315 raspunsuri la acest subiect

[semiramida]

Eu nu pot sa-i iert si poate nici nu vreau.

Nu pot sa-i inteleg, niciun argument din lume nu m-ar face sa inteleg de ce s-au comportat asa. Da, au facut un copil ca asa 'trebuia', ca asta era mersul lucrurilor. Dupa care s-au comportat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si-au continuat viata ca si cum ar fi fost singuri.

O intamplare pe care mama o povesteste mereu cu placere si i se pare deosebit de amuzanta este urmatoarea: la cutremurul din 77 ei stateau inca in casa bunicii si erau la etaj. A inceput cutremurul, au zbughit-o pe scari, au trecut pe langa camera in care dormeam eu (la parter), au iesit afara. Pur si simplu nu si-au amintit ca au copil, asa zic ei. Bunica a dat si ea sa iasa, dar s-a intors si m-a luat. Cand a iesit afara parintii mei erau deja in strada. Mult timp dupa cutremur ma sculam si plangeam, dar nu venea nimeni sa ma linisteasca, normal, ca sa nu ma invat 'in brate'. Asta tot din povestile lor o stiu, ei erau amuzati sa ma sculam fix la ora la care fusese cutremurul, eram 'ceas'.

Cutremurul din august 87 (parca) tot acolo ne-a prins pe toti. De data asta nu m-a mai sculat nimeni, ei au fugit toti afara si eu am ramas dormind. Dar cica m-au strigat, si-au facut datoria, ghinionul meu ca n-am auzit si nu m-am sculat, nu?

Nu vreau sa analizez acum si sa pun totul pe seama instinctului de supravieturire, bla bla. Si eu am instinct de supravieturire dar cumva instinctul de a-mi pune copiii in siguranta primeaza, si asta ma deosebeste pe mine, o mama normala, fata de ei, niste animale. Dar ce zic eu despre animale, cred ca majoritatea speciilor de animale au grija de puii lor mult mai bine decat au avut grija parintii mei de mine, ii protejeaza si ii pregatesc pentru viata.



Trotinete

[gina_raluca]

Da, mecanismele astea de protectie pot fi bune sau rele, in functie de context. Soldatii care-s in Iraq folosesc isolation pentru ca altfel nu ar putea rezista acolo, dar cand se intorc aici, au probleme grave din cauza asta pentru ca aici familiile lor vor ca ei sa-si exprime sentimentele, sa fie afectuosi, sa discute despre ce s-a intamplat acolo. Si ei nu pot.
Eu inteleg mecanismele astea separat de moralitate si psihanalistii (eu nu am pregatirea asta) le vad ca "obstacles to a person's growth." In cazul meu, intelectualizarea ma ajuta in sensul ca nu trebuie sa-mi amintesc de ce s-a intamplat inainte, dar simt ca ma si inhiba foarte mult pentru ca nu ma pot bucura spontan de viata mea. De multe ori nu ma simt aproape de prietenii din jurul meu. Totul trebuie analizat, inteles si eu imi doresc cateodata doar sa traiesc si sa simt! Asta ma face pe mine "bolnava." Pentru cineva care foloseste regression, chiar daca ajuta temporar si primeste atentie, pe termen lung mecanismul asta cauzeaza numai probleme. Oamenilor nu le place sa interactioneze cu persoane "victime." Prin analiza, persoana intelege mecanismele astea si le poate schimba.

Ai dreptate in ce zici referitor la dezbaterile din psihologie. Se contrazic, apar teorii care schimba/evoluaza, se cearta. Dar ce va apare in toate scolile de psihologie, e importanta relatiei dintre client-terapeut. Daca clientul se simte inteles, acceptat, respectat, cared for de catre terapeut- intervine schimbarea.

[ADRIANKA]

Fetelor, as vrea sa va intreb pe voi, cele care ati trait in violenta ca o stare "normala" a copilariei voastre, ati avut vreodata licariri de furie in care parca ati copiat involuntar unul din "modelele" din copilarie?



Eu am uneori momente din astea in care parca nu sunt eu si repet aceleasi expresii sau fapte pe care le-am auzit si vazut atunci...



Voi cum faceti, cum v-ati educat sa fiti calme si echilibrate intr-o situatie care atrage in subconstient amintiri ale trecutului.



