-
Săptămâna 36 a fost cam ultima săptămână în care nu prea am resimțit greutatea sarcinii. Pana aici am pus doar 5 kg pe mine, burtica mi-a dat voia sa port cam toate hainele dinainte. Bebe era deja mărișor asa ca nici mișcările nu mai erau asa dese.
Pot sa ma declar o mămică norocoasa din punct de vedere al sarcinii. Fără multe kg, în total pana la final am avut doar 7 pe care le-am și lăsat în spital. Fără picioare umflate, fără pofte nebune la mijlocul nopții, fără vergeturi, fără arsuri.
Am condus pana în ultima zi când am născut.
La controlul acesta am fost singura cu mașina. Bebe era în poziția perfecta de naștere, totul era pregătit. Emoțiile erau tot mai mari pentru ca știam cât de aproape suntem. Am discutat toate detaliile hotărând sa nasc natural, fără epidurala.
Ajunsa acasă am privit minute în șir aceasta ecografie. Nu îmi venea sa cred cum deja i se vad trăsăturile atât de frumos.
Tot în săptămâna 36 am și comandat pătuțul pentru bebe, salteaua de cocos, lenjeria, cuibul și o jucărie de pus deasupra patului. Am primit de o prietena buna o camera de supraveghere pentru bebe.
Am început deja sa ma gândesc la ce trebuie sa pun în bagajul pentru maternitate dar nu am vrut sa îl fac pana nu am ajuns în săptămâna 39.Simteam eu ca dacă îl fac cumva anticipez ca zilele ce urmează nasc iar lucrul asta ma speria tot mai tare.
Deja nu mai ascultam pe nimeni când voia sa îmi spună experienta nașterii lor pentru ca toată lumea are instinctul sa te sperie și sa îți spună ce e mai rău, eu voiam sa fiu optimista și sa îmi spun ca totul o sa fie bine.
Comentarii