Hipp,
eu am fost in aceeasi situatie, despartita cand fii-mea avea un an jumatate, cunoscut partener bland si bun cand fii-mea avea 5 ani etc.
El un tip mai degraba mohorat si taciturn, dar compensa (credeam eu) prin blandete si tact.
La inceput fata nu l-a dorit in viata noastra, ceea ce era firesc, noi doua fiind mereu impreuna pana atunci, ea a simtit ca vine un strain si ii ia mama. El nu prea matur si nici cu inteligenta emotionala prea ridicata, n-a reactionat cum mi-as fi dorit eu, insa am sperat mereu ca va fi bine, ca ma iubeste pe mine atat de mult incat o va iubi si pe ea...ca iubesti copilul care creste in curtea ta etc...
Ca si al tau se lauda la toata lumea ca ce fetita avem noi (!).
Toate dilemele s-au rezolvat si sperantele mele intr-o viitoare relatie frumoasa a lor s-au spulberat cand s-a nascut fi-miu...si atunci am vazut clar ca nu era cu fii-mea rece si mut pt ca asa e el, ci pt simplul fapt ca n-o dorea prin preajma.
Am avut sute, mii de discutii, i-am amintit ca mi-a jurat de mii de ori ca nu va face diferente intre copii, dar pur si simplu n-a putut...
Ajunsesem la momentul la care el maraia la ea sau o ignora, in timp ce pe cel mic il adora..
S-a terminat previzibil, adica prost pt relatia noastra.
Am ramas sa-mi cresc copiii si el sa-si vada de drum.
Acum avem o relatie buna, chiar le-a luat cadouri ambilor copii, se poarta frumos cu fii-mea cand se intalnesc, o intreaba de sanatate, asa ca pt mine a fost cea mai buna cale....n-am avut o alta alegere...fi-mea avea deja 11 ani si suferea tare.
N-am niciun sfat pt tine, pt ca situatiile in viata seamana pana la un punct, insa consider ca responsabilitatea relatiei intre un adult si un copil (mai ales unul de 5 anI) o poarta adultul.
Editat de oana_s, 05 august 2016 - 16:11 .