Eu mi-am manifestat intotdeauna frustrarea prin crize si mai mari si mai mici de nervi, inca de cand eram mica. Iar lupta mea cea mai mare este sa nu mai repet. Uneori imi iese, alteori nu...



..................................................................

Adriana, mami de Yiannis Alexandros (28.12.2007)



poze cu noi



Povestea unui Licurici



Iti trebuie o secunda pentru a te indragosti si ani buni pentru a intelege ce e iubirea...

[pitzinuca]

fetelor, va imbratisez pe toate, si va urez o saptamana frumoasa-frumoasa!



olympia- prima oara am furat in clasa intai stiloul chinezesc al colegului meu de banca. mi-l doream f tare. insa constiinta nu m-a lasat, si am insistat pe linga mama lui ca colegul meu e fff trist, sa verifice, poate ii lipseste stiloul si asta o fi motivul. bine inteles ca m-au prins. probabil ca vroiam atentie. am primit, in schimb, bataie cu o curea de cauciuc. am primit pe urma si un stilou chinezesc.

inca mai am o slabiciune pentru stilouri.

apoi am mai furat asa sporadic chestii de pe la servici, bani de pe la prieteni (le rog din suflet pe cele care ma cunosc in viata reala sa nu isi faca probleme, s-a intamplat mai demult), ceea ce ma durea si ma umpleam de sentimente denigratoare fata de propria=mi persoana, dar o faceam pana la capat. nu stiu daca vroiam sa fiu prinsa, daca vroiam sa imi fac rau singura - asa tind sa cred, cand analizam ulterior si aveam mustrari de constiinta stiu ca vorbeam f urat cu mine. si acum o mai fac cateodata privind retrospectiv. de ce m-am oprit pentru ca am fost intr-o situatie periculoasa - de fapt eu m-am pus in acea situatie evident, in care puteam ajunge cel putin la politie, si atunci m-am trezit cumva.



rrox- m-am hotarat sa urmez sfatul tau (si al tau conchita). in fond si la urma urmei, nu sunt parintele fratelui meu si nu am asemena atributii. am hotarat sa comunic parintilor mei faptul ca nu mai sunt dispusa sa imi consum energia pentru un lucru care nu ma priveste si ca de acum nu ma mai bag in ce hotarari iau ei.

si as mai vrea - simt nevoia - sa ii scriu fratelui meu o scrisoare, in care sa ii povestesc asa despre mine, noi si ce simt acum.



am mai citit asa pe sarite in urma. oh, da, si eu ma dadeam de bolnava, vroiam sa fiu bolnava, ma atrageau spitalele. chiar imi operam papusile de apendicita si le pansam, nu a mai fost nici asta de ajuns si mi-am facut mie insami o cicatrice de operatie de apendicita cu carioca, m-am pansat si ma laudam la colegi ca am fost operata. ma simteam invizibila, trebuia sa atrag atentia cu ceva. (mi s-a indeplinit visul cu operatia de apendicita prin clasa anoua, intr-o duminica in care am simtit o mica durere in partea dreapta iar doctorul probabil se plictisea si el. oricum a fost fain, l-am cunoscut pe cornel, asistentul de la morga care era rocker ca si mine)



nu voi uita niciodata ciorba de la primul spital in care in sfarsit am fost internata pe la 9 ani. mi se parea atata de buna! acum stau si ma gandesc daca mi se parea atata de buna pentru ca o mancam cu atatia copii in jurul meu. oricum ciorba de cartofi buna ca aia nu am mai mancat.



vroiam sa va mai zic ca am mai facut terapie, dar subiectul asta (pentru care te imbratisez strans, conchita) m-a ajutat tare mult. la terapie nu am ajuns sa povestesc despre furturi, acum, citindu-va pe voi mi-am spus ca este o sansa pentru mine sa fiu sincera cu mine pana la capat.



azi ma duc la eco morfo-fetala, sa imi tineti pumnii. poate aflu si ce e.



[pup]





eu , cu (DPN 20.08.2010), andi (24.06.2003) si tati

_________________________



traduceri si asistenta

________________________

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

[gaia.nevia]

semiramida, te imbratisez si eu tare-tare-tare.



