Daca te ajuta Camy,
La mine atacurile de panica au inceput in urma unei traume.
Dupa intamplare am functionat perfect exact atatea luni cate am avut nevoie sa indepartez necazul.
Dupa aceea m-a lovit brusc.
Eram in tramvai cand am experimentat prima oara o frica incomensurabila, cu sudori reci pe spate, am ramas fara aer, palpitatii, am simtit nevoia stringenta sa cobor. E ceva mai presus de tine si de vointa propria. Este ca si cum vine din afara o calamitate si tu nu o poti opri.
Abia m-am abtinut sa nu tip sa opreasca atunci, acolo. Cine nu a trecut niciodata prin asa ceva nu-si poate inchipui dimensiunea catastrofei pe care o resimti si cat autocontrol iti trebuie sa incerci sa functionezi.
Am luat distonocalm o perioada lunga de timp, mai mult pentru palpitatii.
Apoi aceleasi "simptome" le-am avut in masina personala, in drum spre mare, cand efectiv frica a fost atat de mare, panica a atins cote paroxistice incat a trebuit sa ne oprim pentru a incerca sa-mi revin. Lucru pe care l-am facut de zeci de ori.
Apoi atacurile au continuat cand intram in apa sa inot. Pe langa toate manifestarile alea simteam ca ma si sufoc. Eu o mare iubitoare de inot si apa!
Cand mi-am dat seama ca crizele au ca mecanism de declansare prezenta mea in mijoacele de transport in comun, in autoturisme, in lacuri, mari si bazine pur si simplu nu le-am mai folosit.
Am mers numai pe jos km intregi si am renuntat la inot. Pana cand incet, incet mi-am revenit complet.