46 raspunsuri la acest subiect

[anya]

Ne-am cunoscut in anul 1 de facultate dar primul an am fost doar colegi (de grupa). In anul doi am fost "prieteni" si in vara lui '91 ne-am casatorit. Cu mintea de acum... probabil ca as zice ca ne-am grabit. Nu aveam nimic, eram studenti amndoi dar vroiam sa stam impreuna si parintii nu ne lasau (asa erau vremurile... cum sa accepte ei sa stam in casa lor impreuna...).  Timpul a trecut... am reusit sa avem si acoperis, servicii, sa crestem doi copii...

[marius]

La noi a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut la o petrecere. Din momentul in care ni s-au intalnit privirile nu ne-am mai despartit. Cand s-a terminat petrecerea m-a condus acasa, iar in aceeasi seara m-a invitat la plimbare. Plimbarea a constat in a ma prezenta parintilor lui. Din acel moment ne-am mutat impreuna si dupa o saptamana am anuntat ca ne casatorim. Toata lumea a fost impotriva. Proveneam din medii diferite, rudele si prietenii aveau alte mentalitati, alte aspiratii, si au facut tot ce le-a stat in putinta sa ne desparta. In noiembrie 1999 ne-am cunoscut si in iulie 2000 am oficiat si cununia civila si nunta. E de prisos sa spun ca parintii mei n-am venit la nunta si de-atunci n-am mai pastrat legatura cu ei, iar parintii lui au venit doar ca sa ne faca sa renuntam. Ne-au sabotat nunta, in sensul ca dupa ce noi anuntam invitatii de data nuntii, parintii se duceau si anulau invitatia. A fost tare aiurea. Eu eram studenta iar sotul meu muncea. Ai mei mi-au taiat imediat subventiile si ne-am vazut pusi in situatia de a suporta costurile unei nunti si traiul de zi cu zi dintr-un singur salariu. A fost greu, ne-am casatorit cu haine de imprumut, si cu verighete de tinichea. La nunta au venit exact 22 oameni. Prieteni dragi care ne-au ramas alaturi in toti acesti ani. Poze de la nunta nu avem, pentru ca n-am avut bani sa le platim. Dar nu regret nici macar o secunda ca mi-am legat viata de sotul meu. Anii au trecut, am terminat facultatea, am facut si un master, am obtinut un job bun, sotul meu a reusit sa plece in niste deplasari in afara tarii, deplasari bine platite, si uite-asa ne-am redresat. In cei 13 ani de casnicie am avut multe chestii de trecut. Si bune si rele, am ajuns si in pragul divortului odata, dar totul s-a rezolvat in timp. Stiu ca indiferent ce s-ar intampla, ma pot baza pe sotul meu 100%. Ne-a dat Dumnezeu si doua fetite minunate care desi ne solicita la maxim, au intarit si mai mult legatura noastra. Si ca sa fie cireasa de pe tort... acum mai asteptam un bebe care ne-a cam luat prin surprindere. Dar... cand este armonie in cuplu totul se rezolva.

Ce poveste frumoasa de viata! 

[roxanaz]

Oh, noi am fost foarte atipici.

Ne cunoastem din 1991 . am fost prieteni buni, in aceeasi trupa. si asta pana in 2002, cand ne-am dat seama ca mai e ceva in afara de prietenia noastra de atatia ani.

ne-am casatorit in 2003.... cand prietenii nostri de o viata ne-au vazut impreuna unul a spus "mult v-a luat sa va dati seama"

[carmencat]

Vad ca nu suntem singurii

Si la noi s-au opus sa ne casatorim, studenti amandoi, prea tineri, bla-bla. Am programat cununia civila fara sa mai cerem aprobarea nimanui, i-am anuntat data doar. Cine a vrut sa vina a venit cu un buchet de flori si atat. Nu am facut nicio petrecere. Nu aveam bani. Ne-am gasit de munca, desi eram la facultate la zi. Am facut si facultatea la zi, am si muncit, ne-am intretinut singuri. Au fost multe greutati, multe necazuri. A fost foarte greu, mai ales la inceput. Dar am trecut peste toate impreuna.

Nunta... Am facut un an mai tarziu si nunta, ca tot neamu' era oripilat cum stam noi asa necununati la biserica. Nu cine stie ce... Nu am avut bani de restaurant. Ce am reusit sa punem de-o parte in afara de cat plateam oricum ca sa ne intretinem, am facut o mica masa acasa. Bufet rece, un tort, niste vin, suc. Am invitat ceva colegi de la facultate, ceva prieteni... Familiile... hm... ani de zile ne vanau si ne prevesteau divortul iminent, ca nu avem cum rezista, ca o sa ne lasam de scoala, o sa ajungem vai de capul nostru, niste nenorociti...

Noi ne-am vazut de ale noastre. Am luat distanta fata de cei care ne sabotau si ne vorbeau pe la colturi.

Am terminat facultatea, am avut nenumarate servicii, in toata tara, impreuna sau separat, dupa cum se platea mai bine, am facut credit la un apartament, ne-am luat caine, am platit apartamentul, am mai luat un caine, am vandut apartamentul, am completat cu credit si ne-am mutat la curte, am adoptat o fetita, intre timp platim casa, a murit primul caine, am mai luat un caine, mai ajutam cu scoala o nepoata, e ca si fetita noastra si ea...

Chestii din astea normale, mergem in concedii, muncim, ne iubim, avem incredere unul in altul...

Daca ma uit in urma as fi apreciat foarte mult ca parintii nostri sa fi avut incredere in noi si in deciziile noastre si macar daca nu puteau sau nu intentionau sa ne ajute, sa ne lase in pace. Ei si tot neamu'. Cam naspa sa ii vezi asa, an de an dezamagiti ca nu se implinesc profetiile lor, ca acest gen de relatie, o casnicie inceputa atat de devreme nu are cum sa dureze si sa iasa ceva bun din ea.

