Cum ati devenit parinti?

Deschis de

erato

, mai 09 2011 11:40

De mult timp ma gandesc sa spun si eu povestea noastra. Am scris-o la cateva luni dupa ce s-a intamplat, in ideea de a nu uita vreun detaliu pe parcurs. Asa ca v-o impartasesc si voua. Am pus si pe mail o poza recenta cu noi.

Va doresc tuturor sa fiti sanatosi, fericiti si impliniti [olala]

POVESTEA NOASTRA

Era intr-o joi. O zi linistita de MAI. Eram la serviciu si intr-o pauza, mi-am permis sa urmaresc finalul filmului “MAMA LA 16 ANI”. M-am trezit plangand si totodata incercam sa-mi revin, sa nu creada ceilalti colegi ca am inebunit, dar nimeni nu stia ceea ce simteam eu in acele momente. Peste vreo 2-3 ore, imi deschid adresa de mail si verific. Mi-a atras atentia un nume, pe care il mai vazusem pe forum la “M-am hotarat adoptie…” L-am deschis impinsa de curiozitate, oare ce o avea sa-mi spuna???
Suna c-am asa: sunt gravida in luna a 8-a am 19 ani, nu pot pastra copilul penrtru ca responsabilitatea este prea mare si nu am posibilitatile necesare deoarece trebuie sa imi continui studiile si viata.dintr-o greseala nu am facut avort la timp dar acum duc totul pana la capat. am facut toate analizele si este o fetita sanatoase ce deocamdata are kg dar creste. la procedura de adoptie va pot ajuta eu sa fie totul mult mai simplu si in iunie sa aveti copilasul dorit. pentru persoanele care isi doresc un copil va rog contactati-ma si ajutati-ma sa-i gasesc o familie.va rog contactati-ma pe..
Nu stiam ce sa cred, ce sa fac, cu cine sa vb. Mi-am sunat sotul si am vb atat cat am putut tinand cont ca eram la serviciu, intre timp am vb si cu o colega, cu care am mai discutat despre adoptie si care stia ce simt si ce-mi doresc. Ea mi-a spus atunci ca nu am ce pierde daca trimit un mail si cer cateva informatii.
Imi era frica, nu stiam cine e in partea cealalta si nu stiam nici ce sa intreb, asa emotii aveam.
Pana la urma am scris si am primit raspuns, iar am scris si tot asa. Am stabilit ca luni sa ne vedem, sa putem sa ne cunoastem mai bn. Am fost sceptica la inceput, dar ea vroia sa ne cunoasca, sa stie pe ce maini va fi copilul ei, iar asta mi-a placut, daca a gresit si nici nu-l poate creste, macar se intereseaza sa-i fie bn si nu s-a gandit la abandon sau mai grav, sa-l omoare.
Am acceptat sa ne vedem luni pt ca noi urma sa plcam din Bucuresti la o nunta in provincie.
Vineri dimineata i-am povestit mamei si sorei ceea ce mi s-a intamplat si amandoua au fost de parere ca nu trebuie sa aman pana luni si sa ma vad cu ea inainte de a pleca la drum. Eu nu vroiam dar ele, nu si nu. Ca e trenul care a oprit in gara mea, nu trebuie sa-l pierd. Atunci mi-am contactat sotul si am cazut de acord ca e mai bn asa cum spun ele si seara la ora 20.00 ne-am intalnit cu ea, a venit insotita de mama ei (o femeie deosebita), am discutat mult si despre multe si ne-am despartit in jurul orei 23.00. Peste 2-3 ore urma sa plecam la drum. A ramas sa ne de-a un raspuns, daca ne alege pe noi sau nu, a mai fost sunata de cateva familii din provincie, iar noi aveam un ATU ca eram din Bucuresti. Nu am ajuns bn acasa, nici nu am apucat sa-i spun mamei ce am discutat (locuim impreuna cu parintii mei), ca suna tel. Era ea. Im batea inima cumplit de tare. Oare ce o fi, ce a uitat sa-mi spuna???
