439 raspunsuri la acest subiect

[bird70]

In Australia exista traditie in invatamantul de la distanta pentru toate varstele. Asta din cauza ca exista comunitati mici si foarte izolate, raspandite pe tot teritoriul. Initial exista o 'scoala' unde un grup de profesori trimiteau prin posta saptamanal lectiile si temele iar elevii dupa ce invatau lectia trebuiau sa rezolve tema si sa o trimita prin posta la scoala sa fie corectata. Apoi au aparut scolile prin radio, intre anumite ore copiii stateau acasa si ascultau la radio lectia si apoi rezolvau tema si o trimiteau prin posta la profesori. Apoi au aparut statiile si copiii din diferite regiuni care erau inscrisi intr-o clasa puteau sa converseze cu profesorul. Astazi se face scoala pe internet, la fiecare materie exista o lectie pentru fiecare zi si copilul trebuie sa o parcurga si sa rezolve exercitiile, totul este online, profesorul stie fiecare copil ce a parcurs si cand a rezolvat temele. Se fac si conferinte tot pe internet ca sa poata comunica copiii intre si si cu profesorii.

Eu personal nu simpatizez cu idea de homeschooling dar recunosc ca am avut posibilitatea sa aleg tipul si specificul scolii la care merg copiii mei. Dar daca as fi pusa in situatia de-a tine copiii acasa probabil as opta pentru o scoala online care sa traseze curiculum si care sa stabileasca ritmul si as ajuta copiii pe schema de predare a scolii.

[iulia_b]

Din ceea ce spune bird ca se intampla in Australia inteleg ca exista totusi o programa, lectii, profesori, chia daca la distanta deci mama (tata?) supravegheaza mai mult educatia copiilor, nu participa efectiv la ea.
In ceea ce priveste homeschooling eu nu prea sunt de acord. Fiecare in mod natural este inclinat spre un anumit domeniu de studiu, adica nu poti sti (prefera) in egala masura si matematica, biologie, istorie, fizica etc.Copilului i se va "preda" insistand probabil pe cunostintele acumulate preferential de parinte, riscand sa indrume copilul spre un domeniu preferat de mama si nu de el insusi. La scoala are optiunea de a primi informatii din diverse domenii si sa aleaga el ce doreste sa urmeze mai departe.
Nu stiu exact in ce consta admiterea la facultate in alte tari, eu vorbesc despre ce se intampla in Romania. La unele se intra cu examen de admitere si eu nu-mi pot inchipui ca o persoana care a terminat de ex Litere sa fie capabila sa-si invete copilul singura probleme de chimie, biologie pt admitere la Medicina, sau matematica/informatica pt admitere la Informatica. Ar trebuie sa stie prea multe in acelasi timp (parearea mea ca nu se poate). Daca mama stie matematica f bine dar copilul vrea fizica? Nu apelezi totusi la un profesor? Adica una este educatia elementara, scris, citit, cunostinte minime de istorie, religie, literatura, vizitat muzee si una sunt problemele mai complicate. Eu una nu as fi in stare sa le fac pe toate, recunosc, sau poate complic eu prea tare lucrurile.
Un al doilea sistem de admitere la facultate in Romania este pe baza mediilor din liceu/bacalaureat. Cum as putea eu sa notez copilul astfel incat sa reflecte corect cunostintele sale?
Si parintele totusi ar trebui sa preda dupa niste manuale, carti care cat de cat sunt cuprinzatoare si cat de cat didactice. Nu cred ca poti invata navigand pe internet dupa ureche. Cumva ar tot o incadrare in limite. Apoi la facultate, nu inveti dupa niste carti sugerate? Mi-e greu sa cred ca un student la Medicina va studia alandala de pe net si nu dupa indrumarea profesorului sau, indrumare care va trebui sa fie aceeasi pt intreg grupul de studenti, sunt proceduri, tehnici, metode exacte si nu la indemana oricui. Pana la urma tot ajungi la ceva "institutionalizat". Rezidentul va practica in spitale autorizate, sub stricta supraveghere etc
Poate pt scoala primara, gimnaziu merge dar mai departe nu prea mai cred cum...

