61 raspunsuri la acest subiect

[camy062004]

Viviana pot spune ca mi bate inima mai repede ,biletul este pt sectia de pshiatrie.Mianda am sa incerc si varianta ta multumesc .

[viviana]

Te-am intrebat pentru ca in momentul 0 cand apare atacul de panica, bataile inimii se intetesc, te sperii, ai impresia ca te sufoci,  tot tragi aer in piept si poti face hiperventilatie, care e posibil sa-ti dea ameteli.

 

Eu aveam si frica si dorinta intensa de a fugi din locul ala.

[camy062004]

Ai scapat de atacurile de panica?

[viviana]

Da.

[camy062004]

Cum? Poti sa mi spui?

[camy062004]

Marti m am internat la Obregia.mi sau facut analize de sange care au iesit bune si CT la cap care si el a iesit bine .cat am stat in spital nu am avut nici urma de rau, vineri m am externat sambata si azi deja imi este rau,pt ca analizele au iesit bune dr mi a spus ca totul este pe sistem nervos,mi au schimbat si tratamentul si cu toate astea tot mi e rau.

[viviana]

Cum? Poti sa mi spui?

Am scris cum cu o pagina in urma.

Dar eu nu pot fi luata drept etalon. Am povestit numai ca sa arat ca se poate.

 

In spital fiind ti-a fost bine pentru ca stiai ca esti intr-un mediu in care altii (medicii) iti puteau controla starea si te simteai protejata.

 

Acuma cand ai aflat ca totul este pe sistem nervos, ca nu ai o aefctiune palpabila, te-ai speriat si ti s-au declansat atacurile.

 

In spital au gasit cauza care au produs atacurile? Sau ce anume le-a declansat?

[marius]

camy, sfaturile date de mianda sunt foarte, foarte, foarte bune. Ceea ce se intampla cu tine tine extrem de mult de propriul tau control. 

Doar ca trebuie (sau ar fi foarte bine) sa iti repeti asta atata de mult si sa faci atata de mult ce ti-a suggerat Mianda pana ajungi sa iti controlezi. aceste bufeuri. Desigur nu pot sa contest medicatia dar raman la parerea ca in procent  mare dar mare de tot TU poti sa iei controlul mintii tale.

Vezi tu ai fost la spital acolo nu a fost diferit fata de acasa la tine sau pe strada doar in mintea ta. Ea este cea care iti joaca feste. In realitate e la fel. Dar te pacaleste. Asa incat daca reusesti incetul cu incetul sa nu te mai lasi pacalita (una din metode este ce scrie Mianda) scapi deastfel de momente sau devin rare tot mai rare pana nu le mai ai deloc. 

Tot ca o sugestie sau sfat. Incearca sa nu te mai gandesti la aceste momente. Cand simti ca apar atunci incearca sa schimbi rapid. Du-te la baie, spala-te pa fata cu apa rece. respira adanc (vezi ce a scris Mianda), deschide fereastra cand respiri, citeste  ceva orice care sa te faca sa gandesti, fa un pic de miscare. Pe scurt toate acestea te scot din starea aceea  si te readuc la starea initiala. 
Nu ai probleme psihice asa cum le crezi tu dar ai scapari si multi foarte multi au insa nu spun sau le controleaza. Aste e cuvantul CONTROL.

Ai incredere! Respira! 

[Nana01]

Nu am experimentat direct atacurile de panica, insa... e ca si cum as fi facut-o. Le-am tot vazut, langa mine, timp de un an de zile.

Ce pot sa spun despre ce am aflat de la psihiatru/psihoterapeut e, in primul rand, faptul ca atacurile de panica apar cel mai adesea in urma unui eveniment traumatizant si sunt pacatoase rau. Atacurile pe care eu le-am vazut asa au fost: au aparut ca urmare a unui atac cerebral. Primul atac de panica a avut loc in spital, la o zi dupa atacul cerebral. Si a luat exact forma si simptomele traumei de dinainte cu o zi. Ameteala, durere de cap f puternica, tensiune crescuta, pupile dilatate, agitatie, anxietate extrema.

De atunci, am mai ajuns de cateva ori la UPU convinsi ca e din nou un AVC, atat de bine mimeaza un atac de panica simptomele a ceva real.

Explicatia psihiatrului e ca, prin aceste atacuri de panica ce imita un eveniment extrem, creierul incearca sa se "impace", sa accepte ceea ce s-a intamplat. Si o face re-construindu-si aceasta experienta pentru a o asimila in intregime si a "face pace". Iar procesul se repeta atata timp cat, inconstient, mai exista temeri ca s-ar putea repeta trauma. 

Foarte, foarte viclene sunt atacurile de panica :( pentru ca nu stii ca sunt asta, crezi ca mori, crezi ca s-a terminat cu totul, ti-e o frica cumplita, parca te-ai cufunda in apa si nu poti sa respiri si nu poti sa ceri ajutor... 

