86 raspunsuri la acest subiect

[Alizee]

E usor sa zici ca tine doar de organizare, nu sunt gica contra si ma vad nevoita sa intru in amanunte in ce priveste programul nostru si nu stiu cat intereseaza asta, dar mai fac o mica incercare

Am doi copii. Fata face dansuri, la o sala care nu e nici prea aproape de casa nici prea departe. Mai bine zis, acolo face din cand in cand, si cam tot in zona aia o predau altcuiva atunci cand face in celalalt capat al orasului, pentru ca clubul de dans s-a mutat, iar ea nu a vrut sa renunte la profesoara, la colege, la activitatea care repet nu doar ii place ci o pasioneaza. Daca ar avea teme si i-as spune ca daca nu le face n-o duc la dansuri ar prinde aripi si le-ar face repede si bine si daca nu ar reusi din cine stie ce motiv ar plange cu lacrimi amare ca nu ajunge la antrenament. Spre deosebire de fratele ei, care din cauza ca merge la sport cu placere, dar nu cu pasiune, daca ii zic ca daca nu se grabeste nu mai mergem la baschet il lasa rece, ba chiar intrevede o buna scuza sa traga chiulul de la miscare in ziua respectiva, nici macar cu beneficiul de a se fi jucat ci doar de a fi pierdut vremea cu ochii cand in caiete cand pe pereti.

El merge la baschet. La clubul fie-mii nu e decat un singur baiat, care are o sora geamana impreuna cu care vine la antrenament. Oricum al meu nu are inclinatii artistice, l-am intrebat si nu i-a suras ideea sa faca dansuri.

Singura posibilitate ca sa faca amandoi in acelasi timp, aceeasi activitate, in acelasi loc, era s-o despart pe fiica mea de ceva ce ii place mult de tot si nu mi s-a parut corect fata de ea sa-i fac asta, chiar daca nu intentionez s-o fac dansatoare, la fel cum nici pe el nu-l vreau sportiv de performanta.

Tot ce am putut sa fac a fost sa cuplez cat de cat zilele si orele si zona, mai mult nu mi-a iesit. Adica mai organizata decat sunt acum nu as putea decat daca as muta-o si pe ea de la dansuri cum am zis, dar asta iese din discutie.

 

  Incep sa ma linistesc, constat ca fac atat cat pot cu ce am. Poate mai culeg o idee doua de la voi, mici secrete mari efecte, vorba aia, ca sa mai fur cateva minute de ici, cateva de colo, mai strang o ora...

 

Pai, ia uite ce zic eu aici :

 

Nu e obositor, daca clubul respectiv, e aproape de casa ori scoala.

 

Tu alergi dintr-un loc in altul, cred si eu ca nu mai ai timp de altele.

[Androix]

Nu alerg dintr-un loc intr-altul, ai inteles gresit, dar nu mai dezvolt asta cu progamul zilnic ca mai am putin si-ti spun si strada pe care stau si sala unde fac copiii sport si clasa unde invata   

[Alizee]

Nu alerg dintr-un loc intr-altul, ai inteles gresit, dar nu mai dezvolt asta cu progamul zilnic ca mai am putin si-ti spun si strada pe care stau si sala unde fac copiii sport si clasa unde invata   

 

Ideea e ca tre sa te duci in locuri diferite pt extra scolarele copiilor tai. Daca invata si la scoli diferite, ti-ai asigurat portia de sport, pt cativa ani. 

Editat de Alizee, 20 noiembrie 2013 - 19:48 .

[MariaG]

Asa e, intr-o nota poetica din greseli se invata

In realitate daca trebuie sa stearga mai mult de o singura data se lasa cu o criza de plans, cu caiete aruncate si picioare care tropaie. Si iar o ora de smiorcaiala ca trebuie sa refaca o tema proasta si astfel nu mai ramane timp de joaca sau de stat cu ochii pe tavan.

Si pot s-o iau iar pe partea idilica si sa-l las asa cu ele, s-o dumiri el mai devreme sau mai tarziu ca temele lui sunt gresite. Doamna doar ii scrie cu rosu cand o da in bara, o sti ea ceva. In curand o sa ploua cu calificative.