[daniela_b]

Cu precizarea ca (din pacate...) nu cred ca pot contribui cu pareri cine stie ce de grozave la subiect as vrea sa va intreb daca nu vi se pare ca sistemul asta de-a invata acasa ( si pe care in principiu il apreciez ca fiind o oportunitate demna de a fi luata in calcul si exploatata, pentru copiii cu drag de instruire) limiteaza accesul la participarea copilului in cadrul unui grup scolar in care el ar avea ocazia sa interactioneze cu cei din "felul lui" cu aceeasi virsta si preocupari sau cu alti adulti, chiar si ocazional dar de la care ar putea invata ceva (altceva decit matematica, fizica, biologie, caligrafie si ma refer la deprinderi sanatoase) sau cu mediul sa-i zicem specific unui sistem scolar?

Va intreb asta fiindca eu nu am reusit sa obtin rezultate spectaculoase pe la scoala, din diverse motive (dar principalul motiv, cu toata sinceritatea, a fost lenea), cu toate astea in colectiv am invatat multe lucruri despre cum sa zic, viata? ...multe chestiuni despre comportament fata de colegi, profesori, Ilie de la atelierul mecanic, doamna Gina de la biblioteca, nenea Nelu care repara prize, oameni obisnuiti, multe cunostinte de comportament spuneam, mi s-au fixat la...scoala, printre oameni de toate felurile.


In mod clar m-au marcat intimplari din scoala, fara legatura cu invatarea dar in relatie directa cu viata de elev, parte a unui colectiv sa-i zicem ...nostim si cu multe alte referiri la profesori cu care nu m-as fi intilnit la o scoala privata personala acasa la mine.
Pina si de la femeia de serviciu (Anica) am invatat ceva.

Cu mintea de acum imi dau seama ca nu le-as fi putut invata acasa ( cu toata implicarea parintilor -sa presupunem ca s-ar fi implicat total- ce sa faca? sa insceneze "situatii de viata" in sufragerie?) si ...nu stiu cum sa scriu ca sa nu fiu inteleasa gresit (repet, homeschoolingul mi se pare atragator la prima vedere si oricum sint sanse sa ma gindesc serios la asta dupa ce voi deveni mama, zona in care vom locui nu ofera mari posibilitati de mers la scoala in conditii bune) dar mi se pare ca un copil tinut deoparte de sistemul obisnuit de invatare are "ocazia" sa piarda niste amanunte-subtilitati care poate ca nu sint lipsite de importanta sau poate ca doar mie mi se par asa...stiu eu?

( exemplu : am stat in banca mai multi ani cu un coleg cu strabism accentuat, de la el am invatat sa am rabdare si maximum de toleranta cu cei care nu pot citi la fel de repede ca mine, nu pot scrie ca "fulgerul", nu au acelasi pas/ritm cu mine, au preocupari ce mie i se pareau straine: in timp ce colegul meu se gindea la "trebuie sa am grija de cutia cu ochelari, trebuie sa nu pierd servetelele cu care imi sterg ochelarii, sa am grija sa nu ma loveasca cineva sa-mi sparga ochelarii, sa am curaj sa cer sa ies pe coridor cind ma doare capul", eu invatam compasiunea, atentia marita cu colegul meu panicard, puterea de a-l incuraja cind se ghemuia de frica, sub banca.

Ma gindesc la un copil ca la un recipient pretios pentru un parinte dar in primul rind pentru el insusi.
Sint atitea informatii care l-ar "umple" spre a deveni un adult desavirsit si nu toate vin din instruirea profesorilor si/sau din educatia parintilor ( poate ca o sa mi-o iau peste ochi spunind asta dar... ma simt mai bine daca scriu adevarul despre ceea ce gindesc).

Eu am incredere foarte mare in capacitatea copiiilor de a invata anumite lucruri singuri, pe baza de observatie a "mediului inconjurator", informatia venind astfel spre ei "netulburata".
Un copil cu capacitati bune, optime sau peste medie, lucrind acasa, invatind acasa, citind cu nesat din cartile-comori, sub indrumarea parintilor si a celor ce ii pot darui instruire de calitate, poate intelege compasiunea si fara sa intre in contact cu colegi cu strabism ( a fost doar un exemplu, puteti inlocui strabismul cu orice altceva) dar nu stiu daca e acelasi lucru a sti lucruri cu a trai lucruri.

