Capcaunule (of, ce nick ti-ai mai ales si tu, am senzatia ca te-njur!
, da, de acord cu tine, ar fi trebuit sa pun in ghilimele cuvintul adepti linga stiinta... Dar, totusi, parca nu ma satisface sa ma vad un simplu procesor... Si chiar daca ar fi asa, ar trebui sa am dovezi prea clare ca Adevarul este asta si atit! Tu ai gasit dovezi solide in acest sens? Daca da, m-ar interesa sa le citesc/aud/vad. Stiu ceva despre singularitarianism, citisem odata o carte despre inteligente artificiale superioare omului... am vazut si caruta de filme... dar nu ma satisface! Nu ma contin, ca sa imprumut o formula a unui clasic in viata, nu dam nume, pe care nici astazi nu am inteles-o. Na, asa sint eu mai greu de satisfacut (sau de continut
), ce sa fac!?!
Panteruta, da, sint total de acord cu ultima fraza: biblia s-a inspirat din viata umana si nu invers! Dar nu pot sa accept faptul ca imi iubesc copiii din instinct, si din da, dar numai din, nu... Si mai ales cel de supravietuire, pai daca ar fi asa, sacrificiul suprem nu ar fi posibil. Bine, ca inca nu am verificat si nici nu as vrea sa ajung sa verific, daca eu sint in stare chiar sa-mi dau viata pentru copiii mei, dar asa simt... Din instinct ii ingrijesc, ii invat si educ ca sa se descurce, dar nu-i iubesc din instinct. Sint o persoana care traieste aproape exclusiv emotional si si instinctiv, am instinctul matern cel putin foarte dezvoltat, dar iubirea mea pentru copiii mei incepe de acolo de unde se termina instinctul! Nu ma pune sa explic, ca nu pot, dar asa simt. Am iubit in viata mea din tot sufletul, pasiunea aceea distrugatoare pe care nu cred ca o simti de doua ori in viata (si nici nu as vrea sa o mai simt, ma multumesc cu iubirea profunda si sanatoasa pe care o o simt acum fata de sotul meu) si care nu vine nici din chimie si nici din instinct. Din chimie vine atractia fizica, sexuala, din instinct ar fi trebuit sa-mi vina sa fuuug cit ma tin picioarele... ceea ce am trait eu a venit de altundeva si daca refuz sa accept ca sufletul este o entitate aparte, de alta natura decit ceea ce simtim si palpam, atunci cineva trebuie sa-mi explice cineva, cu argumente solide, acest gen de sentimente... Orice alt sentiment il pot explica (frica, sila, poate chiar si ura), dar iubirea, pasiunea adevarata si cea fata de copii, nu! De asta nu sint total linistita, de asta caut raspunsuri... pentru ca pina la aceste doua sentimente puternice pe care le incearca omul (si care il inalta, din punct de vedere spiritual, orice pasiune inalta), accept ca nu exista nimic! Dar cind ajung la ele, ma blochez, nimic, nici o explicatie nu ma mai satisface... pentru ca nu prinde in cuvinte si in descriere ceea ce simt eu!
Edit: Pot accepta principiul singularitatii in formarea Universului (sotul meu e fizician la formatia de baza si ar putea explica mai bine) si de aici aparitia vietii... Dar dupa cunostintele mele, acest gen de sentimente nu sint puse nici pe lista de prioritati ale singularitarianismului sau transumanismului. Suferinta da, boala in general la fel, imbatrinirea si inca altele ca acestea, dar nu... iubirea! Oare cum ar suna explicate matematic sau fizic!?!
Pentru Capcaun: ai putea sa detaliezi un pic legatura dintre dedublarea sufletului si singularitarianism? Ai un link credibil despre curentul religios? Tehnologic am mai citit pe ici pe colo, dar ca religie nu...
CORNELIA , mami de AGATA, TUDORA si LISANDRU
In viata ta si a celor dragi tie, tu trebuie sa fii solutia... nu problema.