Asa incepe oficial odiseea sarcinii mele... Cu un doctor corect, dar extrem de rigid si cu o mamica speriata si de-a dreptul pierduta in spatiu in clipa in care a auzit pentru prima data bataile inimii din burtica ei. Acea inimioara care a topit-o cu totul,a facut-o sa se balbiie de emotie, sa uite ceea ce isi propusese de vorbit cu doamna dr, dar mai mult de atat,sa uite drumul spre casa. Dar poate ar fi bine sa nu sar peste un alt moment din odiseea mea,cine stie poate o alta viitoare mamica va reusi sa evite cu brio un cosmar infiorator,cred eu, acela pe care doctorul il numeste "selectie naturala". Mai intii intilnirea cu medicul de familie, ore de stat in fata usii,nervi intinsi la maxim,emotii. Ajung in cabinet,o fata acra se uita la mine,apoi incepe sa imi scrie fisa medicala. Intr-un final,vazandu-ma ca ma simteam rau,in primul rand eram extrem de racita,apoi aveam dureri de burtica si temeri ca ceva nu este in regula, mi-a spus :" O gravida nu este bolnava,este sanatoasa,este vesela,este optimista,nu se plinge niciodata,nu doreste atentie mai mare decat de obicei,nu trebuie sa faca din sotul ei sclavul ei sa il trimita in miez de noapte dupa cine stie ce ciuperci . O gravida este un om normal". Atunci nu intelegeam ceea ce vroia sa spuna,mai ales ca pina in acel moment se comportase ca un castravete murat si condimentat excesiv. Dar mai tarziu am inteles,iar acesta a devenit telul meu: o gravida nu este o femeie bolnava si este vesela si optimista. A venit si clipa primei vizite la ginecolog,dar si un moment haios,pe care cred ca il voi lega intotdeauna de odiseea cosmarului din urmatoarele 2 saptamani,tocmai pentru a atenua in mintea mea efectul dezastruos al lui. In afara sotului meu, fotografia testului de sarcina o mai aratasem unor prieteni dragi,care pur si simplu au inceput sa plinga de fericire. Impreuna am stabilit ca la inceputul saptaminii urmatoare sa sun pentru programare. Luni dimineata,ora 8.40 zis si facut. Formez numarul de la clinica: "Buna dimineata, ma numesc A. si doresc o programare la dna dr. X. ". "Da dna,dar v-am spus deja ca v-am facut programarea". "Cine? Eu? Da. Cand? Acum 30 minute. Eu? Dar eu va sun de abia acum. Nu sunteti dvs dna A. insarcinata? Ba da,raspund eu nedumerita, dar eu acum va sun. Bine,bine va mai fac o programare, in cate luni sunteti? Sincer nu stiu,4-5 saptamini. Asa a spus si doamna cealalta." Ce coincidenta,"murmuram noi si inchidem telefoanele. Luata cu treburile de serviciu,am uitat ,dar dupa masa ma suna prietena. "Fata,hai sa iti zic o faza faina",incep eu. Am sunat azi la programare" Si,ti-a spus ca ai mai sunat o data?, ma intreaba ea.Da,raspund eu surprinsa si in clipa aceea am inteles ce inseamna un prieten adevarat. Se trezise special dimineata sa imi faca o programare,gandind ca eu nu voi avea timp din cauza serviciului. Logic ca apoi am sunat-o pe dna cu care ma ciondanisem la telefon si i-am cerut scuze si i-am dat dreptate. Drept dovada,dupa 2 saptamani in clipa in care sun pentru o noua programare ,m-a intrebat. "Dna A. mai suna cineva pentru dvs? ". Am inceput sa ridem amandoua ca de un banc bun. Prima vizita la ginecolog si inceputul cosmarului..."Da ,sunteti insarcinata,6 saptamani,dar trebuie sa va spun ca avind in vedere istoricul,varsta si legea selectiei naturale,orice se poate intimpla,asa ca ne vedem peste doua saptamini si discutam atunci. Urgent rezolvati cu raceala. Astea sunt medicamentele,ne auzim peste doua saptamani." Am iesit din cabinet socata. Sunt insarcinata? Da, acum sunt,dar... Dar ce? De ce ne taiati aripile cand de abia incepem sa visam? De ce in loc sa ne faceti sa ne simtim in al 9 lea cer,ne azvarliti cu furie pe pamint? Sa spunem familiei? Dar daca se intimpla ceva? Sa ridem sau sa plingem? Sa mai dormim noptile sau sa ne gandim ca sabia lui Damocles se afla intotdeauna deasupra capului? Suntem femei,suntem mame unele pentru prima data,dar stim sa citim,am citit multe despre sarcina,despre riscuri. Venim la voi sa ne confirmati, sa ne ajutati, cu emotiile noastre si sufletul deschis. Nu va cerem sa ne luati in brate,sa faceti imposibilul,doar sa fiti oameni. Doua saptamani de cosmar, nesomn, temeri transmise familiei:ba nu mai am simptome,ba nu mai ma doare burtica,ba nu mai am greturi,ba raceala nu trece, ba ca maine ma duc la ginecolog ca nu mai rezist. Au trecut,cu greu dar au trecut. Al meu sot nu ma poate insoti,asa ca merg singura la dr sa imi confrunt temerile. Speriata,cu gandul la ceea ce poate fi mai rau... Si dintr-o data aud:boc,boc,boc,boc, de 163 de ori pe minut. Oare ce se aude,intreb nedumerita? Cum ce? Inima bebelusului tau. Am inlemnit,am simtit viata lui pulsind in mine... Cuvinte de descris? Nu s-au inventat inca pentru descrie o minune. Caci asta e, Dumnezeu a facut o minune cand s-a milostivit de mine si unde era imposibil l-a transformat in posibil,dar viata aceea,inimioara aceea pulsind in burtica ta este insasi minune ,iar secunda aceea cand simti ca tu esti purtatorul ei,este ceva magnific. In secunda aceea am vazut nu doar micul "mormoloc" ce se infiripa,ci tot,intregul asa cum trebuie sa fie. In clipa aceea am simtit ce inseamna sa fii mama. Drumul spre casa l-am pierdut din secunda in care am iesit din clinica. Parca eram in transa,nu vedeam strazi,nu vedeam trotuare,ci auzeam inimioara aceea mica batand ca un minuscul tobosar. Am invatat insa o lectie: sa am incredere in mine,sa ma rog Domnului cu credinta,sa nu ma mai las aruncata in valtoarea haosului unor cuvinte adevarate as putea spune,dar extrem de periculoase. Credem in doctori, ne spunem ca ei au dreptate si musai asa trebuie sa fie,dar uitam de noi,de instinctele noastre. Totul sta in mintea noastra. De atunci am inteles ca o femeie gravida nu este o femeie bolnava,nu se plinge,este mereu vesela si optimista. Si cum ai putea oare sa te plingi,cand auzi pentru prima data boc,boc,boc?
Comentarii