Citat: |
citat din mesajul lui mikaela2009 Ayla, am vazut pozele si nu ma puteam opri sa o privesc pe Luana, e o minunatie de fetita, sunteti norocosi ca sunteti parintii ei. Ma rog la Doamne Doamne sa-i dea sanatate si sa creasca sa va bucurati de ea.Vazand pozele mi-am dat seama cat de speciali sunt parintii de prematuri, cat de binecuvantati suntem ca-i avem langa noi. Vreau sa te intreb daca Luana sta in picioare, am vazut intr-o poza asta si ma gandeam ca oare Dennis cand va sta, ca eu inca nu prea l-am pus decat in fundulet.Iti multumesc ca mi-ai trimis pozele si va trimit muullltttti pupici de la noi. [pup][pup]http://forum.desprecopii.com/forum/photo_album_edit.asp?sqldtl=79836 |
Multumim!
![[pup]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/pupic1.gif)
Eu am fost la psiholog (acum nu am mai mers), mai ales dupa moartea Almei, si psihologul a spus ca intr-adevar a fi parinte de prematur este un soc, si parintii de prematuri au nevoie de consiliere, nu e un moft, si a mai spus ca parintii de prematuri sunt nsite parinti speciali. Ca trebuie sa fi deosebit sa fi parinte de bebe prematur. Daca pt mine Luana a fost primul copil, primul bebe nou nascut, si cred ca si pt cele mai multe dintre voi (pe Claudiu l-am luat de-a gata la 1 an si ceva), eu nu stiu cum e alt bebe, bebe nou nascut ma refer), sa compar. Pt mine un bebe arata asa, de 1 kg, si cand vedeam poze cu bebelusii fetelor de la odisee, de 3 kg si ceva, mi se pareau grasani.[:D]Lumea asta a prematuritatii o stiu, si pt mine asta e normalitatea. Toate astea m-au ajutat cred, cel mai mult, sa nu cedez psihic in acea perioada. Si stii ce e interesant? Daca ma indragostesc de copilul altcuiva instantaneu, aflu ulterior ca de fapt a fost... prematur. Cred ca iubesc acele trasaturi, cum ziceam, pt mine asta e "tiparul".Stii ca mi-e greu si acum sa revad prima ei pagina? Sa-mi amintesc ce mica era? Si nu pt ca nu era frumoasa. Chiar daca in comparatie cu fetita bucalata de azi arata putin... alien. Ci pt ca, spunea si psihologul, este o vina pe care nu am depasit-o, inca... nici acum. Sentimentul de vina ca doar atat am reusit sa fac pt ea. Ma doare sufletul cand revad pozele, chiar daca stiu acum deznodamantul, ca uite e mare, e santoasa, si a recuperat atat de bine.O, da, ar vrea ea sa stea in picioare.
![[:D]](https://comunitate.desprecopii.com/forums/public/style_emoticons/default/icon_smile_big.gif)
Se ridica daca o tin in fundic pe genunchii mei, se sprijina cu manutele pe mine si se salda de fundic. Nu o tin piciorusele inca, iti dai seama, dar de vrut ar vrea ea. Nici nu o las. Acolo e pe marginea canapelei sprijinita pt cateva secunde, de poza. Dar de stat sta binisor in fundulet. Nu o las fara sa aiba mereu ceva la spate, perne sau o tin mai ridicata in balansoar, dar isi tine bine spatele acum.Denis va sta atunci cand este el pregatit sa faca acest lucru. Nici cu statul in fundic nu am grabit-o, ea se ridica, se trage de manutele mele, pana a reusit sa stea fara sa se mai clatine sau sa cada pe spate. Nu am pus-o intre perne ca sa o fortez. Asa ca ai rabdare, ca odata si odata veti recupera si voi. Oricum Denis este si nascut dupa noi, si la o saptamana de sarcina mai mica. Un bebe la termen sta abia la 6 luni. Deci dupa varsta recalculata... mai e timp.Pup
Da-mi Doamne, forta de a indeplini tot ce sta in puterile mele, rabdarea de a indura ce depaseste puterile mele si discernamantul de a nu le confunda. Monica, cea mai buna mami pentru Claudiu, Luana, [url="[url="http://i91.photobucket.com/albums/k306/Fluturas2s/Alma/captionit163739I467D32.jpg"]Alma[/url]Iti multumesc Doamne pentru ceea ce am, dar si pentru ceea ce nu am, Tie Doamne Iti multumesc! Aprinde o lumanare in memoria Almei!