Dragele mele,
Imi pare rau pentru ca treceti prin asemenea durere.
Din pacate, stiu cum e sa pierzi un bb, chiar daca gemenii mei identici nu aveau decat opt saptamani.
Probabil ca durerea ar fi fost de 10 ori mai mare daca varsta bebicilor mei ar fi fost mai inaintata, dar si asa doare cumplit, nu am apucat sa i simt miscandu-se, desi mi-as fi dorit enorm, nu am apucat sa le vad fetisoarele, desi as fi dat orice pentru asta ....
Durerea pe care o simt acum la doi ani si un pic de la pierdere e chiar mai mare decat cea de atunci, pentru ca, probabil, atunci n-am prea inteles ce se intampla cu mine trecand cu viteza luminii de la agonie la extaz ca intr-un final sa ma cufund in agonie. Azi nu se auzea inimioara ....... maine era doi gemeni identici ...... azi BHCG-ul enorm si tratament de sustinere ....... maine verdictul final ...... sarcina oprita in evolutie la 7-8 saptamani :((((. S-a daramat cerul pe mine. Nu mai suntem tinerei, nici eu si nici tati, dar ne dorim copii.
Anul trecut am fost la Valul de Lumina organizat de E.M.M.A, intradevar, mi-a facut bine sa vad ca nu sunt singura. N-am putut sa leg doua cuvinte, am plans intr-una. O vreme mi-a fost bine, cred ca ma eliberasem un pic, apoi am luat-o de la capat.
Acum, incercam din nou, rezultatele analizelor sunt incurajatoare si speram ca in curand sa primim o veste buna si mai ales sa decurga totul normal si sa devenim intr-un final parinti.