Nu e poetica, chiar doar din greseli se invata - restul e pierdere de vreme.

Nu e doar parerea mea - exista studii in sensul asta - cand faci ceva perfect nu se intampla nimic neobisnuit in creierul tau, cand ti se atrage atentia asupra unei greseli incep sa se creeze sinapse = inveti. 

 

Crizele de nervi din cauza de greseli tin de personalitatea fiecaruia si de regulile impuse. Unele se pot ameliora in timp, altele nu.

Despre corectat cu rosu am o parere pe care mi-am tot exprimat-o pe la diverse subiecte si n-o sa mai deviez discutia si aici. :) (eu am renuntat sa imi fac griji pentru calificative si note, le folosesc doar ca indicatori ca sa stiu pe unde trebuie sa mai pun umarul sa ajut copilul - de fapt cred ca pentru asta si sunt calificativele)

 

Ca sa ramanem "on topic" - daca ne concentram asa de mult pe perfectiunea temelor o sa luam tot "fun"-ul din scoala.

 

Aquai - nu e irealist sa te astepti de la copil sa-si faca temele singur. Nu e irealist nici sa stai tot timpul langa ei. Depinde foarte mult de combinatia parinte - copil.

Pentru mine ar fi o tortura sa stau tot timpul langa ei. Ii iubesc pana la cer si inapoi, le explic atunci cand subiectul ii depaseste, le dau indicii atunci cand subiectul e la indemana lor dar nu stiu cum sa ajunga la el. Dar sa stau langa el - nu pot/nu vreau/depaseste capacitatea mea de adaptare. 

Pe cel mare l-am inscris la after pentru ca am gasit o doamna invatatoare care are rabdare cu ei, ii intelege si are o clasa mica de 7 elevi. 

Problema apare atunci cand ceea ce faci se bate cap in cap cu ceea ce ai vrea sa faci - atunci apar frustrarile. La fel si daca ce ne asteptam de la ei sa faca ceva ce ei nu sunt inca pregatiti sa faca.  

Cum facem sa ne dam seama cand sunt pregatiti sa faca mai mult?

Editat de MariaG, 21 noiembrie 2013 - 10:29 .

[Qarina]

Maria, nu cred ca am fost suficient de specifica. zic ca e tortura pt toata lumea sa obligi un copil care din vari-motive nu poate lucra singur (procrastinare, dezorganizare, imaturitate, dificultati cu materia studiata... whatnot) sa stea singur acolo langa caiet si sa nu ii acorzi sprijin

 

nu vorbesc de copiii care se descurca singurei si trebuie verificati numai din cand in cand.

 

tu ai gasit solutia cu after, sunt solutii cu meditatii, cu parintii langa copil... whatever works. ideea e ca nu lasi copilul cu orele in fata caietului, fara nici un fel de sprijin in ideea "ca asa invata sa fie responsabil"

 

cand e gata sa faca mai mult? nu stiu sa spun exact. parerea mea e ca in general cand il vezi ca se simte confortabil cu un subiect, cu un volum de munca, ca le face fluent si fara sa se planga, il mai lasi un pic la nivelul ala sa se bucure de reusita si apoi ridici stacheta.

 

in plus, sunt mici, timp este berechet, sa toat adaugi progresiv cate ceva.

[greieras]

Maria, nu cred ca am fost suficient de specifica. zic ca e tortura pt toata lumea sa obligi un copil care din vari-motive nu poate lucra singur (procrastinare, dezorganizare, imaturitate, dificultati cu materia studiata... whatnot) sa stea singur acolo langa caiet si sa nu ii acorzi sprijin



cand e gata sa faca mai mult? nu stiu sa spun exact. parerea mea e ca in general cand il vezi ca se simte confortabil cu un subiect, cu un volum de munca, ca le face fluent si fara sa se planga, il mai lasi un pic la nivelul ala sa se bucure de reusita si apoi ridici stacheta.

in plus, sunt mici, timp este berechet, sa toat adaugi progresiv cate ceva.

