Inceputul
am primit pe PM un titlul de carte, o gasii free pe scribd, poate ajuta pe cineva. eu o voi citi:
http://www.scribd.co...ni-Leaving-Home
reclama mascata
Copilul captiv (2)
Deschis de
conchita
, apr 21 2010 15:59
202 raspunsuri la acest subiect
#1
Postat 21 aprilie 2010 - 15:59
#2
Postat 21 aprilie 2010 - 16:03
Citat: |
citat din mesajul lui rrox3 Ba pardon: Good news baby! Trece. Dupa ce faci tot ce-a scris Gina acolo, jelesti, accepti, integrezi. Dureaza ceva, nu poti grabi lucrurile. Nu mai doare deloc. Garantez. Conchita imi plac prietenii tai [olala]Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
#3
Postat 21 aprilie 2010 - 16:10
Nu echivaleaza. Nicidecum. Cum sa fii indiferent cu ceva ce ai integrat, e parte din tine?! Iti par indiferenta?
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
#4
Postat 21 aprilie 2010 - 16:16
Nu m-am grabit cu raspunsul pt. ca ma tot gandeam daca atitudinea pe care am adoptat-o, indiferenta, a fost pentru a ma proteja de acesta suferinta.
Si pentru ca m-am tot izolat am crezut ca timpul a vindecat toate aceste dureri.
Poate va trece, inca nu stiu, cel putin in ceea ce ma priveste pe mine.
Oricum imi face tare bine sa va citesc si sa invat.
Si pentru ca m-am tot izolat am crezut ca timpul a vindecat toate aceste dureri.
Poate va trece, inca nu stiu, cel putin in ceea ce ma priveste pe mine.
Oricum imi face tare bine sa va citesc si sa invat.
#5
Postat 21 aprilie 2010 - 16:17
ma inscriu in grup.
Conchita, trecand prin terapie (si inca merg), sustin ca si Rrox ca da, durerea aia trece, exact cum spune si ea, dupa ce o privesti in fata, cazi secerat si dupa aia o integrezi. nu, nu achivaleaza cu indiferenta ci cu intelegerea, acceptarea ei ca atare si impacarea cu tine insatzi. si constientizarea faptului ca nu esti cu nimic vinovat si ca da, meriti tot ce e mai bun. inveti sa te iubesti.
si eu subscriu la rugamintea celorlalte fete de a te duce la un terapeut.
inca nu ma simt in stare sa povestesc propria experienta, mai vedem ...
tuturor
Conchita, trecand prin terapie (si inca merg), sustin ca si Rrox ca da, durerea aia trece, exact cum spune si ea, dupa ce o privesti in fata, cazi secerat si dupa aia o integrezi. nu, nu achivaleaza cu indiferenta ci cu intelegerea, acceptarea ei ca atare si impacarea cu tine insatzi. si constientizarea faptului ca nu esti cu nimic vinovat si ca da, meriti tot ce e mai bun. inveti sa te iubesti.
si eu subscriu la rugamintea celorlalte fete de a te duce la un terapeut.
inca nu ma simt in stare sa povestesc propria experienta, mai vedem ...
tuturor
#6
Postat 21 aprilie 2010 - 16:28
Bine, mai fetelor, inteleg, accept, incerc sa fac pace cu mine, dar ce ma fac eu cu atitutinea pe care EU o am fata de propria mea persoana, ca nu ma iubesc, ca nu ma respect (desi sunt un om f. respectat si apreciat de cei din jur). Eu nu ma impac cu mine si gata.
Ce ma fac cu asta?
Ce ma fac cu cei care speculeaza tot ce a fost urat si desi mi-am impus sa fiu indiferenta ma doare si ma doare cumplit.
Cu asta cum o scot la capat?
Ce ma fac cu asta?
Ce ma fac cu cei care speculeaza tot ce a fost urat si desi mi-am impus sa fiu indiferenta ma doare si ma doare cumplit.
Cu asta cum o scot la capat?
