Apoi copilul incepea pe la 4-5 dupa amiaza sa urle, dar urlat mai fetelor nu plans. Vai, ce are, imi era clar ca nu are dureri de burtica, pe alea le are putin dimineata pana trage ceva parturi. Si iar ne- am chinuit vreo doua saptamani cu urlatuk asta. Moasa spunea ca e puseul de crestere, un fel de colici nemtesti, adica prelucreaza traume de la nastere si stren din timpul zilei. Pe naiba, copilului meu ii era somn de murea, dar ea nu reuseste sa adoarme singura. Peste zi aveam si eu figuri in cap, o adormeam si o puneam sa doarma singura. Si duoa 10 minute era fresh si o luam de la capat cu alaptat, leganat, pacalit ca doarme.
Acum avem pace, o port intr-, un fel de esarfa, in sfarsit am gasit ceva sa ne multumeasca. Astazi a dormit vreo 6 ore in el. Apoi inca vreo 2 la mine in brate. Acum o lega pe picioare si doarme iar. Sa traiasca cine a inventat caratul copilului, ea doarme si eu fac de toate. Incerc sa organizez si adaptez totul la viata cu ea in marsupiu. Reusesc sa si aspir.