-
Sunt însărcinată în săptămâna 36 și câteva zile. Mai am atât de puțin timp până să-mi cunosc băiețelul sau fetița. Acum o săptămână și puțin am fost la ecograf după atâta timp, căci voiam eu să știu sigur că totul este bine și că bebe crește în regulă. La ultima vizită la ecograf, în săptămâna 15/16 de sarcină mi s-a spus că e băiețel 100 % și recunosc că mi-a fost puțin ciudă fiindcă îmi doream o fetiță. Ei bine, în săptămâna 35, acum, mi s-a spus că este fetiță, o fetiță de aproximativ 2 300 g. Am început să zâmbesc și am întrebat de câteva ori "sunteți sigur că e o fetiță?" , doar ca să mă asigur. Hmm... Acum trebuie să mă regândesc la nume, să am grijă ce hăinuțe mai achiziționez pentru că nu știu exact ce e. Voi lua ca și până acum hăinuțe care să se potrivească și fetei dar și băiețelului. M-am bucurat extrem de mult când mi-a spus greutatea copilului care este bună având în vedere că sunt mică de statură și n-am decât 54 de kg. Mi-a spus că totul e bine și atunci a început să dispară micile îndoieli care apăreau de regulă seara când mă puneam în pat.
Acum nu pot să dorm, mă doare puțin burta și mi-e cald. Mă gândeam să scriu despre acest eveniment îmbucurător care mi-a înseninat perioada. M-am bucurat chiar foarte mult mai ales când a continuat să susțină că este fată. Abea aștept să o cunosc, sau, să îl cunosc. Indiferent ce ar fi, îmi doresc doar să fie sănătos și să scăpăm cu bine amândoi.
Numele de fete sunt atât de multe...imi v-a lua ceva până să mă hotărăsc. Dacă e băiat îl v-a chema Luca, dar dacă e fata? Mă gândeam la Anastasia sau Mara. Poate Cataleya sau Eveline. Poate Julia /Iulia sau Nicole. Atâtea nume...
Am să mă gândesc în continuare în timp ce îmi închid ochișorii și stau împreună cu burtica, care a fost foarte activă azi. De puțin timp s-a liniștit bebe 😊 mă bucur că e fericit sau fericită. Oh... Se mișcă din nou 😍🥰
Noapte bună!
Comentarii