202 raspunsuri la acest subiect

[nelia]

Iar mie mi-a placut: aldo m-a invatat, nadja m-a desavirsit si acum cu letizia cea mica degust totul cu placere! Asta simt eu, efectiv asta simt eu ca s-a intimplat cu mine. Si se vede schimbarea, din mama obosita si stresata, paranoica de-a dreptul, pe care a avut-o Agata in primii ani de viata, cind daca ma intreba cineva daca mai fac copii si cred ca-mi venea sa-i mut gura... am devenit o mama cool, asa imi zic Agata si Tudora. Si ma iau in brate si imi spun de mii de ori pe zi ca ma iubesc si ca sint o mama buna, cea mai buna de pe pamint... chiar daca in secunda doi, daca nu-i mai las inca 5 minute sa rastoarne casa si ii bag in pat, spre binele lor, imi tipa ca sint rea, cea mai rea tot de pe pamint... si cind Lisandru vine si ma ia cu minutele lui mici de obraji si ma pune sa ma uit in ochisorii lui si-mi spune dear mami, dear my mami! Ahh, innebunesc de atita fericire.



Si cu toate astea, cu tot caminul linistit si plin de glasuri fericite de copii, probleme sint, intre ei, ca nu reusesc sa-i fac sa se inteleaga si sint gelosi unul pe altul, si fac eforturi mari sa-i impac pe toti... si sint, multe, le mai spuneam eu mai sus. Si nu ma pot impiedica sa nu ma gindesc ca daca asa sint probleme, cum au crescut totusi copiii inainte!?! Ei, uite ca acum stim cum am crescut, subiectul asta e o dovada vie! Si sper sa deschida ochii si celor care au scris, si celor care doar au citit! Ochii si sufletele catre copiii lor, ai nostri, nu catre ce spune lumea, nu catre ce cred altii despre copiii nostri...



E trist sa vedem citi copii captivi au crescut si ei cum au putut si acum se descurca la fel, cum pot si incearca sa scape de traumele si neajunsurile trecutului, dar e si mai trist cind vedem cu ochii nostri, daca ii deschidem mari, ca asta nu este doar un apanaj al trecutului, sau nu stiu cum sa-l numesc altfel, ci ca situatiile se pot repeta si in prezentul asta pe care il traim, cu copiii nostri... si asta fara sa ne dam seama. Eu am realizat acest lucru cind m-am trezit vorbind ca mama mea si nu spuneam lucruri rele neaparat, dar de ce sa le spun cu aceleasi cuvinte, cu acelasi ton!?! Si de cind mi-am deschis ochii si am inceput sa fiu atenta la acest lucru, am observat ca practic zilnic, in cele mai nevinovate situatii, mi se intimpla sa-mi dau seama ca fac ceva de genul acesta, ca repet un pattern cum il numise Conchita... In general, legat de scoala, asta a fost problema parintilor nostri: nu ai scoala, nu ai parte! Si este adevarat, nu neg, eu chiar cred asta... si e bine sa-l facem si pe copil sa creada la fel, pentru ca doar pentru ei o facem. Dar una este sa-l inveti sa aleaga, sa aiba curaj sa aleaga si sa-l lasi sa o faca atunci cind trebuie ce anume din aceasta scoala i se potriveste, si alta este sa-l uniformizezi, sa-l anihilezi cu cerintele unei societati intr-un anumit moment.



Numai ca eu spun ca asta se intimpla si astazi, ma uit in jur, copiii nu sint liberi, copiii aleg, mai mult ca niciodata, da, dar tot nu au incotro acolo unde nu au! Si asta e in regula, pentru ca in viata de multe ori nu ai incotro, dar sa fim sinceri cu ei si sa le spunem adevarul, daca tot e sa nu avem incotro, atunci sa avem impreuna, si tu ai un cuvint de spus, hai sa vedem cum e mai bine sa facem sa nu ne punem nici de-a curmezisul, da' nici sa nu lasam anihilati, uniformizati. Sa reusim sa fim noi, nu ceea ce se cere de la noi! Sa-i spunem cinstit ca nu are el incotro, pentru ca nici noi nu avem incotro, de cele mai multe ori! Trebuie sa facem ca adulti multe lucruri care nu ne plac, care nu ne convin, sa facem meserii pentru care nu simtim nimic, multe dintre ele pe care nu le-am ales sau le-am ales in necunostinta de cauza... sa va lasam la gradinita si la scoala mai mult timp decit am dori, dar nu pentru ca nu va iubim, ci pentru ca asa avem de toate, tot ce ne dorim si pentru ca asa trebuie... trebuie, asta e cuvintul de ordine si in ziua de astazi!



