ANUNȚ IMPORTANT: Ne mutăm în casă nouă!
CITESTE AICI
Incarcat in Test de sarcina pozitiv
333 vizualizariVoi spune aici povestea venirii pe lume a lui bebe 2 fiindcă îmi doresc să păstrez aceste amintiri așa cum am făcut-o cu bebe 1, fiindcă vreau să mă înțeleg și să-mi înțeleg corpul, cum răspunde el la un proces asemănător dar cu totul diferit pentru că nu mai sunt cea de acum doi ani, nici fizic, nici psihic.
Aventura a început în decembrie, luna cadourilor, luna mea aniversară, cu o lună înainte de aniversarea de 2 ani a lui bebe 1 și tot cu mai puțin de o lună înainte de intoarcerea la lucru după "concediul" de maternitate. Era o perioadă încărcată în care eram în investigații legate de întârzierile în dezvoltare a lui bebe 1, cu multe frământări interioare, cu mult plâns, cu grija începerii jobului după o pauză de 2 ani în care toată ființa și existenta mea a gravitat în jurul lui bebe 1, cărți de parenting, rețete culinare baby friendly, jocuri si experiențe diverse pentru o dezvoltare armonioasa, când m-am desprins complet de viața mea pre-bebe.
Soțul își dorea un al doilea copil, eu însă nu fiindcă prima experiență a fost copleșitoare pentru mine, fiindcă au dispărut toate rolurile din viața mea (femeie, soție, prietenă, etc) și am devenit doar mamă, care deși aduce multă iubire și fericire, nu e suficient pentru a mă face să mă simt completă. În acest context, a apărut bebe 2, neplanificat, hotărât să vină în lumea asta agitată.
În primele zile din ianuarie care au fost și primele zile de job, testul de sarcina a arătat 2 liniuțe roșii. Deși intuiam ceva de pe la Crăciun, am ales sa nu mă gândesc la asta, întrucât ar fi fost încă ceva de dus împreună cu furtuna din acele zile, iar când testul s-a arătat pozitiv, am început să tremur, nevenindu-mi să cred de încercarea norocoasă în condițiile în care la primul bebe am "muncit" organizat 8 luni. Apoi am simțit o durere imensă, de parcă îl tradam pe bebe 1, de parcă timpul doar pentru mine și el va dispărea iminent și îl abandonez. Nimic din ce simțeam nu avea sens, mai ales faptul că nu am simțit nicio bucurie. În minte aveam doar scenarii sumbre cum că poate și acest nou bebe va avea dificultățile fratelui său mai mare, că din nou voi deveni o non-fiinta sacrificata pe altarul maternității, cu atâtea nopți nedormite și griji.
Sunt gânduri grele, pe care poate e greu sa le auzi de la o mamă, mai ales că am fost crescuți cu imaginea de mamă-erou, omnipotenta și omniscienta, care are toate lucrurile și emoțiile puse la punct, care nu greșește și care e plina doar de emoții și experiențe pozitive. Mi-a fost și mie greu să le accept mult timp, timp în care mă consideram un monstru care nu merită șansa pe care a primit-o de a fi mamă în condițiile în care sunt atâtea alte femei care își doresc asta și nu pot avea. Apoi mi-am dat seama că sunt om, că am resurse limitate, că uneori pot și alte ori nu, dar că am puterea de a mă ridica din norul greu, de a-mi accepta limitările și neputințele ca să pot putea din nou, de a învăța din greșeli ca să încerc încă o dată un pic mai bine.
Așa că, încet, încet, am început să mă obișnuiesc cu ideea unui nou membru, cu faptul că vor veni multe schimbări dar că nu trebuie să fie neapărat mai rău chiar dacă mai greu cu siguranță va fi..
Voi povesti într-o altă postare cum au primit membrii familiei și cunoscuții vestea cea mare.
Comentarii