Michelle, o sa iti dau apa la moara putin...m-am casatorit prima data la cateva luni dupa ce am ne-am mutat impreuna. Era cu mult mai mare decat mine, si totusi, uitand-ma in urma nu dau vina pe diferenta de varsta, ci minciuna deliberata de la inceputul relatiei, ceva ce s-a petrecut fix de cand ne-am casatorit si lipsa lui de interes pentru salvarea relatiei. Ne-am casatorit asa repede ca era vorba ca el sa plece sa lucreze in alta tara (asta era natura jobului- nu e roman) si nu puteam sa merg cu el decat casatoriti legal.
M-a mintit de la inceput. Cand el voia sa avem o relatie i-am spus ca eu imi doresc doi copii si stiu ca lui nu ii plac. A insistat ca e de acord, ca si el vrea copii. Abia doi ani mai traziu, cand fetita avea doi ani mi-a spus ca de fapt el spera sa nu se intample si ca el voia ca amandoi sa lucram si sa ne petrecem fiecare weekend in cate o capitala europeana. Am divortat la 7 ani dupa casatorie, desi am inceput sa ma gandesc la asta cand fetita avea 2 luni, la aprox un an dupa cununie.
Acum sunt cu cineva de aproape 3 ani (in aprilie facem 3 ani de relatie) si locuim impreuna de aproape 2. Fata mea il cunosate de la inceputul relatiei, dar pana s-a mutat cu noi il stia doar de prieten, si noi aveam grija cand era cu noi sa ne comportam adecvat. Cand ne-am cunoscut, itele cu exul nu erau inca descurcate, si din anumite motive preconizam cel putin doi ani pana puteam sa divortez. Partenerul meu a fost dispus sa astepte astia doi ani, a spus ca eu merit orice asteptare- desi au fost voci din partea amicilor lui care l-au sfatuit sa renunte la mine.Din fericire, o gafa a exului mi-a permis sa pun punct mult mai devreme decat era preconizat Cand B s-a mutat cu noi, eu am continuat sa dorm cu fata o perioada, ca si pana atunci, si el a dormit pe canapea, nu am vrut ca ea sa inteleaga ca o alung de langa mine din cauza lui si nici ca taica-su a plecat din cauza lui. Treptat, am mutat-o in camera ei si noi ne-am stabilit in dormitor.
Acum o avem pe fata mea de 7 ani, o gaza mica de 7 luni si un bebe pe drum. Imi este aproape si de ajutor mai mult decat ma asteptam. A "adoptat-o" pe fetita mea ca si cum ar fi a lui...el pleaca in miez de noapte sa gaseasca o farmacie deschisa cand e bolnava, el o duce-aduce de la scoala si la activitati cand eu vomit non-stop in pat din cauza sarcinii, altfel la activitati mergem impreuna; el vine la fiecare activitate de la scoala, la zile de nastere, el sta cu noi ore in sir la urgenta cand e cazul...el. "Unchiul" lui, cand a auzit ca sunt romanca m-a etichetat drept "gold digger", si acum mai rad cu al meu si ii spun ca stau cu el pentru bani, drept dovada doar el munceste si eu controlez conturile
Si XIO, da, un copil aduce un stres in plus in relatie. Nu e vorba ca nu iubesti copilul, evident ca iti dai si viata pentru el, tremuri la fiecare tuse a lui (mai ales la primul copil, lol), dar asta nu inseamna ca nu e stresant. Este. Si daca o relatie nu e consolidata inainte de nastere, exista riscul ca acest stres din primul an sa zicem, sa destrame cuplul. Noi am avut cumva rodajul facut avand-o pe cea mare, asa ca de la inceput toate planurile noastre s-au facut in jurul ei, vacantele orientate pe ea, ne iesit seara, renuntat la activitati si hobby (el, ca eu nu mai aveam de mult)...si totusi, nasterea gazei a adus un stres aditional, pentru simplul motiv ca nevoile ei sunt permanente si stringente, iar nevoile celei mari nu s-au diminuat. Si timpul, atentia si energia noastra se impart la ambele...cumva in loc de 100% acum trebuie sa dai 150%. SI numai cu intelegere, ascultare, comunicare si multa rabdare se trece peste etapa asta.