75 raspunsuri la acest subiect

[cris-cris]

Copiii astia, in general, sunt excesiv de rasfatati, devin artagosi si greu le intri in voie.Si eu, cand vedeam inainte la "supernanny" copii care isi injurau parintii, aruncau cu pietre dupa ei sau le trageau pumni si picioare, ii scuipau, ziceam"Doamne, Stefan sa nu fie asa".Deocamdata nu ne injura, nu ne scuipa....si de pietre am scapat.Dar nervii sunt cam la fel....Si ma indoiesc sincer ca toti acesti copii au probleme din cauza sentimentelor negative, a frustrarii..Si de asemenea sunt sigura ca nu e o greseala de educatie( poate doar rasfatul ar fi).Nu cred ca vreun parinte accepta sau incurajeaza astfel de iesiri, doar ca ele vin odata cu varsta.Si e greu sa le faci fata si sa le depasesti.Cred ca rabdarea, cum spuneti voi, e cea mai buna solutie.
Macar acum, dupa ce v-am scris, stiu ca nu sunt singura care experimenteaza astfel de intamplari.

[lorellay]

nu e de la zona....

eu locuiesc aici..dar de fel sunt "momarlanca"...din Petrosani, jud. Hunedoara, iar Codrin nu este copilul sotului meu...



Sorana [mamica]de Diana (10.11.2008) si [hagi]Codrin (15.02.2005)

Where there's a will there's a way!



[ Codrin]



[ Diana]

[alinam]

Cris-cris , Vlad nu are iesiri violente, nu ne loveste, sper sa nu ajungem vreodata acolo, am uitat sa zic ca Vlad are aproape 4 ani.

Acum 2 zile am iesit cu el la plimbare si evident m-a tras de mana la una din multele vitrine pe care le stie, sa vada jucarii, i-am zis : ne uitam doar, nu cumparam, nu are mami bani sa cumparam jucarii in fiecare zi (aici e o alta problema, nu vine niciodata cu mana goala de afara, macar un robot, un abtipild, o musca, ceva orice si asta e o problema, pe langa faptul ca aruncam banii aiurea ca dupa 10 min nici nu se mai uita la jucarii, ma si impiedic de ele prin casa, deja sunt prea multe, exagerat de multe), a fost de acord si in fata vitrinei pentru ca nu a vazut nici o jucarie care sa o vrea a inceput sa urle sa intam sa ii cumpar o jucarie, deci nu ceva anume, da orice numai sa nu plece cu mana goala si de aici circ si scandal pe strada , cu trantit pe jos, bocete, am incercat sa il calmez, sa ii explic, nik, el urla mai tare de ma acoperea, nici nu auzea ce ii spuneam eu, asa ca l-am lasat sa se tavaleasca, am facut 10 pasi si el m-a urmat, bocind evident, peste 5 minute s-a calmat, da tot mai scancea cate un :"vrei jucarie", i-am zis ca m-am suparat si nu mai vorbesc cu el, cand a ajuns la bunicasa ea l-a intrebat :de ce e suparata mami? (v-am zis ca nu vorbeste corect, de multe ori am impresia ca nu intelege ce ii zic, dar cred ca de fapt speculeaza) si i-a raspuns :" la magazin, vrei jucarie", deci a priceput de ce sunt suparata pe el, sper sa nu se repete.

Alina, mama de Vlad

[kristelb76]

Daca m-as fi priceput, exact subiectul acesta l-as fi deschis si eu.



Baietelul nostru are aproape 4 ani si ne dispera cu urletele. Nervos in cale afara, are o stare aproape permanenta de iritare. Iar eu sunt ceva mai moale (dupa cum mi se reproseaza), dar calma. La fel sotul si bunicii, extrem de calmi, chiar daca mai energici. In plus, avem si o bebelina de 1 an, care se cere mereu in brate si mai e si alaptata.

Cu datele acestea, imaginati-va scene peste scene: juniorului i se pune pata pe ceva (nu conteaza, de dimineata incepe scandalul, de la "vreau sa beau lapticul in pat cu tine" la "vreau deseneeeee"), si incepe show-ul. Eu iau pozitie ferma, incerc sa-l inteleg, sa negociem, sa-l izolez, sa-l pedepsesc - pe toate le-am incercat!, cea mica incepe sa planga si ea, daca o iau in brate face cel mare si mai urat... Nu mai pot!!! Ne terorizeaza pur si simplu cu accesele de furie.



Ce-am invatat:

- in primul rand incerc sa rezolv problemele de baza: daca ii e foame sau e obosit, sau plictisit, ma ocup de el. Tocmai am evitat o criza.