Gaia, muma pentru voi:

Bebeloi si Bebedoi , poveste despre inceputuri

[conchita]

gaia, ce era cu jinxuiala? :-) stai linistita.



pitzinuca, ma bucur ca ai luat decizia asta. pe linkul dat de gina se vorbeste despre relapse, vezi sa nu te sperii cand mai ai recaderi de responsabilitate si eroism cand n-ar trebui, pentru ca, zice acolosha in carte, este uman sa te intorci la familiar chiar dupa ce te-ai desprins de asta si ti-ai (re)castigat independenta, ca un copil de doi ani care reuseste o grozavie, dar tot alearga dupa poala mamei imediat dupa. frica de necunoscut e un factor de temut in dezvoltarea umana.



gina, dar prudenta nu vine odata cu varsta si nu se cheama intelepciune? nu e normal sa fim mai precauti in relatiile de adult, tocmai pentru ca stim ce efecte dezastruoase poate avea sa-ti oferi inima cui ti-o calca in picioare (parintii)? ratiunea spune asa, si e instinct de conservare, nu vad nimic "bolnav" in asta: hei, am patit-o odata cu un tigru in jungla asta, data viitoare cand vad niste pete maro pe-un animal, poa' sa fie si girafa, io mai bine fug." eu eram curioasa care sunt mecanismele "de aparare" considerate healthy de domnii si doamnele acestea. inteleg de la tine ca toate pot fi si bune, si rele in acelasi timp, cam ca in exemplul ala cu sentimentele contrarii si concomitente: il urasc pe x pe care de fapt il iubesc. adica una nu o exclude pe alta. si-atunci cand stim ca e o reactie ok? spune acolo despre diferenta asta, dar nu stiu daca am inteles corect: daca e o reactie constienta, nu e patologica. daca e subconstienta, atunci e patologica. eu cred ca sunt si represata, printre altele...



semiramida, scumpa, eu cred ca iertarea vine cu iubire. in cazul abuzatorilor, iubirea nu exista, de aceea e dificil sa cream un sentiment pozitiv ca si cauza pentru efect pozitiv (iertare). pentru ca mintea nu poate accepta cum sa izvorasca iertarea din ura, furie, dezgust, dispret...sau indiferenta. ca m-am gandit si eu la asta. cred ca mai poate veni pe alta cale, si anume din inima ta, facand abstractie de persoana lor. uite, in seara asta sonia a adormit imbratisandu-ma strans strans strans si am realizat dintr-odata ca, daca atunci cand esti mic-mic, cum zic doamnele de specialitate de la topic, si te nasti iubindu-ti parintii pentru ca nu ai alt sistem de referinta sa iubesti vecinii sau pe altcineva si nici minte critica plus experienta sa vezi ca parintii sunt sau nu sunt demni de iubirea ta, mai tarziu, cand capeti toate astea, daca inca iti iubesti parintii, inseamna ca ei sunt oameni-oameni. nu e prea clar ce vreau sa zic, imi dau si eu seama. daca sonia ma va iubi la fel ca acum si cand va mai creste, inseamna ca e iubire la mijloc si o merit, am fost mama ok. daca nu, atunci n-am fost mama buna. asa si cu parintii nostri: daca nu-i iubesti acum, inseamna ca nu au fost oameni ok, deci iertarea vine de la tine si pentru tine.



adrianka, chiar in cartea linkuita de gina se vorbeste despre asta, cand transferi sentimentele pentru o persoana spre alta persoana. adica te infurie sotul, te razbuni pe copil. te-au ranit parintii, iti re-directionezi furia pe vecini, etc. da, am "licariri" de furie. vorba vine licariri, zilele trecute mi-a venit sa ma duc in munti si sa urlu, dar urlet dintr-ala de animal extraterestru, sa se auda dincolo de nori. atata furie am avut in mine, de cand cu topicul asta. ce-am facut in schimb? am plans. starile nervoase au mai multe cauze, nu doar trecutul, eu incep sa invat sa le discern mai bine, ca inainte dadeam vina pe PMS sau ca-s eu fire de artist. :-) cateodata nu sunt pur furioasa, ci imi pierd rabdarea, sunt frustrata de situatie, am altele pe cap si nu vreau sa fiu unde sunt, sa vorbesc cu cine tocmai vorbesc...de unde se cladeste o stare de tensiune interioara si dupa aia de nervozitate. si acum stiu ca devin furioasa prin transfer pe altcineva, cand ar trebui sa fiu furioasa pe mine ca ma supun unei situatii/persoane pe care nu o aprob/o displac. ideea e sa cauti sursa reala. tu repeti paternuri, dar intrebarea e de ce? ce te supara cu adevarat? reactia poate fi identica celei a parintilor tai, dar cauza?