Aaa…am uitat sa spun ca ne-a zis ca v-a fi o fetita, care are 2300gr, e in sapt.33, copilul e bn dezvoltat si ca nu exista nici o prloblema.
Revin.
Am raspuns la tel.
eu: s-a intamplat ceva?
ea: nu, nu, am sunat sa va intreb SUNTE-TI PREGATITA SA FI-TI MAMA?
Mi s-au inmuiat picioarele, tremuram toata, radeam si plangeam in acelasi timp.
eu: esti sigura ca nu te grabesti cu raspunsul, mai e 1 luna jumate?
ea: nu, sunt sigura ca veti fi cei mai buni parinti si v-am sunat sa va dau raspunsul ca sa va distrati bn si sa fiti fericiti.
Nu pot descrie ce-am simtit.
A ramas stabilit sa o sun in fiecare zi pana in ziua in care v-a naste.
Am plecat la drum ff obositi, nu am dormit de 2 nopti, dar cu o mare speranta, copilul nostru e aproape.
Sambata la nunta, seara iar nu am dormit, eram ZOMBI. Duminica dimineata am dormit vreo 3 ore si am inceput iar petrecerea. In jurul orei 14.00 suna tel., era ea, m-am speriat, intelegerea era sa sun eu. Am intrebat-o daca e bn si mi-a spus ca da. Peste vreo 2 ore suna mama ei ca nu e bn si ca nu stie dc nu mi-a spus, a inceput sa aiba dureri si sa sangereze. A pleact cu ea la spitalul municipal si acolo i-au spus ca are colul deschis, dilatata 3 si ca v-a naste pana la ora 2 dimineata. In tot acest timp am vb cu mama ei la tel si imi spunea unde e , ce face si chiar imi cerea sfatul, era si dansa destul de speriata.
Eram distrusa, nu stiam ce sa facem, eram la o distanta de 400km. Am hotarat sa mearga sotul sa se odihneasca putin si la miezul noptii sa plecam spre Bucuresti. La ora 00.30 plecam la drum, intre timp au mutat-o la Giulesti pt ca acolo nu aveau incubatoare libere. Pe la ora 2 dimineata ma suna ea.
ea: ce faceti?
eu: venim spre tn, esti bn, cum te simti?
ea: da, am nascut, dar e o problema.
Mi-a inghetat inima…
eu: ce problema?
ea: nu e fetita, e baietel, acum ce facem?(ea stia ca ne doream ff mult o fetita si cum ea stia ca o sa fie fetita, acum isi facea griji sa nu o abandonam)
eu: sa fiti sanatosi amandoi, nu conteaza ce e, sa fie bn.
ea: e bn, nici eu si nici el nu avem probleme.
eu: ma bucur, odihneste-te si ne vedem dimineata.
La ora 9.00 eram la spital si cand ne-a vazut, primele vorbe care ni le-a spus au fost: Cand a vazut ca i-am gasit parinti, nu a mai vrut sa astepte data la care trebuia sa se nasca, a vrut sa fie cat mai rpd langa parintii lui.
Iar apoi mi-a mai spus ca ea nu s-a considerat niciodata mama lui si ca acum crede ca poate a fost aleasa sa i se intample toate acestea pt a ne face pe noi fericiti.
Pe mine m-a lasat fara cuvinte, dar eram topita si de emotie cand l-am vazut atat de mic in incubator. Abia dupa 9 zile am putut sa-l strang in brate si sa plec cu el acasa.
Asta a fost povestea noastra, care s-a derulat pe parcursul a 5 zile. Nu ne-am asteptat si nici nu am visat vreodata la asa ceva, dar DD le-a aranjat cum a stiut EL.

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Sorina [mamica]

Mamica fericita [9cer]

a ingerasului RAZVAN - IONUT [bonjovi]

(11 MAI 2009)

http://lb4f.lilypie.com/grxEp3.png

Lucrul important este acesta...sa fii capabil in orice moment sa sacrifici tot ce ai, pentru ce ai putea sa devii. Charles Dubois

#91

erato

#92

simo_73

#93

Alessia1

#94

SoriLea

#95

dacris77

#96

simo_73

#97

SoriLea

#98

simo_73

#99

simo_75

#100

simo_73

Panic Questions

Last Blogs

Ultimele aprecieri