39 raspunsuri la acest subiect

[spic de grau]

Witchie super faina poezia! Super de tot!

[cit]Lumy- mamica lui [bibe]David Andréi (11 Martie 2004)

---

Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.

Povestea nasterii lui David

[Qamar]

Ada, am intrat la Primele 1001 de nopti si vroiam sa comentez acolo, insa nu sunt 'blogger-ita', asa ca dau Paste aici:

Cat de bine cunosc ultima parte...cea cu prietenii care dispar dupa ce vine bebe..Dar la fel de bine cunosc si senzatia asta unica de a avea o bucatica din tine, care totusi nu esti tu..Irina e o dulce. Sa te bucuri mereu de ea, cu zambetul pe buze,asa cum faci si acum...

Numai bine voua!

Poate ar fi bine sa dai liber comentariilor si de la cei care nu sunt de pe blogspot..Oricum, va pup...si scuze pentru offtopic



a, si eu cangur-esc...da' daca e bebe mic, nu se pune

Noe si Anne-Bianca (14.03.2006)


Ce mai citim noi

[ilona77]

witchie - intr-adevar versurile pe care le-ai scris aici sunt superbe si reflecta atata adevar. incepand de astazi mi-am promis sa incep, treptat-treptat, sa o las si pe ea sa faca una sau alta, sa o incurajez, desi stiu ca poate sa faca totul. abia ma abtin sa nu deschid eu nu stiu ce cutie, sa nu scot nu stiu ce capac sau alte tampenii de genul asta. dupa cei de aici citire, ar fi trebuit sa imi las inca de la un an copilul sa manance singur, sa fie mai autonom, dar eu nu concep nici acum sa o las de capul ei. se pare ca nu am ce face si voi incepe sa o las sa iasa din "colivie" si sa ii creasca "aripile", altfel risc sa am un copil anxieux, iritabil, neadaptat social, un copil pt care scoala sau societatea vor reprezenta lucruri care ii vor provoca teama, frustrare, lacrimi. m-am mai gandit si la propunerea cu inca un copil, dar pasul asta nu il pot face. vreau doar sa ma educ sa fiu o mama mai buna pt fetita mea si sa nu o incorsetez. stiu ca ei ii place situatia, ca, in general, copiilor le place situatia si se complac, pt ca le este "cald si bine". O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo. (Nietzsche)

[Witchie]

Offtopic pt NOE: e setarea site-ului nu a mea. merci de comment:)

On topic: Incet incet vom invata cu toatele, ca e mai frumos sa-i privim cum cresc si cum descopera decat sa ii tot cocolosim la orice pas.
Iata cateva ganduri despre bube: Cand Irina a invatat sa mearga am crezut ca murim. Cateva luni am mers cocosati tot sustinand-o si ridicand-o de la pamant in ultima secunda inainte de a cadea. Vazusem un bebe de varsta Irinei impiedicandu-se o data la 20 de secunde si simtisem ca fac atac de cord numai la gandul ca si a mea ar putea cadea atat de des. Pe urma a trebuit sa plec din oras pentru trei zile. Cand m-am intors Irina cazuse si-si julise coatele, genunchii, pumnisorii... Era toata numai julituri. Mi-a venit sa plang dar pana la urma m-a pufnit rasul. Pentru ca desi papusa mea de portelan era zgariata, fiecare buba a fost prilej de un pupic. Imi arata unde e buba si eu o pupam si ea zambea si apoi imi arata alta buba si alta buba...
Pe urma a cazut pe trepte, de-a berbeleacul, s-a dat cu capul, si-a harjait spatele, i s-a umflat arcada. Iar am crezut ca mor. Am zis ca e gata, s-a lovit la cap, daca nu moare pe loc, se tampeste clar. Dupa 5 minute de plans in hohote cu capsorul pe umarul meu, ea uitase de cazatura. Dupa 3 ore eu inca tremuram la gandul ca ar fi putut sa nu se mai ridice.

In ziua de azi nu mai tin socoteala juliturilor, ar fi imposibil. Mi le aminteste ea pe toate cand mi le intinde la pupat, e unul din ritualurile de seara. Unele urme nu se mai vad dar ea le tine minte pe toate unde au fost.

Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
Ca'caa'uu

[Victoria]

Ilona, din ce am citit, tu ti-ai adresat singura si intrebarile, si raspunsurile, si ai raspuns mai bine decat as fi facut-o eu.Eu am privit din exterior copii crecuti "normal" si copii extrem de cocolositi. Ideea e ca ultimii s-au adaptat mai greu, incepand cu gradinitza si mai departe, orice "NU" li s-a parut o catastrofa, faptul ca trebuiau sa stea in banca, sa dorma odata cu ceilalti, sa manance, etc, li se parea o tragedie.Spre deosebire de tine, care vezi perfect situatia, parintii lor dadeau vina pe tot restul lumii, in afara de ei, pentru situatia asta, si preferau sa-i tina acasa.Prima zi de scoala poate fi un chin sau o placere pentru ea - asta numai de tine va depinde. Daca vrei s-o feresti sa sufere, cu toata dragostea pe care o ai, ajut-o sa se descurce in viatza, sa-si dezvolte aptitudinile, inteligenta si caracterul. V veni, vidi, Victorie!