reclama mascata

[conchita]

Citat:

citat din mesajul lui Tala eu auzind si ajungand sa cred ca problemele mele sunt inchipuite ca pur si simplu sunt eu defecta si atat.

asta mi se pare una dintre cele mai triste sechele lasate de abuz, sa crezi tu insati ca suferinta ta nu e reala, nu merita sa fie recunoscuta, e ceva gresit cu tine ca te doare. acum sper ca stii ca NU este asa, suferinta ta e cat se poate de reala si de legitima. iti dai seama ca daca negi rana, nici nu cauti pansamentul?



reclama mascata

[gaia.nevia]

Deci mie imi place citatul acesta la nebunie:



"only when there is evidence that an idea or emotion or perception has become consciuosly inaccessible because of its power to upset are there grounds of assuming the operation of these defense. Other attentinal and memory deficits may result from toxic or organic conditions or simply form the ordinary mental shifting of the important from the trivial"



Asa "din poze" cum este copilaria mea, vreau oare sa stiu sigur daca in vara lui 1980 am fost abuzata pe bune sau doar abuzata putin? Imi amintesc niste lucruri, si da, sunt triggered de o poza, dar amintirea e destul de clara pana la un punct. Nu stiu exact ce am facut, dar am trait intotdeauna cu siguranta ca am facut-o pentru ca asa am vrut si mi-era foarte rusine sa nu afle tata, dar ca nu era nimic... sa zic grav.

Mai nou dupa ce am mai citit una alta... ma intreb cum a permis tata sa se intample asa ceva? Cum a permis tata ca o fetita de 7 ani sa se poate furisa cu un barbat afara din raza lui vizuala?!?! In poza tata si cu tipul ala pareau buni prieteni (de conjunctura, s-au cunoscut in timpul drumetiilor pe care tata si cu mine le-am facut in vara in care mama era insarcinata cu sora-mea si nu ne putea insoti) iar eu aratam asa un pic stinghera...



Deci sa revin la citat. Are rost sa scormonesc, atata timp cat psihicul meu a stiut sa treaca, sa ne treaca peste asta? Sau mai util ar fi sa ma focusez pe solutii pentru a trece peste ceea ce am devenit astazi, pentru a inbunatati felul cum relationez cu copiii mei... pentru a le da toata iubirea de care sunt capabila fara a le face rau, si pentru a-i ajuta sa creasca cu setul de valori corect...



Mama si cu mine n-am comunicat prea bine niciodata. Ea e inchisa in sensul ca nu spune niciodata ce o doare, daca nu ii e bine, s-a pus mereu pe planul secund si cumva din asta cred ca a rezultat raceala, si lipsa de empatie care m-au facut sa nu comunic deloc cu ea.

Mama nu a stiut niciodata cand aveam probleme, cand eram tulburata, ca aveam prieten, ca ma certam cu el, ca am fost insarcinata pana aproape de 4 luni... si nici acum daca am probleme "intime" ca sa zic asa, adica in relatia cu sotul meu, nu ma simt dispusa sa i le impartasesc.

De ce? pentru ca nu cred ca le poate duce.

Nu astept sfaturi de la ea, experienta ei de viata e minima, desi a ajuns la varsta asta fiind foarte inchisa nu are ce imi spune, desigur imi poate da sfaturi legate de problemele de serviciu, dar si acelea de regula sunt "inghite si taci" "don't trust anyone, ca te mananca pe la spate.."

Deci nu astept sfaturi, as vrea doar sa asculte, dar nu ii pot da credit, pentru ca stiu ca nu face fata.

Sora mea a fost mult mai "nepasatoare" ca sa zic asa cu ce ar simti mama daca ea i-ar impartasi problemele pe care le are.

Cand la randul ei a avut o sarcina, s-a dus imediat la mama si i-a spus.