Inca nu stim care vor fi consecintele, ce lucruri din ceea ce se intimpla acum vor avea repercusiuni asupra copiilor nostri in viitor... nu le stim, asa cum nici parintii nostri nu le-au stiut, au facut ce au trebuit... ba chiar cu exces de zel, ce nu s-a putut cu miinile, au terminat cu picioarele, cu pumnii, cu curelele... cu pedepsele de tot felul! Dar daca ii vom lua partasi la vietile noastre, daca ne vom sfatui cu ei, mai ales in ceea ce priveste viitorul lor, evolutia lor... daca ii tratam de mici cu respect, ca pe niste persoane cu drepturi egale cu noi... poate ca avem mai multe sanse sa nu gresim la fel de mult ca parintii nostri. Noi nu mai avem scuze, in era informatiei in care traim, nu mai avem nici o scuza... nici ei nu au, dar le putem gasi daca vrem cu tot dinadinsul... pe noi nu ne mai spala nimeni pentru greselile pe care le facem sau le vom face. Si mie imi pare bine ca e asa, ca poate devenim brusc mai ateti cind descoperim asta!



Sa stiti ca nu vorbesc de pe pozitii de sfinta ca parinte, greseli, cum spuneam am si eu cu duiumul... Nu uit nici acum cum mi-a fugit mina peste gura Agatei cind mi-a spus la 6 ani ca ea pleaca de acasa! Nu am avut nici cea mai mica intentie sa fac asta, dar am facut-o pentru ca nu am stiut ce altceva sa fac... Credeti ca am stat vreo secunda sa ma gindesc de ce a spus-o, nu... Dupa ce mi-a trecut supararea (tot mie!), am stat de vorba... ah, ce mi-a mai spus copila, multe! Si i-am dat dreptate, nu in totalitate, unele erau gresit interpretate in mintisoara ei, dar tot din cauza mea, ca nu avusesem timp sa-i explic mai bine!



Iar lui Lisandru i-am dat una peste gura pentru ca a muscat-o pe Agata de sin, dar rau, rau de tot... credeti ca nu-l iubesc, ca am vrut sa fac asta? Nu am nici o scuza, nici nu o caut pentru ca nu as gasi-o in veci, am facut-o pentru ca nu am stiut ce fac altceva mai bun, iar situatia ma depasrea. De asta ne-au batut ai nostri, pentru ca altceva nu au stiut ce sa faca, asta le era cel mai indemina. De asta ne-au pus cheia de git si ne-au lasat sa crestem singuri, fara repere, pentru ca nu stiau ce sa faca ca sa ne li ofere... Eu ii inteleg, chiar daca nu-i scuz si nu-i iert... ei nu inteleg, nici in ziua de astazi daca le explici, tot nu inteleg. Cei care nu au facut-o, au stiut ce sa faca si le ofer un brat de aici, de fata cu toata lumea, pentru ca intr-o societate de nestiutori, unii parinti si-au lasat instinctul de parinte sa functioneze si iubirea sa le ocupe sufletul mai mult decit datoria.



Din pacate, nu stiu care e solutia, deocamdata sintem in stadiul de observatie... Bineinteles ca ideal ar fi sa avem copii perfecti, noi sa fim parinti perfecti, sa mearga totul mina-n mina pina la adinci batrineti, fara probleme, fara certuri, fara sa avem nimic de impartit. Dar, din pacate, idealul nu exista in viata, dar putem aspira catre el! Si, cred eu, ca aceasta multa, multa iubire in care lumea crede din ce in ce mai putin, ne poate ajuta sa-l atingem!







CORNELIA, mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU

Life is just what happens to you, while you're busy making other plans. (John Lennon)

[conchita]

continuarea>>>



after, semiramida



reclama mascata