Deh, nu poti multumi pe toata lumea

[emanouela]

Deloc...adica am cunoscut ce a vrut el sa cunosc, a purtat o masca si a jucat teatru. Nu m-am grabit, am asteptat omul perfect....ce-am gasit, o fi perfect dar nu pt mine. A fost perfect cat am fost doar noi 2, facem ce vroiam, cand vroiam...cam cum vroia el, avand in vedere ca eu am lasat tot si-am plecat din tara, unde muncea el....cand am prins mersul si am inceput sa-mi expun punctul de vedere, sa ma descurc singura, cand a aparut copilul si timpul si activitatile  erau impartite si conditionate, cand a obosit sa joace teatru, nu mi-a placut ce am vazut sub masca.

[monicabo]

Asa mi se pare si mie: iti cunosti cu adevarat partenerul atunci cand apare un copil in viata voastra...

Unii zic de mutat impreuna inainte de casatorie, asa zisa "casatorie de proba", dar aparitia copiilor depaseste detasat mutatul impreuna...

Parearea mea

[XIO]

Si cei care nu au copii nu isi cunosc de fapt partenerul?????

 

 

Noi ne-am casatorit dupa 13 ani. Casatoria nu inseamna nimic, dar era dpdv birocratic mai bine pt noi. Nu s-a schimbat nimic, tot aia e, doar ca urasc sa spun 'sotul meu', dar imi place mai mult in Germana 'mein Mann' decat sa spun prietenul meu si sa explic ca e de fapt vorba despre iubit si nu despre un simplu prieten. :))Ne-am cunoscut cand eu eram in clasa a 7-a si el a 11-a, dar am fost impreuna un an mai tarziu. El a venit cu mine la capacitate si dupa cateva zile am mers cu el la Bac :))) Am avut si perioadele noastre, cand ne-am despartit in liceu au lacrimat cativa colegi de clasa :))))) la propriu.

[monicabo]

Xio, nu am spus asta neaparat, insa cand un cuplu pana sa aibe copii, sunt ok unul cu altul, au timp de plimbari, de discutii, de vazut un film, de dormit cat vor, de iesit din casa si de venit inapoi la ce ora vor etc. Treburi casnice, asemenea...

Cand apare un bebe, multe din chestiile enumerate mai sus dispar. Nu pentru totdeauna, dar trebuie gasite "portite", e mai picut mai greu de gestionat timpul petrecut in 2, ravnit de ambii parteneri, si dupa nasterea lui bebe. In plus de asta apar noptile nedormite, oboseala, probleme de recuparare fizica dupa nastere etc... De aici pleaca multe frustrari, de ambele parti, reprosuri, nemultumiri, barbatii in special, clacheaza, ca de ce nu mai e totul la fel, devin nemultumiti de sotii, ca de ce-s mereu obosite, nervoase, ca nu mai arata la fel ca inainte, ca de ce stau mereu "dupa fundul copilului", ca ei se simt neglijati, chiuveta e plina de vase, si nu le spala nimeni... si tot asa...

 

In plus datorita alaptatului (pe care il poate face doar mama), dar si datorita unor "traditii" specific romanesti bine implementate din mosi-stramosi, de obicei sotia, mamica devina mai "captiva" alaturi de copil, si nu mai are timp de odihna, putin relas, etc, pe cand domnii, daca-si pun minte, pot iesi oricand la o bere, la o pizza la ceva, ca stie ca nevasta ramane cu cel mic fara probleme, si asta e, partenera inghite galusca, ca deh, ce sa faca, e un gen de activitate care nu se poate face cu copil mic. Apar frustrari si tot asa... bulgarele de zapada se tot mareste

 

Din pacate, in decursul vietii, am cunoscut si eu diverse cupluri, care imi pareau ok in 2, dar dupa aparitia unui copil au divortat, la fel cupluri in care au aparut neintelegeri si reprosuri dupa aparitia lui bebe (si care fie au evitat divortul "la mustata" si s-au redresat, fie relatiile s-au racit, dar au ramas impreuna de convenienta).

 

Vad ca ceva de genul asta a raspuns si emanuela...

 

De asta spun ca trebuie muulta intelegere intre soti si grija mare la nevoile celuilalt in astfel de momente, de altfel feritie in viata unei familii, dar si dificile la inceput.

[monicabo]

Plus treburile casnice, nu ca se dubleaza, ci se inzecesc o data cu aparitia copiilor....

Daca nu se impart intre cei 2, si se merge pe ideea ca tot femeia trebuie sa le faca in casa, te duci si te impusti....

Editat de monicabo, 08 ianuarie 2014 - 12:48 .

[monicabo]

Sunt multe aspecte in viata unei familii care se schimba odata cu aparitia copiilor... depinde fiecare cum face fata si daca rezista. Este f frumos, dar foarte greu, mai ales la inceput, pana se creaza o rutina...

Stiu si eu, ca am trecut prin momentele mele mai grele, de oboseala, de treburi casnice cat e ziua de lunga = cooperativa munca in zadar (ca le fac mereu, dar nu se cunoaste nimic), plus ca ajunsesem la un moment dat sa-mi lipseasca serviciul, adica o activitate in afara casei, cand vedeam ca dupa o ora iar s-au adunat vase de spalat, lucruri de strans si toate astea de facut astfel sa nu scapi o secunda copiii din ochi, ajungeam seara sa fiu ametita la propriu

De aia spun, cine are copii, cunoaste , cine nu, va cunoaste pe viitor