Bloguri

Jurnal de sarcina

A sosit marea zi

  • Totul a început în dimineața zilei de 8 iunie. Știam ca momentul e aproape asa ca am hotărât sa mai facem un ultim desen pe burtica. Soțul l-a ales pe pokemon și a început treaba. Puțin mai târziu după ce am făcut pozele, am făcut o baie rapida ca să îndepărtez pictura. Bagajul era aproape gata, mai aveam de pus doar încărcătorul de telefon. Am plecat la câteva cumpărături cu mașina și a fost pentru prima data când nu am mai putut sa conduc foarte bine. Îmi era deja foarte greu și abia ma mișcăm. Am mers acasă, am pornit un film și am dormit cam timp de două-trei ore, ma simțeam foarte obosita și tot ce voiam era sa stau întinsă în pat. După ce m-am trezit am hotărât sa ma uit la câteva clipuri despre cum se declanșează travaliul ca să știu ce ma așteaptă și cum o sa fie. Mi-am instalat și o aplicație de cronometrare a contracțiilor. Imediat după ce am vizionat ultimul videoclip, parca a fost făcut și am avut prima contracție. Am știut ca a fost contracție pentru ca a fost mai dureroasa decât orice simțisem vreodată pana atunci. Nu mi-am făcut griji pentru ca știam ca oricum momentul e aproape și oricum eram foarte sigura ca nu e aceea ziua cea mare. M-am ridicat din pat sa fac o plimbare prin casa și am mai avut câteva contracții la distanta de 30 de minute și fiecare a durat cam 45 de secunde. Doamna doctor mi-a recomandat în astfel de situații un dus călduț pentru a calma burtica. Nu am mai stat și am intrat la dus. Mi-am aranjat parul și m-am schimbat în pijamale. Simțeam ca totul e mai bine și voiam sa ma pun la somn. Doar ca atunci a început distractia. Am avut 4 contractii una după la distanta de 3 minute. Fiecare a durat 45 de minute. Atunci am știut ca ceva nu e în regula. Am mers la baie și eram pătată cu sânge. I-am spus soțului ca trebuie sa pornim spre spital, mai ales ca spitalul era în alt oraș la distanta de 50 de minute. M-am îmbrăcat și am făcut în oglinda o poza de plecare, în care aveam o fata total speriata și neajutorata. Drumul a fost de neuitat, aproape ca as fi muscat din tetiera și nu știam cum sa ajung mai repede. La spital mi-au spus ca am deja dilatație 7 și ca foarte curând o sa nasc. Am ajuns la spital la 12 noaptea iar la 1 30 pe data de 9 am născut un băiețel sănătos de 3,450 kg.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Am primit geanta bebelușului

    Am primit de câteva zile geanta bebelușului dar abia astăzi mi-am găsit timp sa postez despre asta. Mămicile cu siguranță vor înțelege concepția de "nu am timp acum". Înveți sa prioritizezi altfel luc...
  • A sosit marea zi

    Totul a început în dimineața zilei de 8 iunie. Știam ca momentul e aproape asa ca am hotărât sa mai facem un ultim desen pe burtica. Soțul l-a ales pe pokemon și a început treaba. Puțin mai târziu dup...
  • Cel mai frumos nume de pe pământ

    Încă dinainte să ne gândim sa facem un bebe, ne gândeam ce nume ne-am dori pentru acesta. Veneam amândoi cu foarte multe variante dar după câteva repetări nu ne mai plăcea niciunul. Atunci când am ră...
  • Pregătirea pentru ziua cea mare

    39 de săptămâni și 2 zile. Am plecat spre ultima ecografie, deja deplasandu-ma destul de greu. Burtica se incorda constant, devenea tare și dureroasa. Fiecare pas era tot mai greu și am avut doar 7 kg...
  • Mai e atât de puțin

    Săptămâna 36 a fost cam ultima săptămână în care nu prea am resimțit greutatea sarcinii. Pana aici am pus doar 5 kg pe mine, burtica mi-a dat voia sa port cam toate hainele dinainte. Bebe era deja măr...

Din aceeasi categorie...

  • Marea intalnire

    Cu mari emotii îmi aduc aminte acea zi. Data de 2 Ianuarie e o zi importantă pentru noi, ziua in care a venit pe lume minunea noastră. Eram programata sa merg pentru monitorizare, dar ea S a gândit sa...
  • Inducerea nașterii

    Buna seara , cititori! Datorită faptului că nu m-am putut loga pe cont , las acum cate cuvinte , gânduri, și totodată retraiesc si eu clipele 💙 Pe data de 14 decembrie am mers la maternitate pent...
  • Pregătiri pentru ziua cea mare

    Noaptea de duminică, 29 octombrie a fost una odihnitoare. Am reușit să dorm foarte bine cu doar 3 pauze de mers la toaletă. Luni, 30 octombrie m- am trezit dornică să nasc, dar puțin fără speranțe c...
  • Prima întâlnire cu bebe

    Primele zile cu bebe Experiența din spital a fost una....mai puțin plăcută. Am născut la o maternitate din județul Neamț, prin cezariană. Am fost operată în ziua programării, contracțiile fiind...
  • Fara bagaj maternitate si cumparaturi camera bebeluse

    Si uite cum m-a prins nașterea fara bagaj maternitate, fara cumparaturi pentru camera lor si multe altele necesare unor bebeluse, desi aveam o lista intocmita. Cum noi mai stăm in spital cateva sap...
  • Membrane rupte & nastere

    O vizita la baie s-a transformat intr-o panica totala: un lichid incolor a inceput sa curgă si initial am crezut ca este o pierdere de urina involuntară dar văzând cantitatea mi-am dat seama ca de fap...
  • Am intrat in travaliu

    Bună fetelor . Eram într-o seara în pat și de odată mi sa rupt apa mi.am păstrat calmul am făcut un dus și M plecat către spital unde m.am internat imediat asta se întâmplă la ora 01:00 pana pe la ora...
  • Prin câte trece o mama

    La 31 de săptămâni si 6 zile, după o activitate fizica redusă, aproape o mie de pași si o ora de stat in fund au început sa am niște contracții nedureroase. Bun pana aici, nu e nici prima si cred eu n...
  • Nașterea

    Durerea despre care vorbeam in ultimul mesaj s-a dovedit a fi contracții reale asa ca in seara de 30 iunie am ajuns la maternitate cu contracții la fiecare 7 minute. Astfel in 1 iulie la ora 3:10 s-a ...
  • Drumul spre maternitate

    Bunaa! Cand a venit momentul magic , am anuntat medicul ginecolog , sotul a luat geanta de maternitate de care va povesteam de langa usa si am pornit la drum. Of, ce mai drum,, m-au cuprins toate emo...