Voi ce credeti?



www.helpsonia.com

[inaioana]

Dragele mele,



eu nu vad invatarea ca pe o procedura prin care cineva care are multe cunostinte intr-o privinta (=specialist) le indeasa in capul cuiva care e blank (=adica le "preda"). Aceasta procedura denota o lipsa totala de intelegere a capacitatii si a reflexului nostru natural, specific uman da invata si a modului sau de functionare.

Invatarea autentica vine de la cel care vrea sa invete, care este interesat si motivat din interior (nu prin forte exterioare gen mit- iti iau bomboane, pedepsa, etc). Adultii din jur trebuie sa actioneze ca facilitatori : sa faca informatiile accesibile, sa dea copilului toate cartile si materialele de care are nevoie, sa merga cu copilul la muzee, la intanliri stiintifice, sa ii faciliteze accesul la experti in anumite domenii (apropo de medittii care se fac in exces in pofida scolarizarii)si asa mai departe.A-ti imagina ca adultul (parintele) trebuie sa preia rolul ingrat al profesorului de scoala este gresit din principiu.



Mai jos niste bucati interesante dintr-un articol pe aceasta tema:

"Nevoia de scolarizare este sustinuta de doua “piese” ale mitologiei culturale, adanc inradacinte. Prima si ce mai daunatoare este ideea conform careia copii nu vor invata nimic daca nu sunt obligati sa o faca - in scoli.Este o parte a mitologiei despre copilarie in sine: copii urasc sa invete si vor evita asta cu toate puterile. Bineinteles ca oricine are un copil stie ce minciuna absurda este aceasta afirmatie. De cand sunt bebelusi, copii sunt cei mai avizi invatacei din lume. Daca ei cresc intr-o familie in care sunt vorbite patru limbi , in jurul varstei de 4-5 ani vor vorbi la randul lor acele patru limbi, fara nici o zi de mers la scoala pentru asta, doar petrecandu-si timpul impreuna cu membrii familiei lor, pentru ca sunt disperati sa fie capabili sa faca acelesi lucruri ca si ei. Oricine are un copil stie cat de neobosit de curios este. De indata ce sunt capabili sa puna intrebari, pun intrebari neincetat, de multe ori zapacindu-si parintii. Curiozitatea lor se extinde catre orice lucru la care pot ajunge, motiv pentru care orice parinte invata repede sa puna orice lucru casant, periculos sau care nu trebuie atins, undeva foarte sus sau daca se poate sub lacat si cheie. Cu totii stim cat adevar este in acea anecdota despre capacele “de nedeschis pentru copii” de la sticlutele de medicamente : acelea sunt cele pe care numai copiii le pot deschide. Oamenii care isi imagineaza ca in general copii sunt rezistenti la invatare au cunostinte inexistente despre cum s-a dezvoltat cultura umana de la inceput. Cultura este nici mai mult nici mai putin decat totalitatea comportamentelor si informatiilor invatate care sunt transmise din generatie in generatie. Dorinta de a manca nu se transmite prin cultura, dar cunostintele despre cum se gaseste, culege si proceseaza hrana comestibila sunt transmise cultural. Inainte de inventarea scrisului, tot ceea ce nu era trecut de la o generatie la alta era pur si simplu pierdut, indiferent ce anume ar fi fost – o tehnica, un cantec, un detaliu de istorie. Printre aborigeni – aceia pe care nu i-am distrus inca – transmiterea intre generatii este remarcabil de completa dar, fireste, nu de 100%. Intotdeauna vor exista niste detalii banale, de istorie personala pe care cei din generatia mai in varsta le iau cu ei in mormant.Dar materialul vital nu este niciodata pierdut.

Asta se intampla pentru ca dorinta de a invata este intrinseca oricarui copil, asa cum cea de repoducere este intrinseca oricarui adult.Este genetic. Daca a existat vreodata vreun stramos hominid ai carui copii nu au avut impulsul natural de a invata, sunt disparuti de mult pentru nu au putut fi purtatori ai culturii. Copiii nu au nevoie sa fie motivati sa invete tot ceea ce pot despre lumea in care traiesc, ei poarta cu sine genetic impulsul natural de invata. De la inceputul pubertatii, copiii din societatile aborigene au invatat constant tot ceea ce au avut nevoie pentru a functiona ca adulti.