- ajuta mult sa las totul si sa ma ocup de el, sa-l iau aproape, sa povestim, sa facem ceva impreuna. Asta cand imi permit luxul, cum spuneam mai avem si o bebelina, plus o casa intreaga in spatele meu.

- daca totusi criza s-a dezlantuit, atunci il las sa-si verse toti nervii. Problema e ca trebuie totusi sa-l izolez de la locul faptei, asa ca il fortez afara din camera, el urla si zguduie usa, primeste voie inapoi doar dupa ce s-a calmat.

Nu stiu cum sa spun, dar parca are de fiecare data o cantitate de energie negativa care trebuie descarcata. Daca ii indeplinesc prima dorinta aiurea (gen desene dis de dimineata), va veni in curand cu a doua ("vreau bomboaneeeee"), daca le primeste si pe astea atunci o agreseaza pe sora-sa. Daca i-o tai din scurt, ii declansez accesul de furie, o las sa se descarce si apoi avem o bucata de liniste.

- o fi si ceva rasfatz, acum ca suntem constienti de el vom incerca sa-l mai atenuam

- uneori e atat de nervos incat banuiam ceva probleme cu glicemia. Doctorita ne-a asigurat insa ca nu e cazul.

- am observat imbunatatiri semnificative in perioadele in care-i dau osteocare, care contine si magneziu

- daca mai dureaza mult, ma gandesc serios sa apelez la un psiholog. Si la homeopat, poate e totusi ceva fiziologic.



Mi s-au parut extrem de utile sfaturile si experientele voastre la tema. Am retinut ideea ca noi sa ne comportam normal. Si am apreciat si parerile pro si contra time-out-ului. Si bifam toate scenele despre care povestiti si voi, inclusiv tavalitul pe strada dupa jucarii.



Am gasit un articol interesant despre copilul furios aici pe forum.



Tare mult mi-as dori sa pot pune odata si odata lucrurile cap la cap, sa inteleg ce se intampla - in primul rand, si sa am o strategie clara de intampinare.

[freedelia]

Doar o lamurire -- a ignora inseamna a nu lua in seama. Adica nu ca nu ii auzi tipetele, ci ca "iti vez de treaba pa care o faceai inainte" asta inseamna ca il ignori.

Pe urma, nu inteleg, de ce TREBUIE scos copilul din camera, izolat??? Da, sa il impiedici de la a lovi pe cinvea sau a distruge (prea mult, ce nu ii apartine) e una, dar sa il lasi sa planga la usa ca un caine, nu inteleg de ce e suficient. Pai in loc sa se calmeze, se simte si mai speriat. Normal ca o sa taca pana la urma, dar si-a REPRIMAT (cum chiar tu te-ai exprimat) sentimentele, nu le-a rezolvat.

Evident, la un copil peste 3 ani, rasfatul exista, este ceva real, la fel si comunicarea violenta. M-a pufnit rasul cand cineva mai sus a scris ca "m-am dus si l-am imbracat,pana la urma" (desi urlase cand a cerut asta), culmea, adaugand ca "la noi in casa se cere frumos. CAND???? Ca de data aia nu, in mod clar. Copilul are nevoie de constanta in comportament. Daca urla la tine "imbraca-ma" si te executi, normal ca o sa ceara la fel data urmatoare cand e nervos. Mai ales daca il mai dai si in masinute dupa aia.

DAR, asta nu inseamna ca o criza de furie trebuie confundata cu rasfatul. Un copil prost crescut care urla la ma-sa sa il imbrace sau sa i dea ceva "AAAACCUUUUUMMM" e una, si un copil frustrat de venirea pe lume a unui bebe in familie, e alta. Normal ca e greu, dar el nu poate intelege de ce pentru sora lui are mama timp, dar cand vrea si el atentie, e vremea de gatit sau facut curat.

Cand copilul are o criza, cel mai bun lucru este sa il iubim, sa ii aratam ca il iubim si sa incercam sa il intelegem, nu sa il calmama cat mai rapid, de frica vecinilor sau a celor de pe strada care se uita.





13+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)

[kristelb76]

Citat:

citat din mesajul lui freedelia Pe urma, nu inteleg, de ce TREBUIE scos copilul din camera, izolat??? Da, sa il impiedici de la a lovi pe cinvea sau a distruge (prea mult, ce nu ii apartine) e una

Da, exact de asta!

Citat:

Pai in loc sa se calmeze, se simte si mai speriat. Normal ca o sa taca pana la urma, dar si-a REPRIMAT (cum chiar tu te-ai exprimat) sentimentele, nu le-a rezolvat.

Oare la exemplul meu te refereai cu reprimatul? Caci eu spuneam exact contrarul, ca indepartatul de la locul faptei il ajuta sa-si verse TOATA furia si sa avem apoi un ragaz de calm.

[carolinah]

A ignora e si bine cateodata.

