104 raspunsuri la acest subiect

[malex]

Povestea noastra: Am pornit pe drumul adoptiei in septembrie 2011. Hotararea de a urma acest drum am luat-o repede, fara indelungi consultari…….efectiv intr-o dimineata la cafea ii zic sotului ca din intamplare am vazut pe net o informatie privind procedura de adoptie…….si el “pai…. hai sa pregatim actele, daca stii despre ce e vorba”…eu m-am uitat lung la el si l-am intrebat..” tu vorbesti serios????”….”da, nu trebuie sa discutam prea mult”. Si asa am ajuns la Directia de care apartinem. Acolo am fost la fel de hotarati……..d-na ne-a povestit mai pe larg cu ce “se mananca adoptia” si ne-a spus ca in cazul in care ne hotaram va  trebui sa completam o cerere…..si noi ”dar nu putem completa  cererea acum?????”. Si asa am trecut de prima atestare, de a doua atestare si dupa 1.5 ani ne-am nimerit la directie ,era un simpozion(la care ne-am anuntat participarea) si d-na AS ne-a zis sa ramanem dupa, ca am intrat in potrivire cu o fetita. Sincer , nu stiu ce s-a vorbit la acel simpozion, nu mai puteam de nerabdare sa se termine si sa aflu informatii. Asa am aflat noi de fetita noastra in varsta de 5 ani. Dupa aproximativ 2 sapt am primit poze cu ea….pot spune ca ne-am indragostit de ea de la prima privire. Tin minte ca eu am fost prima care a vazut pozele, l-am sunat pe sotul meu si el cu vocea gatuita de emotie” SI CUM E?????”….El se afla in oras si cred ca a gonit pana acasa sa vada si el poza, nu mai putea de nerabdare. M-a sunat imediat si mi-a zis” IMI PLACE. Vorbeste la directie sa mergem la ea!”Dupa cateva zile(mai repede nu puteau cei de la directie, ca daca era dupa noi am fi mers a doua zi) am pornit la drum(ne desparteau 130 km), tin minte ca era o zi ploioasa, greu de circulat si l-am intrebat pe sotul meu ce-I spune inima, si el”eu zic ca va fi bine”….culmea ca si eu simteam la fel. Pe drum am vazut un stol de berze, se aciuasera pe un ses si mi-am zis ca asta e semn de la Dumnezeu ca mergem catre copilul nostru!

Nu va spun ce emotii aveam , exact ca atunci cand am pasit pragul directiei, un gol in stomac, tin minte ca la examene mai aveam golul asta……in fine, ne-a intampinat AM si am intrat intr-o camera unde era o fetita la marginea patului, ea , mititca, cuprinsa de emotii ca si noi. Se uita cu coada ochiului, ne-am apropiat de ea si am facut cunostinta.I-am inmanat punga de cadouri si am rugat-o sa se uite daca ii place. A inceput, timid sa scoata una cate una tot ce i-am dus noi. Am intrat in vorba cu ea, i-am aratat cartea de colorat, am intrebat-o diverse culori(si stia), diverse cifre(la fel), dupa care am inceput toti 3 sa facem un puzzle pentru o socializare mai buna. Intalnirea a decurs super OK si la un moment dat, d-na de la directia care ne-a insotit a dat “plecarea”. Am rugat fetita sa ne conduca pana la usa, ea a fost de acord si ne-am strans in brate, n-am pupat. A urmat un moment foarte emotionant…….cand am iesit din casa, la jumatatea drumului dintre usa si poarta, a fugit dupa noi si l-a prins pe sotul meu de picior(el era ultimul). Atunci am simtit ca si ea ne-a ales sa-I fim parinti. In fine, asa cum cere legea aveam 3 zile la dispozitie sa ne dam acordul daca continuam  cu potrivirea practica……..dar noi am rugat-o pe d-na de la directie sa ne dea posibilitatea sa facem cererea pe loc. Nu era nevoie sa ne consultam, am simt amandoi ca EA E!

Cam asta e povestea noastra…….fetita inca nu e la noi, sapt aceasta avem termenul de incredintare, dar simt ca face parte din mine, am inceput sa renuntam la diverse lucruri si sa-I cumparam ei…acum ea e pe primul plan! Pregatirile sunt gata:camera roz "de printesa" a prins contur, hainutele sunt in ordonate in dulap, papuceii sunt la locul lor, jucariile promise sunt si ele puse in dulap.Stiu ca viata noastra va fi data peste cap de aceasta domnisorica dar……. O IUBIIIIIIM!!!!!!!!!