SI mama m-a sunat plangand pe mine, am simtit-o atunci ca nu face fata, lumea ei interioara, sufletul si mintea ei nu faceau fata la drama sora-mii... de aici am decis inca o data ca o voi scuti de detaliile dureroase ale vietii mele pentru ca nu e capabila sa le contina si sa ofere alinare.



Pe de alta parte am ajuns si eu la fel pe undeva, pentru ca eu nu pot sa ascult pe cineva fara sa dau sfaturi constructive, solutii, actiune, si uneori omul (asta se vede cel mai rau cu sotul meu) are nevoie sa-l asculti si sa-l lasi sa-si verse oful, nu sa scoti lista de sfaturi si experiente personale. E un fel de uite, ia ceaiul, bea-l, si vei vedea ca-ti trece.

A, nu faci cum ti-am zis, pai nu mai e problema mea. Ei, da, chiar am experienta destula cat sa dau diverse sfaturi care puse in aplicare te scot din rahat, dar nu sunt suficient de fina sa inteleg ca oamenii nu vor sa fie ca mine si sa faca cum am facut eu, ci doar sa fie un pic ascultati.

In fine e lunga si incurcata povestea...







Gaia, muma pentru voi:

Bebeloi si Bebedoi , poveste despre inceputuri

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui conchita gina, ce-mi facusi cu linkul ala, mi se pare ca sufar de absolut toate (de isolation si turning against the self cel mai mult). sunt in ceata, deci mecanismele astea de aparare sunt rele? daca cineva compartimenteaza constient inseamana ca e sanatos, dar imoral, dar daca o face inconstient, e si bolnav, dar si amoral? si cum ar trebui sa fim? cum te faci bine din asta?p.s. poate mama si fratele meu s-au incadrat la "displacement"...ce poate, mai mult ca sigur..fascinanta psihologia asta, numai ca se schimba in fiecare an si se contrazic unii pe altii, ba acelasi se rasgandeste pe parcurs. reclama mascata

Pai nu-ti zisei de bici? [pup]Psihologia e o stiinta noua, chiar foarte noua, d-aia se misca atat de repede. Nu prea se contrazic unii pe altii, doar merg mai departe, afla din ce in ce mai mult. Si da, e fascinanta [:D]Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

[rrox3]

Citat:

citat din mesajul lui semiramida Eu nu pot sa-i iert si poate nici nu vreau.Nu pot sa-i inteleg, niciun argument din lume nu m-ar face sa inteleg de ce s-au comportat asa. Da, au facut un copil ca asa 'trebuia', ca asta era mersul lucrurilor. Dupa care s-au comportat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si-au continuat viata ca si cum ar fi fost singuri.O intamplare pe care mama o povesteste mereu cu placere si i se pare deosebit de amuzanta este urmatoarea: la cutremurul din 77 ei stateau inca in casa bunicii si erau la etaj. A inceput cutremurul, au zbughit-o pe scari, au trecut pe langa camera in care dormeam eu (la parter), au iesit afara. Pur si simplu nu si-au amintit ca au copil, asa zic ei. Bunica a dat si ea sa iasa, dar s-a intors si m-a luat. Cand a iesit afara parintii mei erau deja in strada. Mult timp dupa cutremur ma sculam si plangeam, dar nu venea nimeni sa ma linisteasca, normal, ca sa nu ma invat 'in brate'. Asta tot din povestile lor o stiu, ei erau amuzati sa ma sculam fix la ora la care fusese cutremurul, eram 'ceas'.Cutremurul din august 87 (parca) tot acolo ne-a prins pe toti. De data asta nu m-a mai sculat nimeni, ei au fugit toti afara si eu am ramas dormind. Dar cica m-au strigat, si-au facut datoria, ghinionul meu ca n-am auzit si nu m-am sculat, nu?Nu vreau sa analizez acum si sa pun totul pe seama instinctului de supravieturire, bla bla. Si eu am instinct de supravieturire dar cumva instinctul de a-mi pune copiii in siguranta primeaza, si asta ma deosebeste pe mine, o mama normala, fata de ei, niste animale. Dar ce zic eu despre animale, cred ca majoritatea speciilor de animale au grija de puii lor mult mai bine decat au avut grija parintii mei de mine, ii protejeaza si ii pregatesc pentru viata.Trotinete

Ingrozitor [grup]Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)