[ilona77]

la gradinita este desttul de sociabila, cel putin asa mi-au spus toate educatoarele pe care le-a avut pana acum. procesul de adaptare a fost destul de indelungat si de greoi, a plans vreo doua luni, iar eu ma perpeleam acasa. o lasam urland, cu lacrimile innodandui-se in barba si aveam tendinta de a ma intoarce imediat dupa ea, dar am avut taria sa o las pt ca si eu si sotul meu aveam cursuri si nu ar fi avut cine sa stea cu ea. in plus, o ajuta si foarte mult la invatarea limbii si mai ales sa stea printre copii de varsta ei. tocmai pt ca ii place sa mearga la gradinita, ma gandesc ca totusi nu este atat de "pierduta". sincer, ma lupt cu mine insami pt ca nu vreau ca si ea sa ajunga precum sunt eu pt ca parintii mei m-au tinut ca pe o comoara, iar acum, desi am ceva anisori, trebuie sa am pe cineva langa mine sa ma ajute, sa incerce primul, sa vorbeasca in locul meu si sa ma protejeze de toti si de toate relele. O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo. (Nietzsche)

[Luna75]

Ilona,concluzia la care ai ajuns este foarte inteligenta si de bun augur pentru tine si viitorul fetitei tale. Eu reusesc sa te inteleg foarte bine,deoarece de multe ori mi-as dori sa imi inchid fetita intr-o cutiuta magica si sa o apar de tot si de toate,sa ii fac toate poftele,sa o rasfat,sa stau cu ea zi si noapte etc-dar stiu ca nu e solutia corecta. Cu rabdare si perseverenta nimic nu e imposibil.

[ilona77]

sunt atat de fericita si de multumita de mine pt ceea ce am reusit sa fac astazi si in seara asta in demersul meu de a fi o mama cat mai normala cu un copil cat mai normal. daca sambata a fost prima data cand a adormit singura, dar pt ca a fost pedepsita si a adormit plangand, in seara asta am reusit sa discut cu ea, i-am explicat, cat mai pe intelesul ei ca asa trebuie sa fie, ca prin asa ceva trec toti copiii, ca si eu si tatal ei, cand am fost mici am plans cand mamele noastre ne-au lasat sa adormim singuri, ca va creste si mai mare si va dormi singura in camera ei si alte exemple. m-a ascultat cu barbita tremurand, a incercat sa ma mai convinga, dar i-am dat pupicul de noapte buna si am iesit cu ochii in lacrimi. m-a mai strigat de doua ori si mi-a spus ca ii este rau si ca o doare burtica, dar nu m-am dus. a adormit dupa 5-10 minute, nu a plans si nici nu m-a mai strigat. mi se rupe si acum inima, dar e spre binele ei. treptat, o voi "impovara" cu lucrurile pe care este capabila sa le faca si pe care sunt sigura ca va putea sa le faca, pt a nu o pune in fata unui esec si a o descuraja. pana la urma sunt sigura ca voi reusi si ca ea va reusi in viata. O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo. (Nietzsche)

[roxy]

ilona draga, asa de bine ma regasesc in cele ce spui,si asa dureros este , dar ai grija sa nu patesti ca mine.Si eu as fi si respirat in locul lui daca asta s-ar fi putut , l-am hranit pana dupa 3 ani , mai ca nu-i mestecam mancarea , sa nu mai spun ca si acum la 6 ani cat are baietelul meu mergem de mana pe strada,de dormit singur in camera lui a dormit de la 5 ani , pana aatunci dormea in patutul lui dar la noi in camera.Ce mai eram nebuna rau , nu ca acum as fi altfel, dar m-am izbit de realitatea cruda , atunci cand l-am dat la gradinita.Aici se pune foarte tare accentul si pe buna dreptate pe independenta copiilor, pe ceea ce poate face fiecare la varsta lui .Si m-am trezit dintr-o data ca baiatul meu iubit nu stie sa faca sau nu face o multime de lucruri pe care alti copii de varsta lui le faceau in mod obisnuit.Si crede-ma i-a fost foarte greu ca dintr-o data sa devina baiat mare , si am intampinat o rezistenta din partea lui , mereu venea si spunea plangand ca el nu vrea sa fie mare , ca e bine mic ...asta ca are acum prea multe sarcini de facut si nu are nimeni voie sa le faca in locul lui.
Asa ca ai mare grija , lasa mai bine suferi tu , decat sa sufere ea , si sa ii fie greu sa faca fata intre copii.
Si eu zic , la teorie nu ma intrece nimeni , dar ca si tine m-am izbit aici de singuratate , de lipsa prietenilor , de o lume noua si imi era pur si simplu frica ca nu am sa stiu ce sa fac daca pateste ceva , cum am sa ma descurc si preferam sa-l stiu in siguranta langa mine decat sa-l las sa exploreze sa faca tot ce face un copil.Si stiu ca am facut rau .Acum e mai bine , dar daca ar fi sa o iau de la capat ma tem ca la fel as face...


Roxy mamica lui Cristi( 05 iunie 2000 )

huianur
http://www.desprecop...ldtl=366&page=1

http://www.desprecop...p?nickname=roxy

[kristinutza]

ilona, felicitari!
eu una cred ca e foarte bine sa incepi sa-i acorzi mai multa incredere fetitei.
iar experienta lui roxy mi se pare cel mai bun exemplu.

cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze si video