasim aici dar asa a vrut DD.......

va inteleg perfect, pe 16.04 am nascut natural la varsta gestanta de 5 luni( un baietel) si va inteleg perfect durerea.

dar trebuie sa mergem mai departe pana ne vom implini visul de a ne tine bebelusii in brate...

 

asa cum a zis si valicutza lumea este foarte rea dar noi sa tinem capul sus si sa mergem inainte ,


  • 2





Etichetat si cu pierderea sarcinii, avort, durere, tristete

Intrebari Panica

  • Simptome 1 trimestru

    andrad49
    - dec 15 2019 18:12

  • Nu mai am niciun simptom

    cjnAmalia
    - dec 15 2019 11:46

  • Displazie de sold

    alxalx
    - dec 15 2019 01:08

  • Sarcina

    djyrin1
    - dec 14 2019 20:10

  • Disconfort in zona intima in sarcina

    dediuc1
    - dec 14 2019 16:19

Grupuri

  • Varicela in sarcina

    Magdabebe2
    - mar 21 2019 17:19

  • Cataracta congenitală

    DanielaRa
    - dec 20 2017 17:09

  • Bebe cu probleme sold

    Dediut
    - nov 12 2015 16:14

  • Logopedie

    vorbestecorect
    - iul 11 2015 14:52

  • Copii cu Diabet

    RoxanaZoita
    - apr 22 2013 13:02

Bloguri

  • Ecografii

    OanaCriss99
    - dec 15 2019 22:20

  • Prima morfologie importanta

    elena39
    - dec 15 2019 14:39

  • Scrisoare pentru Moș Crăciun

    Paulinne
    - dec 14 2019 23:53

  • Ziua in care am plans de fericire

    elena39
    - dec 14 2019 19:11

  • Speram sa aflam sexul la bebe, dar....

    annamaria95
    - dec 14 2019 12:42

Retete

  • Tarta de prune si miere

    Anda08
    - aug 20 2019 12:37

  • Salata de capsuni

    Anda08
    - iul 03 2019 12:02

  • Clatite sau pancakes cu nuca de cocos si fructe

    Anda08
    - mar 29 2019 12:13

  • Salata de bulgur cu creveti si conopida

    Anda08
    - ian 23 2019 11:29

  • Galette cu fructe de toamna

    Anda08
    - nov 06 2018 14:38