In timp (se intampla de un an de zile) a invatat sa distinga intre un atac de panica si alte simptome si incearca sa controleze - atat doar ca acest control e foarte, foarte greu de atins. Si nu exagerez deloc cand marturisesc ca omul care se lupta cu atacurile astea este unul dintre cel mai echilibrati, puternici oameni pe care-i stiu. Nu tine de nimic din ce-ar fi fost psihicul omului inainte de a se produce trauma; prin prisma experientei noastre, eu as defini atacurile de panica drept o manifestare subiectiva a unei realitati obiective. Daca nu le controlezi, nu inseamna ca esti slab - inseamna, probabil, ca creierul tau inca incearca sa-si puna in ordine sistemul de protectie avariat si inca mai are de lucru. 

Da-ti timp, ti-as spune daca ar fi sa dau sfaturi. Nu te forta sa nu ai atacurile, invata sa le recunosti, sa nu le supraapreciezi si sa astepti sa treaca. In timp, la noi au devenit mai putin intense. 

Ce a ajutat? Medicul, imens. Atat psihoterapeutul - care a explicat de ce un om atat de matur, atat de puternic psihic poate experimenta niste senzatii pe care eu le asociam mereu cu un psihic labil si cum e un mecanism perfect obiectiv de protectie si de vindecare. Si psihiatrul - care a stiut sa dozeze medicamente in asa fel incat sa treaca mai usor prin fazele initiale.

Stii ce a mai ajutat? Eu, cu toata lipsa de modestie   L-am tinut de mana intotdeauna cand ii era rau, l-am mangaiat pe frunte, l-am asigurat ca trece, am ras impreuna cand ii trecea "batzul", (cu i din a) am facut glume, mai ales asta, am facut haz de necaz. Si, la un an de la primul atac, pot spune ca sunt rare, foarte rare. La inceput, erau mai multe pe zi. Se poate sa le depasesti. Trebuie doar sa ai atitudinea corecta si sa apelezi la cei care stiu cum sa te ajute. 

[lili_mar]

Adaug si eu ceea ce am observat/invatat fiind foarte aproape de o persoana diagnosticata cu depresie cronica (a fost abuzata psihic in copilarie). O sa o numesc A, este mai usor de scris.

Este foarte greu sa gestionezi anxietatea. A spune ca ii este foarte greu sa se dea jos din pat dimineata. Cand se trezeste merge imediat sa faca ceva (cafea, plimba catelul de exemplu) altfel anxietatea loveste si are senzatia ca se va intampla ceva (ceva-ul asta este nedefinit dar perceptia este ca este grav). Ia medicamente de foarte mult timp. Exista cateva probleme cu medicamentele pentru ca psihicul nu este ceva palpabil/masurabil deci ceva ce merge pentru o persoana, nu merge pentru alta. Acelasi lucru cu doza care de multe ori este dedusa prin incercari. Am asistat la cazuri cand un medicament a facut minuni pt 2 saptamani dupa care A a intrat intr-o stare de panica/frica extrema si nu mai putea functiona. Este de asemenea posibil ca organismul sa se obisnuiasca (,,,) cu un medicament si rezultatele sa nu mai fie aceleasi. A ia medicamente, vede un psihiatru si un psiholog si este bine.

Vreau doar sa iti arat partea plina a paharului pentru ca:

- nu esti singura,

- daca medicamentele nu ajuta astazi/acum exista motive si solutii (suntem fiinte umane, diferite una de cealalta, nu intotdeauna aceeasi reteta functioneaza la fel),

- poti avea atacuri de panica/anxietate sau sa fii depresiv dar de asemenea perfect "functional in the society",

- poate plimbatul pe plaja, work out nu ajuta per se, ceva trebuie adaugat la asta, dar poti sa incerci (iti muta gandurile in alta parte), nu uita insa sa discuti cu dr.,

- a lua controlul este usor de spus, greu de facut.

 

Sfaturi nu dau dar dupa parerea mea, Nana made a point, incearca sa recunosti atacurile. Nu te speria, accepta-le... Ai incredere in doctorii tai (asta daca stii ca sunt de incredere).

 

A fost vreo situatie, problema la serviciu, chiar minora, la care te-ai gandit mai mult, mai des? Un zvon ca se da afara, se reorganizeaza compania, o barfa ceva etc? Daca imi amintesc bine acolo a inceput dar nu este obligatoriu ca asta sa fie momentul 0.

 

Foarte important: nu este nicio legatura intre cum te simti si ce s-a intamplat cu A. Nu cauta similaritati. A exista, in contextul discutiei de aici este un exemplu pe care l-am folosit sa vezi ca exista solutii (cum spunea si Viviana)... 

Editat de lili_mar, 12 martie 2017 - 23:15 .