Si eu o ignor pe fiica-mea cand imi porunceste sa ii dau nu stiu ce... Cand ma roaga frumos, deodata o aud!

Si eu o ignoram pe cea mare cand se trantea pe jos in plina strada pe la 2 ani si ceva ca voia nu stiu ce (vorbea f bine, stia sa exprime exact ce-si dorea). Am ignorat-o de vreo 2-3 ori si apoi i-a trecut. Nu s-a mai trantit. Ca nu avea efect. Nu stiu daca si-a reprimat ceva, dar nu cred ca ea considera ca o ignor, cred ca stie ca imi pasa de ea, o iubesc si o ajut cu orice, dar ca, pe de alta parte, exista niste norme de comportament social pe care trebuie sa le urmeze. Si da, exista niste limite...

Caro

[lorellay]

freedelia...nu cred ca la 3-4 ani poti vorbi de un copil bine sau prost crescut.



Sorana [mamica]de Diana (10.11.2008) si [hagi]Codrin (15.02.2005)

Where there's a will there's a way!



[ Codrin]



[ Diana]

[ruxij]

Eu am copil de sapte ani jumate si el a stat in Ro un an jumate, intre 2 ani jumate si aproape 4 ani. A venit de la bunici cu crize exact ca astea descrise de voi. Intr-o luna s-au rezolvat ca prin farmec. Da, cu time out. Se numara pana la 3. Incetezi urlatul/ce altceva face pana numar la trei. 1-2-3-time out. Ei isi testeaza limitele si dc. nu exista nici o consecinta, nu au de unde invata care sunt limitele astea. Ei sunt mici si natural se simt inferiori si vor sa vada ca au putere asupra ta, ca tu faci ce vrea el, ca te agiti, ca produc un efect. Cheia este sa fii consecvent. Adica nu il pui in time out azi si maine nu, ca e absolut degeaba. Dc. ai scos de pe gura "te pun in time out daca...", apoi il pui, nu il "ierti" niciodata pt ca ii trimiti mesaje confuzatoare dc il ierti, nu mai intelege cand ia time out si cand nu. Si se pune 1 min pt. fiecare an din varsta. Adica la 4 ani merge in time out 4 min, nu 5, nu 10. Fara exceptie. Garantez ca intr-o luna se potoleste. Dc urla pe strada, il iei imediat si il duci acasa si aplici si o consecinta. Nu stai sa te uiti cum se tavaleste pe jos. Calm, il iei pe sus, acasa, indiferent ce planuri aveati, se anuleaza. Ii faci un bine copilului, dc. nu incepi acum, copilul va suferi mai tarziu. Alea ca vai plange ca un caine si se sperie in camera lui, sunt doar bazaconii...bull-shit. Time out nu tb neaparat sa fie in camera lui, poate sa fie un colt in sufragerie, dc camera lui e asa de speriat (dupa parerea mea NU e nici o problema). Pe al meu il puneam sa stea in fund pe scara interioara, la un moment dat. La 4 ani insa am inceput cu camera lui. Asa a invatat niste reguli, altfel ajungeam la gradina zoologica si va avea si mari probleme la scoala, si mai tarziu in viata. In paralel stimulare pozitiva prin laude pt un comportament bun. Eventual niste abtibilduri pe un panou si dc. colecteaza nu stiu cate, primeste ceva, sau ce variante sunt convenabile pt voi. Dc. faci exact asa, fara abateri, si nu merge, sa imi zici mie cutzu, cum zicea bunica-mea

[freedelia]

Ba absolut ca se poate vorbi de copil prost crescut la 3-4 ani. Adica un copil fara maniere -- unul care nu zice te rog, care zbiara "Adu-mi un cookie", care da peste alt copil si nu spune pardon, etc, etc. Asta e un copil needuca, adica prost crescut.



Cat despre time out si recompense, sunt un mare bull-shit, copilul nu invata nimic, ci este doar dresat -- daca nu fac asa, ma trimite acolo ca pe un caine. Asculta de frica. Nu stiu voi, dar eu in nici un caz nu vreau ca motivatia copiilor mei pentru a face ceva sa fie frica.



Iar despre faptul ca e mic si se simte inferior, nu as putea fi mai de acord cu asta. Da, se simte inferior si datoria noastra este nu sa ii confirmam ca e iferior, nedandu-i atentie, ci sa ii spulberam aceste sentimente iubindu0l si fiindu0i alaturi cand si le manifesta.



Ei, vorbe in vant de fapt, pentru ca cine are conceptia ca un copil trebuie tinut in frau nu si-o schimba cu oricate studii ii arata ca il nenoroceste dpdv psihologic.





14+, John (11 Martie 2004), Jodie (16 Martie 2006)

POZE