Bloguri

Jurnal de sarcina

Singuri împreună

  • Săptămânile 20-26 - Singuri împreună Până în săptămâna 21 de sarcină nu am reușit să pun capăt relației cu tatăl tău, pentru că mă gândisem că fac o greșeală totuși și nu era ăsta neapărat principalul motiv, ci mai mult îmi era teamă de singurătatea cu care m-aș fi ales dacă aș fi încetat să vorbim. Nu mai locuiam împreună deja de la sfârșitul lunii ianuarie, anul curent (2023), dar totuși vorbeam prin mesaje. M-am gândit de atât de multe ori la acest lucru și mă gândeam că viciile tatălui tău îți pot afecta viitorul și judecata. Nu vreau să îți impun un anumit stil de viață, însă tatăl tău a ales drogurile în locul tău. El era plecat din țară în acea perioadă pe motiv că ar munci pentru noi, pentru viitorul nostru, dar am aflat că era acolo împreună cu fosta lui iubită /concubină. Nu am îndrăznit să cred aceste lucruri doar din spusele oamenilor, însă când s-au întors în țară era cu ea. Odată a apelat-o pe maica mea fosta lui ca să îi confirme că ei doi erau împreună. Am citit o carte scrisă de o psiholoagă, Monica Bodnar (Privind în oglindă) care mi-a dat aripi și mai multă încredere în mine și am înțeles în sfârșit că un pas important în viață este îndepărtarea persoanelor toxice și să renunț la gândul că aș avea nevoie de un bărbat pentru a putea fi responsabilă de viața ta de acum încolo. Mi-am dat seama că pot mai mult, deși a fost foarte greu pentru mine să știu că un om în care aveam încredere s-a dovedit a fi un nimic. Am trecut greu de această parte. La scurt timp după ce a ajuns în țară m-a amenințat că îmi dă foc și că tu nu ai să te nasti. M-au durut aceste cuvinte extrem de mult și, faptul că îmi urmarea fiecare pas m-a influențat să cer ajutorul poliției. Noaptea statea la pândă in zona casei și aștepta să ies afara să îmi facă ceva rău. Încă am obiceiul să mă asigur că sunt în siguranță și nu as fi știut că mă urmărește fără camerele de filmat. Știu că ai fi vrut un tată bun, și eu aș fi vrut însă se pare că el nu era pregătit cu adevărat pentru o familie normală. S-a întors la fosta lui doar pentru că se putea droga în voie, iar eu i-am cerut de multe ori să se lase de ele pentru tine. Nu știu cum am putut să cred vreodată că o să se schimbe. Multe nopți m-a făcut să stau de "pază".   Mereu mă stresa cu apeluri din ora în ora, peste noapte. Aveam stări provocate de el atât de multe, toate combinate. Frică, nervi, stres, anxietate, depresie... și multe altele. Într-o zi, am fost la un magazin și tatăl tău era cu fosta lui, iar fosta lui purta o geacă de-a mea care rămăseseră la el. Nu am idee să îți explic atunci ce am simțit. Cred că era dispreț față de el, poate de amândoi. Eram împăcată cu gândul că am luat decizia corectă și ca îmi v-a fi mai bine să te cresc singură. Singură decid care v-a fi numele tău, pe care îl poți schimba tu când vei mai crește fiindcă vreau să fiu genul ăla de părinte care îți permite să ai propriile păreri și convingeri despre anumite aspecte ale vieții. Singură fac cumpărăturile pentru tine, singură mă pregătesc de venirea ta deși mi-e frică de naștere. Voi fi singură atunci când vei veni pe lume, la fel ca și atunci când te voi duce la prima zi de grădiniță. Dar vom fi amândoi și sunt mândră de mine și de curajul pe care l-am dobândit împreună, amândoi. Am aflat de curând că poți rade și poți plânge în burtică, chiar m-am emoționat auzind lucrurile astea pentru că eu voi fi prima care îți v-a auzi plânsul și râsul. Sunt singura care îți simte loviturile ♥️.

Comentarii

1 comentariu
  • Rozica28 apreciaza asta
  • Rozica28
    Rozica28 Felicitări! Ești cu adevărat curajoasă, iar ambiția să fie mereu prezentă chiar și când iei o pauză.🌷
    29 mai 2023 - 1 apreciaza asta

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Băiat sau fată?