Ganditi-va la asta in felul urmator : in termeni generali, ceasul biologic uman este setat sa aiba doua alarme. Cand prima alarma porneste, la nastere, ceasul suna asa : invata invata invata invata invata. Cand cea de-a doua alarma porneste, la pubertate, ceasul suna: gaseste-ti perechea, gaseste perechea. Soneria care spunea invata, invata, invata nu se opreste niciodata dar se aude mult mai vag la inceputul pubertatii. In acel punct copiii se opresc in a-si mai dori sa-si urmeze parintii in “dansul” educatiei. In loc de asta, ei se urmeza unul pe celalalt intr-un dans al imprietenirilor.

Noi, bineinteles, in marea noastra intelepciune am decretat ca ceasul nostru biologic, reglat de genele noastre, trebuie ignorat. Ceea ce irita cel mai mult pe majoritatea oamenilor este ideea ca acei copii educati natural/nescolarizati invata ceea ce vor sa invete , cand vor sa invete. Acest lucru este intolerabil pentru ei , deoarece sunt convinsi ca in general copiii nu vor sa invete nimic, deloc - si ii dau exemplu pe cei scolarizati, in sprijinul acestei idei. Ceea ce nu reusesc sa observe acesti oameni este imaginea putericului impuls spre invatare al oricarui copil , care tasneste in sus ca un munte in faza prescolara si scade rapid cand copiii intra la scoala. Cand au juns in clasa a III-a, dupa 3 ani de scolarizare, dorinta naturala de a invata este aproape nula pentru majoritatea copiilor. Invatarea, asa cum este ea, ajuns o experienta plictisitoare si/sau dureroasa pe care le-ar placea la nebunie sa o evide daca ar putea.

[...]

Oamenii care sunt oripilati de ideea ca unii copii ar putea invata ceea ce vor, cand vor, nu reusesc sa accepte cel mai elementar fapt psihologic : ca oamenii (toti oamenii, de orice varsta) isi amintesc lucrurile care sunt importante pentru ei – lucrurile pe care au nevoie sa le stie - si uita restul. Eu insumi sunt un exemplu al acestui fapt. Am fost la unul dintre cele mai bune licee din tara, am absolvit al patrulea si ma indoiesc foarte tare ca as putea sa obtin acum o nota de trecere la mai mult de doua sau trei discipline din cele cateva duzini pe care le-am studiat. Am studiat, spre exemplu, greaca veche timp de doi ani intregi si nu as putea acum sa citesc cu voce tare o singura propozitie, nici daca viata mea ar depinde de asta.

Unul dintre argumentele finale pe care oamenii il aduc in sprijinul ideii conform carei copii au nevoie de toata scolarizarea obligatorie pe care le-o administram , este acela ca exista un material mult mai vast de invatat acum decat exista in timpuri preistorice sau chiar secolul trecut. Ei bine, asa este, exista mult mai multa materie care poate fi invatata, dar stim foarte bine ca ea nu se invata in timpul scolarizarii, de la gradinita pana la liceu. O multitudine de noi domenii ale cunoasterii exista astazi – lucruri de neimagint cu un secol in urma : astrofizica, biochimie, paleobiologie, aeronautica, fizica particulelor, etologie, citopatologie, neurofiziologie – si as putea continua ore intregi. Dar sunt acestea discipline pe care le-am indesat in programa scolara , undeva de la gradinita pana la liceu, pentru ca toata lumea trebuie sa le cunoasca? Sigur ca nu. Ideea in sine este absurda. Ideea conform careia copii au nevoie sa fie scolarizati asa de mult timp pentru ca exista in lumea noastra atat de multe lucruri de invatat este absurda. Daca educatia elemenatra a fiecarui cetatean ar trebui sa includa tot ceea ce poate fi invatat, nu ar merge pana la clasa XII-a ci pana la clasa douasprezece mii si nimeni nu ar fi capabil sa absolve in timpul vietii."

("Care este scopul scolarizarii?

- o perspectiva antropologica si filosofica"

de Daniel Quinn)









Ioana cu [copil]Serghei (2 mai 2006) si Katja (30 martie 2004)



[url="http://c

[inaioana]

Daniela , mi-a placut foarte mult postarea ta si sunt in totalitate de acord ca toti copiii au mare nevoie de experiente de tipul celor pe care le povestesti. Singura idee care ne desparte este ca eu cred cu tarie in faptul ca aceste experiente le are in cantitate si calitate mai mari daca nu este scolarizat decat daca este.