#7
Postat 21 aprilie 2010 - 16:38
Uff. nu mai pot sa dau Reply cu mesaj cu tot...
Olympia am citit acum postarea ta in care povestesti despre mama. Nu mai tari sacul ala dupa tine, fa ceva. Macar mai scoate cate ceva din el, usureaza-l.
Copilul care ai fost s-a simtit abandonat in fiecare zi in care a fost lasat singur in patut in favoarea cursurilor mamei. Fiindca un copil atat de mic habar nu are cand si daca mama se mai intoarce. Intai protesteaza, se agita, plange, dupa care renunta, se resemneaza. Nu mai cere nimic. Invata ca degeaba cere, tot nu va primi. Iar mai tarziu ai invatat si ca este periculos sa ceri, poti primi pedepse. Ai dezvoltat un comportament evitant. Cum esti in prezent cu exprimarea nevoilor? Dar a emotiilor?
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Olympia am citit acum postarea ta in care povestesti despre mama. Nu mai tari sacul ala dupa tine, fa ceva. Macar mai scoate cate ceva din el, usureaza-l.
Copilul care ai fost s-a simtit abandonat in fiecare zi in care a fost lasat singur in patut in favoarea cursurilor mamei. Fiindca un copil atat de mic habar nu are cand si daca mama se mai intoarce. Intai protesteaza, se agita, plange, dupa care renunta, se resemneaza. Nu mai cere nimic. Invata ca degeaba cere, tot nu va primi. Iar mai tarziu ai invatat si ca este periculos sa ceri, poti primi pedepse. Ai dezvoltat un comportament evitant. Cum esti in prezent cu exprimarea nevoilor? Dar a emotiilor?
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
#8
Postat 21 aprilie 2010 - 16:44
Citat: |
citat din mesajul lui ra_mi_ella Bine, mai fetelor, inteleg, accept, incerc sa fac pace cu mine, dar ce ma fac eu cu atitutinea pe care EU o am fata de propria mea persoana, ca nu ma iubesc, ca nu ma respect (desi sunt un om f. respectat si apreciat de cei din jur). Eu nu ma impac cu mine si gata. Ce ma fac cu asta? Ce ma fac cu cei care speculeaza tot ce a fost urat si desi mi-am impus sa fiu indiferenta ma doare si ma doare cumplit. Cu asta cum o scot la capat? |
Nu poti sa o scoti singura la capat.
Ai nevoie de ajutor
Indiferenta nu poti sa fii, e o iluzie cu care te tot hranesti.
#9
Postat 21 aprilie 2010 - 16:48
Citat: |
citat din mesajul lui ra_mi_ella Bine, mai fetelor, inteleg, accept, incerc sa fac pace cu mine, dar ce ma fac eu cu atitutinea pe care EU o am fata de propria mea persoana, ca nu ma iubesc, ca nu ma respect (desi sunt un om f. respectat si apreciat de cei din jur). Eu nu ma impac cu mine si gata. Ce ma fac cu asta? Ce ma fac cu cei care speculeaza tot ce a fost urat si desi mi-am impus sa fiu indiferenta ma doare si ma doare cumplit. Cu asta cum o scot la capat? |
Intelegi si accepti rational, d-aia nu trece. Emotional, di-nauntru', nu ai acceptat. Nu ai integrat. Emotional nu poti accepta de ce nu te iubesti, desi rational vezi foarte limpede ca n-ai avea motive. Chiar te-ar putea ajuta o relatie terapeutica.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
#10
Postat 21 aprilie 2010 - 17:01
Giani Nu ai cum sa uiti si nici sa ierti. Nici nu mai incerca asta, te afunda si mai rau. Aduna-ti curajul, ai 40 de ani, esti o femeie in toata firea, tatal tau nu mai exista decat in cosmarurile tale, e doar mintea ta care te sperie. Mergi la terapie! Propriile tale cuvinte si emotii nu iti pot face mai mult rau decat ti-au facut deja. Ai nevoie de ajutor. Nu-ti lasa tatal sa-ti amareasca toata viata.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)