-
Deși tineri fiind amândoi, mult doritul bebe se lăsase așteptat mai bine de doi ani. In decursul acestor ani, am primit diferite tratamente atat eu cât și soțul meu, care au fost, evident, fără rezultat.
Noiembrie 2020, histerosalpingografia a relatat ca trompele funcționează in parametrii normali, fiind ultima verificare de care aveam nevoie pentru a afla că de fapt suntem clinic sănătoși amândoi. Tot in Noiembrie, primisem recomandarea ca după următorul ciclu menstrual sa încep injecțiile cu gonal și sa încercam și varianta aceasta, dar fiindcă in Decembrie urmau sărbătorile de iarnă, am amânat procedurile pentru Ianuarie, clinica fiind închisă din 20 Decembrie.
Ne-am luat gândul de la copil…la sfârșitul lunii Decembrie am plecat câteva zile la Sovata, ne-am distrat, ne-am relaxat și am mai amânat o lună procedurile.
Și iată-ne în Februarie, mai exact 13 Februarie. Întârziase ciclul vreo 5 zile, dar am refuzat sa fac teste de sarcina, fiind mâhnită de fiecare data când le-am făcut si au ieșit negative. Însă, intr-o zi de duminica friguroasă, după obișnuitele cumpărături necesare săptămânii care urmează, am luat trei teste pe care tot refuzam sa le fac. Mi-am luat totuși inima in dinți si am făcut un test, era unul ieftin care credeam eu ca nu este atât de exact ca cel de la barza( pe acesta îl lăsasem sa-l fac de dimineața). Nu am scos bine testul din urină, că deja se vedeau cele doua liniuțe mari si grase pe testul meu. Am mai făcut unul, cel “exact” de la Barza, la fel, fiind ultrasensibil s-au înroșit liniuțele de nu le puteai deosebi. Ne-am bucurat, dar nu am știut cum sa ne manifestam bucuria după atâta timp in care am trăit doar cu speranța.
Am anunțat familia restrânsă prin video call, jumătate dintre membri familiei ne-au întrebat “cine are covid?”😂
Exact in seara aceea de 13 Februarie, i-am scris doamnei doctor la care mergeam sa ma primească de urgentă la un consult. M-am și primit, marți, in 15 Februarie eram in fata clinicii plini de emoții.
Soțul nu a putut intra, deși îmi doream din tot sufletul sa fie și el de fata când ne da doctorul vestea cea mare, m-a așteptat cu nasul și mâinile înghețate in fata clinicii.
Comentarii