(Revin cu amanunte, s-a trezit Serg)



Ioana cu [copil]Serghei (2 mai 2006) si Katja (30 martie 2004)



pozici

[inaioana]

..trebuie sa revin cu un text dragut (anecdotic)chiar despre asta, desi nu am timp acum sa scriu sau macar sa traduc acest text (promit sa o fac curand):



A Conversation From The Future



Two women meet at a playground, where their children are swinging and playing ball. The women are sitting on a bench watching. Eventually, they begin to talk.

W1: Hi. My name is Maggie. My kids are the three in red shirts -- helps me keep track of them.



W2: (Smiles) I'm Terri. Mine are in the pink and yellow shirts. Do you come here a lot?



W1: Usually two or three times a week, after we go to the library.



W2: Wow. Where do you find the time?



W1: We home school, so we do it during the day most of the time.



W2: Some of my neighbors home school, but I send my kids to public school.



W1: How do you do it?



W2: It's not easy. I go to all the PTO meetings and work with the kids every day after school and stay real involved.



W1: But what about socialization? Aren't you worried about them being cooped up all day with kids their own ages, never getting the opportunity for natural relationships?



W2: Well, yes. But I work hard to balance that. They have some friends who're home schooled, and we visit their grandparents almost every month.



W1: Sounds like you're a very dedicated mom. But don't you worry about all the opportunities they're missing out on? I mean they're so isolated from real life -- how will they know what the world is like -- what people do to make a living -- how to get along with all different kinds of people?



W2: Oh, we discussed that at PTO, and we started a fund to bring real people into the classrooms. Last month, we had a policeman and a doctor come in to talk to every class. And next month, we're having a woman from Japan and a man from Kenya come to speak.



W1: Oh, we met a man from Japan in the grocery store the other week, and he got to talking about his childhood in Tokyo. My kids were absolutely fascinated. We invited him to dinner and got to meet his wife and their three children.



W2: That's nice. Hmm. Maybe we should plan some Japanese food for the lunchroom on Multicultural Day.



W1: Maybe your Japanese guest could eat with the children.



W2: Oh, no. She's on a very tight schedule. She has two other schools to visit that day. It's a system-wide thing we're doing.



W1: Oh, I'm sorry. Well, maybe you'll meet someone interesting in the grocery store sometime and you'll end up having them over for dinner.



W2: I don't think so. I never talk to people in the store -- certainly not people who might not even speak my language. What if that Japanese man hadn't spoken English?



W1: To tell you the truth, I never had time to think about it. Before I even saw him, my six-year-old had asked him what he was going to do with all the oranges he was buying.



W2: Your child talks to strangers?



W1: I was right there with him. He knows that as long as he's with me, he can talk to anyone he wishes.



W2: But you're developing dangerous habits in him. My children never talk to strangers.



W1: Not even when they're with you?



W2: They're never with me, except at home after school. So you see why it's so important for them to understand that talking to strangers is a big no-no.



W1: Yes, I do. But if they were with you, they could get to meet interesting people and still be safe. They'd get a taste of the real world, in real settings. They'd also get a real feel for how to tell when a situation is dangerous or suspicious.



W2: They'll get that in the third and fifth grades in their health courses.



W1: Well, I can tell you're a very caring mom. Let me give you my number -- if you ever want to talk, give me call. It was good to meet you.









Ioana cu [copil]Serghei (2 mai 2006) si Katja (30 martie 2004)



pozici

[amoga]

quote:

---

Originally posted by daniela_b
[...] dar nu stiu daca e acelasi lucru a sti lucruri cu a trai lucruri.

Voi ce credeti?

---

Una din criticile la adresa scolii institutionalizate este tocmai faptul ca te "rupe" de viata. Bunaoara:

- Unde in viata se mai formeaza grupuri de oameni bazate strict pe virsta? Niciunde. (Cu exceptia Armatei -- alta aberatie.) Numa' inchipuiti-va cum ar fi sa lucrati intr-o companie in care toti cei de 28 de ani ar lucra intr-o camera, cei de 29 de ani intr-o alta camera, s.a.m.d. Ar fi nu doar de risu' curcilor, ci si extrem de ineficient.

