Bloguri

Jurnal de sarcina

Săptămâna 19

  • 19 săptămâni ale lui Bebe Luca Încă nu-mi vine sa cred ca o sa devin mama. Am atâtea idei despre cum sa îmi cresc copilul și cum sa îl educ, ce sa ne jucam și cum îmi imaginez sa ma port cu el. In orice caz, răbdarea și calmul sunt importante. M-am gândit deja la nume..e adevărat, sunt doar 19 săptămâni dar timpul trece și chiar și asa nu e destul timp. Luca v-a fi numele tău. Acum câteva seri am simțit cele mai puternice lovituri de pana acum ale bebelușului meu. Chiar și acum a lovit când am scris asta. E minunat cum pot acele momente să te entuziasmeze pana la senzația de oboseala. Îmi e somn acum, sinceră să fiu. Mă bucur că voi fi mamă . Probabil nu voi fi cea mai bună mamă, nu o să pot fi perfectă, dar pot să mă străduiesc. Totul o să fie mult mai greu mai ales că am decis că eu și tatăl tău nu suntem pe aceeași lungime de undă și avem păreri diferite despre creșterea ta și despre  obiceiurile lui care pot să te afecteze mai devreme sau mai târziu deci ne-am despărțit. Acum patru săptămâni am decis să ne salvăm pe amândoi, dar mai mult pe tine.  Acum suntem bine, ne trebuie doar putere să trecem peste tot ceea ce urmează.  Va fi bine chiar dacă vom fi doar noi doi. Noapte bună micuțul meu, te iubesc!

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Băiat sau fată?

    Sunt însărcinată în săptămâna 36 și câteva zile. Mai am atât de puțin timp până să-mi cunosc băiețelul sau fetița. Acum o săptămână și puțin am fost la ecograf după atâta timp, căci voiam eu să știu s...
  • Burtica in fiecare luna

    Recunosc că, în ultima perioadă, de când cu cearta din casă pe care am avut-o de suportat din cauza fostului, m-a cam îndepărtat de burtică. Simțeam că s-a pierdut conexiunea dintre mine și bebelușul...
  • Primul cântecel

    Primul cântecel pe care i l-am pus bebelușului să îl asculte a fost acum muuulte săptămâni. Eram în săptămâna a 16 și țin minte că în săptămâna aceea am început să îmi dau seama că ceea ce simțeam...
  • Săptămâna 32

    Săptămâna 32, ziua a 3-a. Luna a 8-a a început și faptul că a început se poate observa cu ochiul liber. Mă simt din ce în ce mai deprimată și în multe cazuri din cauza unor factori de stres care...
  • Gânduri pentru bebe și povestioară

    A doua poveste de noapte A doua poveste de noapte am primit-o într-un mod neașteptat. Obosită și deprimată fiind, am citit povestea fără chef, până când povestea m-a prins. Băiețelul meu, Luca, car...

Din aceeasi categorie...

  • Cum am aflat că sunt însărcinată?

    La început de sezon de iarnă, final de an trecut, m-am trezit cu o infecție urinară de toată frumusețea. Se manifesta prin dureri crunte și sângerări.   Mi-am făcut curaj să merg la...
  • Emotia primului test pozitiv

    De cand ma stiu mi-am dorit copii si mi-am imaginat acest moment atat de diferit fata de cum a fost...emotiile reale din momentul in care am aflat ca sunt insarcinata nu se compara cu visele si planur...
  • Primele analize

    La primul consult de confirmare a sarcinii medicul mi-a recomandat niste analize. Am fost si cu dosarul de la prima sarcina. Eu am anticorpi la toxoplasmoza si rubeola si nu am mai repetat aceste an...
  • Confirmarea Sarcinii

    Prima vizita la medicul ginecolog pentru confirmarea sarcinii a fost fix asa cum mi-am dorit si visat. Pe doamna doctor am cunoscut-o chiar atunci, deoarece inainte am mers la un alt medic ginecolog, ...
  • Primul control

    Bună! Pentru ca am aflat atât de devreme ca sunt insarcinata, chiar înainte sa îmi vina menstruația cu 5 zile, am preferat sa mai așteptăm câteva zile pana voi merge la primul control. Așteptarea a f...
  • Prima ecografie

    A venit și ziua când trebuia să merg la ecografia de confirmare sarcină. Eram emoționată până la cer, nu aveam nici un dubiu că nu ar fi ceva în regulă. Am rugat-o de dinainte pe dna doctor că dacă o ...
  • Una dintre cele mai fericite zile din viata mea

    17.02.2023, bănuiam ceva, însă, nu eram 100% sigura. Îmi doream din tot sufletul sa fie adevărat. Ma trezesc la 6:00 l, merg la baie, fac testul cu mainile tremurânde. După câteva clipe, pentru ca îmi...
  • Cum am primit surpriza

    Bună tuturor, sunt Alexandra, am 25 de ani și în prezent aștept să nasc cei mai minunați gemeni. Dar până aici, a fost o călătorie neașteptată, emoționantă și ușor dificilă. La momentul respectiv av...
  • Confirmarea cu probleme

    Cu ambele teste in mâna, neînțelegând dacă bebe este sau nu, m-am gândit sa mai aștept. Zis si făcut… am făcut programare la ginecolog când ar fi trebuit sa ai cam...
  • #Suntem insarcinaaaati

    Ai apărut pe neașteptate, ne doream atat de mult sa trecem și noi prin momentele astea, asa ca după ce am observat ca menstruatia intarzie sa apară, am zis ca e momentul sa încerc sa fac un test de s...