    Sunt însărcinată în săptămâna 36 și câteva zile. Mai am atât de puțin timp până să-mi cunosc băiețelul sau fetița. Acum o săptămână și puțin am fost la ecograf după atâta timp, căci voiam eu să știu s...
  • Burtica in fiecare luna

    Recunosc că, în ultima perioadă, de când cu cearta din casă pe care am avut-o de suportat din cauza fostului, m-a cam îndepărtat de burtică. Simțeam că s-a pierdut conexiunea dintre mine și bebelușul...
  • Primul cântecel

    Primul cântecel pe care i l-am pus bebelușului să îl asculte a fost acum muuulte săptămâni. Eram în săptămâna a 16 și țin minte că în săptămâna aceea am început să îmi dau seama că ceea ce simțeam...
  • Săptămâna 32

    Săptămâna 32, ziua a 3-a. Luna a 8-a a început și faptul că a început se poate observa cu ochiul liber. Mă simt din ce în ce mai deprimată și în multe cazuri din cauza unor factori de stres care...
  • Gânduri pentru bebe și povestioară

    A doua poveste de noapte A doua poveste de noapte am primit-o într-un mod neașteptat. Obosită și deprimată fiind, am citit povestea fără chef, până când povestea m-a prins. Băiețelul meu, Luca, car...

Din aceeasi categorie...

  • Povestea noastra

    Povestea noastra Am facut prima programare la medic . Unde nu mare ne-a fost mirarea sa aflam ca nu era vorba doar de un sac gestational ci de doi saci in unul se vedea clar embrionul si am putut ...
  • Prima ecografie

    Hello! A venit si ziua programarii, am ajuns la cabinetul doctorului și așteptam nerăbdatori să ne poftească înăuntru....si iată că a sosit momentul ca sa te vedem....ce mititel ești ,cat o boab...
  • Prima vizita la medicul ginecolog

    A venit și momentul mult așteptat! Prima vizita la medicul ginecolog, ca să îl vedem pe bebe! Emoții.. Medicul a zis ca pt moment este totul în regula, inimioara lui bebe deja bătea!! Cel mai frumos s...
  • Prima ecografie

    Fiind la a2a sarcina, deja aveam experiența la ecografii, dar degeaba. După calculul meu aveam 4-5 săptămâni. La prima sarcina aveam 6 când am aflat. Am zis ca o sa mai stau 2-3 săptămâni, după o ...
  • Sarcină neplănuită

    După ce am aflat ca sunt iar însărcinată când primul meu copil are abia un an și câteva luni, am început să mă panichez mai ales după ce mi s-a spus ca sunt chiar gemeni. La doar 21 de ani ai mei, mi ...
  • Prima ecografie

    A venit si momentul la 2 saptamani dupa ce am aflat ca am un test de sarcina pozitiv sa fac o ecografie de confirmare la doamna dr pe care am ales-o sa ma urmareasca toata sarcina . Zis si facut ❤️ Am...
  • Prima ecografie impreuna cu sotul

    In 31 ianuarie am fost prima oara impreuna cu sotul la eco. Am ales medicul Erdelean Dragos deoarece am auzit lucruri bune despre el. Am fost tare emotionati cand am intrat in cabinet, aveam o lis...
  • Prima ecografie

    Cum am vazut testul pozitiv, am programat un consult la medicul cu care am nascut primul copil. Mi-am facut calculele sa merg undeva la 6 saptamani jumate de sarcina, sa se poata vedea ceva si am avut...
  • Mergem la ecografie

    La ora 16 am plecat spre Sanador, mers la dl dr. Dinu. A fost o revedere placuta, ne a intrebat ce fac baietii. Sarcina este in uter, este in regula. Mersesem pregatita pt a mi da sa fac analize si in...
  • Vine al doilea bebe

    Pot sa spun ca am ramas surprinsa cand am vazut ca nu imi mai vine menstruatia, deja stiam ca sigur am ramas gravida, din nou! Bebelina avea doar 1 an si 3 luni asa ca am fost putin ingrijorata. Cand ...