- Unde in viata mai studiezi in intervale de 45-50 de minute? Niciunde. Cind inveti ceva o faci fie involuntar, fie cufindindu-te in "moment" -- nicicare din scenarii nu e regulat cu cronometru.

Si asa mai departe...

A.M.


"Invatatul nu e un produs al activitatii profesorilor. Invatatul e un produs al activitatii celor care-nvata." -- John Holt

[irina.c.]

quote:

---

Originally posted by lilach
Am si eu o intrebare legata de acest subiect.Parintii care s-au gindit la educatia acasa si-au intrebat copiii daca asta e ceea ce vor ei?! Sint sigura ca multi dintre ei nu au pus aceasta intrebare pentru ca ei considera ca stiu mai bine ce e bun pentru copilul lor."Un sfirsit e un inceput..."ella&com.

---

si nu e asa?nu parintele stie ce e mai bine pentru copilul lui?eu mi-as dori sa am acces la sistemul homeschol in Romania,il consider ca fiind o varianta mult mai buna pentru copiii mei decat institutionalizarea. Irina, mami de bb Ilinca(26 aprilie '04) si de[copil]bb Teodora(26 august 2007) am blog

[lilach]

quote:

---

Originally posted by irina.c.

quote:

---

Originally posted by lilach
Am si eu o intrebare legata de acest subiect.Parintii care s-au gindit la educatia acasa si-au intrebat copiii daca asta e ceea ce vor ei?! Sint sigura ca multi dintre ei nu au pus aceasta intrebare pentru ca ei considera ca stiu mai bine ce e bun pentru copilul lor."Un sfirsit e un inceput..."ella&com.

---

si nu e asa?nu parintele stie ce e mai bine pentru copilul lui?eu mi-as dori sa am acces la sistemul homeschol in Romania,il consider ca fiind o varianta mult mai buna pentru copiii mei decat institutionalizarea. Irina, mami de bb Ilinca(26 aprilie '04) si de[copil]bb Teodora(26 august 2007) am blog

---

Da si nu. Consider ca un copil la 6 ani stie deja ce e bine si rau si trebuie sa discuti cu el tot ceea ce e legat de el si defapt nu numai. Eu asa am procedat cu copiii mei...cea mare e acum la armata si crede-ma ca stie sa se descurce in viata...copilului trebuie sa-i dai alternative si impreuna sa decideti ceea ce e mai bun pentru el.Dupa parerea mea un parinte care doar impune (ca el ca si matur stie mai bine)copilului nu e bine."Un sfirsit e un inceput..."ella&com.

[irina.c.]

quote:

---

Originally posted by lilach

quote:

---

Originally posted by irina.c.

quote:

---

Originally posted by lilach
Am si eu o intrebare legata de acest subiect.Parintii care s-au gindit la educatia acasa si-au intrebat copiii daca asta e ceea ce vor ei?! Sint sigura ca multi dintre ei nu au pus aceasta intrebare pentru ca ei considera ca stiu mai bine ce e bun pentru copilul lor."Un sfirsit e un inceput..."ella&com.

---

si nu e asa?nu parintele stie ce e mai bine pentru copilul lui?eu mi-as dori sa am acces la sistemul homeschol in Romania,il consider ca fiind o varianta mult mai buna pentru copiii mei decat institutionalizarea. Irina, mami de bb Ilinca(26 aprilie '04) si de[copil]bb Teodora(26 august 2007) am blog

---

Da si nu. Consider ca un copil la 6 ani stie deja ce e bine si rau si trebuie sa discuti cu el tot ceea ce e legat de el si defapt nu numai. Eu asa am procedat cu copiii mei...cea mare e acum la armata si crede-ma ca stie sa se descurce in viata...copilului trebuie sa-i dai alternative si impreuna sa decideti ceea ce e mai bun pentru el.Dupa parerea mea un parinte care doar impune (ca el ca si matur stie mai bine)copilului nu e bine."Un sfirsit e un inceput..."ella&com.

---

intradevar, copilului trebuie sa-i dai alternative, din pacate in Romania nu exista alternativa.In orice caz,nu consider ca la 6 ani copilul are discernamantul necesar pentru a hotara ce tip de educatie este mai bun pentru el. Irina, mami de bb Ilinca(26 aprilie '04) si de[copil]bb Teodora(26 august 2007) am blog