Înainte să fac primul test de sarcină mi-am făcut multe griji având în vedere că viața mea s-ar fi schimbat radical dacă aflam că este pozitiv... O parte din mine voia să fie pozitiv, dar o parte din mine voia să fie negativ din cauza temerii de schimbare, că mi-ar putea schimba viața într-una mai grea, dar și din cauza că eu îmi doream să am întâi toate condițiile pentru bebeluș. Îmi plac copiii, provin dintr-o familie mare formată din 10 persoane, din care 8 suntem noi copiii.
Aveam toate simptomele unei femei gravide și i-am spus iubitului meu că trebuie să fac un test de sarcină pentru că aș putea fi însărcinată. Îmi era rău din senin, nu puteam mânca orice. Mă deranjau toate mirosurile posibile, fie ele bune sau rele. Dureri abdominale foarte mari și amețeam. Eram și foarte obosită în ultimele zile, aveam nevoie de somn mai mult și... am discutat aceste aspecte cu el. Partenerul meu își dorea să aibă un copil cu mine, însă aveam o relație foarte novice și nu aveam cum să creăm condiții pentru creșterea unui copil. Mă gândeam de multe ori că a spus că își dorește copii doar din cauza că voia să rămân cu el sau să reușească să mă cucerească.
Am pornit la farmacie și am luat un test de sarcină. Nu am luat unul foarte scump, deoarece nu îmi permiteam unul și mă gândisem că oricum dacă e să fiu însărcinată, testul v-a confirma asta indiferent după câte minute de așteptare.
Testul de sarcină a stat doua zile la rând încă ambalat. Eram foarte emoționată și chiar începusem să mă gândesc cum ar fi să am acum, la vârsta de doua zeci de ani primul copil și îmi imaginam cum ar fi fost să am o fetiță cu care să îmi petrec viața întreagă sau chiar un băiețel cu care să mă joc fotbal în curte. Visam la un viitor frumos alături de sarcină.
In a treia dimineața am făcut în sfârșit testul. Eram mai mult ca convinsă că sunt însărcinată și că voi fi superbă și mă voi descurca să cresc și să educ frumos un suflețel pe care deja îl iubeam, deși nu știam dacă există în burtica mea.
In ultimele zile îmi petreceam majoritatea timpului cu mâna pe burtică, o mângâiam cat de mult puteam și mă atașasem de gândul că o să am un bebeluș în brațe în nouă luni.
Rezultatul mult așteptat m-a dat peste cap... era negativ. Am fost dezamăgită, supărată. Am încercat să mă liniștesc spunându-mi că încă mai am șansă să creez condiții bebelușului. Nu reușeam să mă simt nici de cum mai bine. Mi-am luat puțin timp să stau doar eu cu mine, cu sinea mea. Nu pot să explic ce am simțit în ziua aceea. Chiar dacă eram speriată de sarcină, tot mi-aș fi dorit să fie pozitivă.
Simptomele au continuat, iar eu mă simțeam tristă. Durerile de burtă s-au intensificat. Amețeala și starea de rău, provenită din orice, erau prezente aproape tot timpul. Au trecut două săptămâni, timp în care îmi mângâiam burtica în fiecare noapte, când iubitul nu mă putea observa și, m-am hotărât să mai fac un test de sarcină. Mi-am luat unul mai bun, primeam rezultatul mai repede ca să elimin mai mult stres din așteptare. După ce l-am folosit, am fugit în cameră. M-am învelit în pătură și nu am așteptat răspunsul. Îmi era frică de rezultat și îmi era teamă că nici acesta nu este pozitiv. Mă gândeam că poate sunt bolnavă de ceva anume și că primul test avea dreptate. Îmi era frică de răspuns mai mult decât orice în momentul acela.
Iubitul a așteptat ca testul să arate rezultatele și... a venit în camera puțin speriat. Mi-a spus că este pozitiv, apoi starea mea se schimbase radical. Eram fericită și entuziasmată și i am cerut testul, voiam să văd rezultatul cu ochii mei. În gânduri s-a așternut multă neliniște dar și pace cu mine însumi. Nu știu să explic ceea ce am simțit dar am fost mult mai speriată decât prima oară. Credeam că nu o să mă descurc cu sarcina și asta mă demotiva. Eram fericită și neliniștită dar și liniștită. Un paradox total in gânduri și sentimente.
Comentarii