Aqai, de acord cu tine.

Si eu cred ca cei mai multi dintre copiii de scoala elementara nu sunt pregatiti sa lucreze individual. Fetita mea poate, dar partial. La intervale de timp vine si imi spune sa stau langa ea cand face lectii, sau vine ea cu cartile si se aseaza langa mine. Eu raman disponibila. Pe de alta parte fetitei mele nu-i place inca sa scrie. Deci fac strictul necesar la scris, si folosim metode orale de fixare a materiei. Totodata nu-i place de exemplu sa stea jos mult, asa ca o las sa faca teme si pe jos, si in pat, oriunde ii place ei.

Gabriela, poate ca baietelul tau este creativ. Copiii creativi au mare nevoie de timp sa viseze, sa descopere, sa creeze. Tie ti se pare ca nu face nimic, dar de fapt capul lui este plin de alte lucruri, doar ca nu de teme. Lui ce ii place sa faca in vacanta, cand nu este constrans de un program fix? Ce ar face el daca ar avea timp la indemana si pe care nu l-ar putea petrece in fata ecranului TV sau de computer?

Totodata la varsta asta expunerea este foarte importanta. El nu stie ce i-ar place pentru ca nu stie exact ce exista in afara sferei lui. Incearca cu el diferite lucruri. Dans, pictura, modelaj, muzica.... nu neaparat sporturi, desi si sporturi sunt multe si variate.

Am o prietena a carei fetita a mers in clasa a1a si a2a la scoala in Romania. Era un chin. Se lasa cu ore de teme, plansete, nervi... Invatatoarea o critica tot timpul, nimic nu era indeajuns de bine facut. S-au mutat in Finlanda si desi limba era noua, copilul a progresat enorm si iubeste scoala. A ajuns printre cei mai buni din clasa. E clar ca abordarea acolo i-a priit si a scos ce era mai bun din ea. Deci sa nu uita ca nu toti copiii invata la fel, iar scoala rigida din Romania ii face pe multi copii sa ajunga sa urasca invatatura.

Editat de greieras, 21 noiembrie 2013 - 21:07 .

[monicabo]

 

Ideea e ca tre sa te duci in locuri diferite pt extra scolarele copiilor tai. Daca invata si la scoli diferite, ti-ai asigurat portia de sport, pt cativa ani. 

E o diferenta intre 2 copii si 1 copil, dpdv al dusului la activitati, daca vor chestii diferite, si automat timpul alocat acestui lucru se mareste.

Tu ai un copil, este mult mai simplu, vrea ceva, il duci acolo.... dar cu 2, daca unul vrea una, celalalt vrea alta, ce fac? Pe cine favorizezi? Daca vrei sa-i favorizezi pe amandoi, atunci ii duci in locuri diferite, mai alergi...

Este simplu daca ambii fac aceeasi activitate, atunci, da, ca duci 1 sau 2 e acelasi lucru.

 

Plus ca nu tot timpul locul acelei activitati il gasesti aproape de casa..... Incerci cat mai aproape, e adevarat, dar uneori nu ai cum, orasul e mare, conteaza proful/instructorul, preturile, unii isi mai muta sediul (cum e la Androix, iar copilul e atasat de prof/colegi) samd... Situatii si situatii... iar timpul este limitat si zboara.....

[Alizee]

Asta am zis si eu, chiar daca in gluma.

[MariaG]

Maria, nu cred ca am fost suficient de specifica. zic ca e tortura pt toata lumea sa obligi un copil care din vari-motive nu poate lucra singur (procrastinare, dezorganizare, imaturitate, dificultati cu materia studiata... whatnot) sa stea singur acolo langa caiet si sa nu ii acorzi sprijin

 

nu vorbesc de copiii care se descurca singurei si trebuie verificati numai din cand in cand.