E FETITA NOASTRA !!!!!!!!!!    Viata noastra va capata un alt sens!

[bubulicagar]

emotionanta povestioara ta!sa fie intr-un ceas bun!sa va aduceti pitica acasa cat mai curand!

[erato]

Frumoasa poveste   si foarte emotionanta  . Mi-a amintit de puiul meu cand l-am vazut   si avea tot asa, aproape 5 ani. Nu stiu cand au trecut aproape 2 ani de cand ne-am cunoascut. Parca am fi impreuna de cand lumea. Si ma bucur ca mai e o mamica care a adoptat un copilas mai mare.

[dana0872]

La noi a fost cam asa.....Dupa o embolizare in 2010 (care a aparut la cateva luni dupa ce m-am casatorit) i-am spus sotului meu ca am putea opta si pentru adoptie...la are el mi-a spus: nici sa nu te gandesti, subect inchis. Dupa vreun an am incercat sa aduc subiectul in discutie ....si am primit acelasi raspuns. In luna februarie a acestui an stateam in bucatarie si ii povesteam de un articol din ziarul local pe care il citisem despre o familie care adoptasera o fetita si ce minunat era. Cand am terminat de povestit m-a intrebat care sunt demersurile si sa ma interesez a doua zi. A doua zi...eu m-am facut ca ploua (stiam ca are obiceiul sa se rasgandeasca) si m-a sunat pe la 10 si m-a intrebat: Ce avem de facut? A urmar un telefon la DGPC de unde ne-au spus ce acte avem nevoie si daca depunem cererea a doua zi...de luni putem incepe cursurile. Joi am depus cererea, vineri au venit in vizita de la directie, si seara am mers la o petrecere unde ne-am intalnit cu niste prieteni care au si ei o fata adoptata si le-am povestit ce vrem sa facem. A doua zi s-au infiintat la noi cu catel si purcel ...sa ne incurajeze. Dupa ce am luat atestatul, l-a vreo 3 saptamani am fost chemati sa vedem o poza. Sotul meu a fost bucuros ca e fata (noi am vrut indiferent de sex) dar cand a auzit ca e blonda cu ochi albastri...i-a picat cerul. Noi fiind sateni cu ochi caprui. I-a trecu dupa vreo 2 ore si am hotarat sa mergem sa o vedem. Fetita avea 1 an si 4 luni i era la un asistent maternal. Cand am ajuns acolo...cand l-a vazut pe sotul meu...s-a ascuns. Cu tact si cu ajutorul psihologului s-au imprietenit oarecum un rol important avandu-l masina..lund-o chiar la o scurta plimbare numai noi doi. Au urmat inca trei vizite si am adus-o in prima vizita acasa. Cand sa o ducem inapoi...a inceput sa planga. Dupa ce am dus-o ...cand am ajuns eu acasa...am inceput sa plang. Era casa asa goala! Urma sa vina din nou in vizita la urmatorul sfarsit de saptamana pana ni se incredinta de catre instanta. Capilul insa a plans si la asistentul maternal...si pe 11 iunie...cand noi implineam 3 ani de casatorie cei de la Directie mi-au adus la cunostingta ca mi s-a aprobat cererea de invoire prelungita pana la incredintare...ca pot sa o iau vineri de tot! Si la instanta am prins un termen scurt de 2 saptamani...si astfel de pe 27 iunie ne-a fost incredintata. Acum e o dulceata si ne lumineaza fiecare zi....eu m-am suspendat...desi e o tampenie cu plafonarea la 1200 lei in al doilea an in aceasta situatie...dar banii nu mai au nici o impotanta atunci cand ne i-a pe amandoi de gat si ne face mai mai.E un copil vesel si noi am hatarat sa ii dam inca un prenume intrucat pe ea o cheama Daniela....pe mine la fel...si pe sotul Daniel. Cred ca asa a fost scris...ea sa fie bucuria vietii noastre.

[iepumic]

Felicitari Dana, ce repede v-ati miscat!!!