Sunt o femeie divortata (eu am fost cea care am dat divort) si am o copila, adolescenta acum. M-am recasatorit cand fetita avea aproapa 10 ani, fara a pregati acest copil in prealabil, fara a-i cere parerea sau acordul, considerand ca acest nou mariaj al meu ii va face bine. Sarind peste aceasta “nepregatire” lucrurile au mers in primii 1-2 ani relativ bine, cu poticnelile de rigoare.
Am gresit nepregatind copilul.
Am ajuns intr-un punct in care sunt desconsiderata atat de copil cat si de sotul meu pentru aceste greseli.
Sotul s-a implicat mult atat financiar, cat si emotional in cresterea copilului (intre varsta de 9 ani si jumatate si aproape 15 ani). Acum este respins total de copil, nu este dorit, nu este apreciat, i ne neaga toate faptele bune, este dispretuit si nebagat in seama. Pentru ca mereu copilul a simtit ca acest nou personaj din viata ei a vrut sa o domine, sa o oblige sa faca lucrurile intr-un anumit fel (in mare parte corect), ca orice i-a oferit i-a cerut ceva in schimb (lucru pe care parintii nu il fac de obicei cu copiii lor), ca i-a rascolit mereu prin lucruri si prin viata, i-a citit jurmalul, i-a spus ca poate sta in casa doar daca respecta regulile de comportament si daca ii pretuieste pe cei ai casei (cu alte cuvinte, in mod indirect, de cateva ori a trimis-o la tat-su, unde ea s-a si dus, rentorcandu-se dupa zile, saptamani sau luni). Copilul a fost depasit de toate acestea si, daca la inceput, spunea un “nu” mai timid, acum, la 15 ani spune un “nu” virulent. “Nu” la orice.
Nu pot trimite copilul la tatal natural deoarece: lucreaza cate 4 zile, din 2 in 2 saptamani in alt oras – timp in care nu o poate supraveghea, sta intr-o casa cu bunicii batrani si bolnavi (bunica bolnava psihic cu depresie severa), el insusi este bolnav de hepatita C. Imi este teama ca locuind acolo copila va face orice doreste fara a putea fi controloata sau ghidata de cineva -lucruri recunoscute in fata mea de catre tatal natural. El nu este de acord cu stilul ei de viata, cu unghiile lacuite, cu spalatul pe cap la coafor (ea are parul lung si bogat), cu mersul prin mall cu pritenele, cu mersul la McDonalds – cu multe lucruri care fac parte din viata ei si care sunt optiunile ei acum. Eu nu spun ca sunt bune, dar nici de pus la zid nu sunt. Nu fumeaza, nu se drogheaza, nu lipseste de acasa, mie imi spune unde si cu cine este etc.
Acasa, “tatal vitreg” pretinde: comunicare din partea copilului cu el si un comportament ferm din partea mea fata de copil. Comportament pe care el il supravegheaza indeaproape, obsesiv si il fluiera/penalizeaza la cea mai mica abatere (ex: copilul a intarziat 10 minute peste ora stabilita, copilul aflandu-se la o prietena la o distanta de 2 case). Pretentiile “tatalul vitreg” nu sunt reclamate in mod calm, desi si-a impus sa aiba rabdare. Nu reuseste insa, este ros de fapt de ne-comunicarea la care este supus, si devine agresiv (verbal, emotional) cu mine. Nu mai poate locui vazand relatia dintre mine si copil zi de zi. Buna, rea, proasta, gresita, corecta – oricum ar fi ea aceasta relatie il enerveaza la culme.Cu toate ca aproape nici nu mai vorbim in fata lui, ci vorbim doar noi doua, separate, totusi el urmareste totul si este nemultumit din diferite pricini.
Ce as mai putea sa fac? Unde sa imi cresc copilul, asa, bine sau rau, cum cred eu ca e mai bine?
Cum sa imi pastrez sotul pe care il iubesc si care ma iubeste?
Cum sa o fac pe copila sa se apropie de el, care este dispus acum sa se apropie de ea? Cum sa o fac si il accepte si sa se poarte frumos, normal cu el, macar in virtutea faptului ca eu am nevoie de el si il doresc langa mine?
Copila nu mai vrea nimic, nu vrea sa mearga la psiholog. Nici macar o data, sa vada daca ii place sau ii face bine. Am intalnit o doamna psiholog care mie mi se pare extreme de potrivita.
Nu vrea sa ma asculte, nu ii pasa de ce se va intampla in viitor, pur si simplu nu vrea sa coopereze nici cu mine, nici cu el. Il uraste si daca ar putea sa il faca sa dispara definitiv, cu siguranta ar face-o.
V-am scris voua pentru ca sunteti parinti si doar un parinte ar putea intelege ce furtuna este in sufletul si in viata mea si, poate, mi-ar putea da un sfat care sa ma ajute. Va multumesc si imi asum si rosiile in cap pe care le voi primi.
Ioana