 

tu ai gasit solutia cu after, sunt solutii cu meditatii, cu parintii langa copil... whatever works. ideea e ca nu lasi copilul cu orele in fata caietului, fara nici un fel de sprijin in ideea "ca asa invata sa fie responsabil"

 

cand e gata sa faca mai mult? nu stiu sa spun exact. parerea mea e ca in general cand il vezi ca se simte confortabil cu un subiect, cu un volum de munca, ca le face fluent si fara sa se planga, il mai lasi un pic la nivelul ala sa se bucure de reusita si apoi ridici stacheta.

 

in plus, sunt mici, timp este berechet, sa toat adaugi progresiv cate ceva.

 

Ba da, ai fost. Eu doar am subliniat ca nu exista solutie universala. (sau cel putin asta am vrut - ca la un moment dat vorbeam mai mult pentru mine)

Trebuie sa te uiti sa vezi ce fel de parinte esti, sa te uiti sa vezi ce fel de copil ai si apoi sa vezi ce alegeri ai la indemana si cum le poti manipula.

 

 

experienta mea de pana acum:

1. eu am incercat in clasa I sa stau langa el => dezastru, inca mai exista reminiscente ale razboiului inceput atunci

2. in clasa a II-a l-am lasat singur sa se responsabilizeze => ne-am reapropiat si s-au mai stins conflictele, insa a aparut un alt fel de dezastru - a scazut apetitul pentru invatat (pentru invatat lucruri noi, ca pentru scoala oricum n-avea) 

3. in clasa a 3-a am gasit (dupa lungi cautari) un loc unde "filozofia invatoarei" e catre demontarea barierelor psihice pe care si le ridica ei singuri. E prezenta, dar intr-un mod pasiv. Pana acum functioneaza ceva mai bine, insa am descoperit alte carente. 

ce sa fac? e un continuu "work in  progress"

Editat de MariaG, 22 noiembrie 2013 - 11:53 .

[mamica11]

Maria, copilul tau probabil  nu este un copil ce inca nu este capabil a se concentra si a lucra singur. Exista insa si astfel de copii. deci, copii ce nu pot , nu copii ce din diferite motive nu vor, nu sunt  obisnuiti, nu le face placere sa lucreze singuri.

La ei, progresul nu depinde de" relatia copil-parinte " asa cum ai spus ci depinde de copil , de puterea lui de concentrare,  de maturitatea de care da el dovada (sau inca nu da dovada) la inceperea scolii. Parintele intra in ecuatie abia dupa aceea si in functie de cat de bine se pliaza el (parintele) pe nevoile acestui copil va fi traseul scolar al pruncului. Adica,  daca il lasi singur, acumuleaza goluri si frustrari si atunci cand va fi la varsta la care intelege si vrea cu adevarat si este capabil sa stea cu orele si sa invete singur nu va avea baza pe care sa construiasca. Panza de paianjen va lipsi si el nu va avea pe ce urca. Pe cand daca iti tocesti nervii , timpul si multe altele in prima perioada copilul va castiga ani .  Si desi pare contrar logicii pentru acesti copii este bine ca scoala sa inceapa cat mai devreme ca ani. Pentru ca "asezarea" lor  trebuie lucrata si cimentuita in timp. Iar after school in general la ei s-a dovedit a fi  o solutie nepotrivita, dar uneori nu exista cu adevarat alte optiuni.

In legatura cu experienta ta:

1. mama ce a scris aici a incercat sa nu stea langa el si a iesit dezastru, pe cand  atunci  cand a stat langa el, spune ca a fost mult mai eficient. Deci, alt tip de copil fata de al tau clar.

2. aceeasi mama cand "l-a lasat singur sa se responsabilizeze" a avut un copil ce se uita ore intregi pe pereti. Si au aparut conflicte. deci, clar iar: alt tip de copil fata de al tau.

3. prezenta invatatoarei " intr-un mod pasiv" poate nu a descoperit-o inca, sau eu cel putin nu-mi amintesc acum sa fi scris insa problema la acest copil nu este una de natura psihica ci asa cum s-a mai scris este ceva imbinat procrastinare, imaturitate .

Editat de mamica11, 25 noiembrie 2013 - 10:29 .