Bloguri

Jurnal de sarcina

Familia afla despre bebe

  • Într-un final a aflat mama iubitului despre sarcină. Nu îmi părea prea încântată de sarcină. Iubitul mi-a spus să nu spunem nimănui o vreme. Eu nu aveam nici o problemă cu aflarea ei, eram bucuroasă deși eram speriată în totalitate de tot ce înseamnă nașterea, creșterea, educația și condițiile de care are nevoie un copil. Și când spun speriată, mă refer la genul ala de sperietură și agitație care e constant în mintea mea. Cu toate astea, eram grijulie, aveam grijă de burtica mea, să nu mă lovească cumva cineva din greșeală chiar și în somn. Aveam mereu mâinile în jurul burții. Iubitul avea deja un copil dintr-o altă relație și acel copil mă mai lovea din când în când în burtă, nu știu dacă din joacă sau așa a fost învățat de către cineva. Mi se parea că nimeni nu prea era de acord cu sarcina, doar eu. Părinții mei nu vorbeau cu mine deoarece nu erau de acord cu relația pe care o aveam. Ei au aflat despre sarcină cu puțin timp în urmă să plec din țară la munca. Am decis să merg la muncă pentru a reuși din timp să creez câteva condiții, mici dar care contează. Am plecat împreună cu iubitul și... Atunci au început problemele între noi. Era extrem de gelos, încât ne certam în aproape fiecare zi. Nu puteam munci ca un om normal, deoarece orice efort, ridicare de obiecte, ar fi putut pune sarcina în pericol. Am tras de mine cât am putut de mult și am încercat să am grijă de noi și în același timp să pot munci. Îmi era extrem de rău și mă dureau toate, dar munceam. Stăteam zile întregi în picioare, multe ore de greutate și pentru bani putini. Abea ne descurcam.  Într-o zi, iubitul a fost mutat de lângă mine să muncească împreună cu o fată, care era din Moldova. M-am simțit singură și tristă din cauza lui că am rămas singură să ridic toate acele pachete care aveau mai mult de 20 de kilograme. La un moment dat mi s-au instalat nervii până în degetele de la picioare. Am început să mă uit după el și nu l-am văzut. La scurt timp a venit un băiat care s-a oferit să mă ajute. Am evitat să vorbesc cu el, însă a început să-mi povestească niște lucruri din viata lui și la un moment dat am început să râd fiind uimită de ceea ce auzeam. În momentele acelea se apropia iubitul care a făcut o criză de gelozie foarte urâtă. La un moment dat m-a lovit cu pumnul în burtă, m-a durut încât mi-au dat lacrimile instant și mi se întrerupea respirația. Ne-am certat. Ar fi trebuit de atunci să îmi dau seama că nu vrea copilul cu adevărat. I-am anunțat telefonic pe părinții mei că sunt însărcinată. Au început să îmi spună că nu e ok, că sunt prea tânără, că am nevoie întâi de un viitor, de realizări. Mi-au cerut avortul. Am început să mă simt și mai singură în aceasta decizie.. Sarcina a scos la iveală comportamentul iubitului. A scos la iveală că este mincinos și că merită, însă nu am luat în seamă toate aceste lucruri atunci și am mers mai departe. Mi-am asumat această sarcină repetându-mi în minte că nu contează dacă vom fi împreună sau nu, și nu contează ceea ce se întâmplă în viitor, eu voi continua.

Comentarii

0 comentarii

Comentarii Publice

Poti sa comentezi si anonim (vezi casuta la final dupa ce scrii mesajul)
 

Mesaje de la acelasi autor

  • Băiat sau fată?

    Sunt însărcinată în săptămâna 36 și câteva zile. Mai am atât de puțin timp până să-mi cunosc băiețelul sau fetița. Acum o săptămână și puțin am fost la ecograf după atâta timp, căci voiam eu să știu s...
  • Burtica in fiecare luna

    Recunosc că, în ultima perioadă, de când cu cearta din casă pe care am avut-o de suportat din cauza fostului, m-a cam îndepărtat de burtică. Simțeam că s-a pierdut conexiunea dintre mine și bebelușul...
  • Primul cântecel

    Primul cântecel pe care i l-am pus bebelușului să îl asculte a fost acum muuulte săptămâni. Eram în săptămâna a 16 și țin minte că în săptămâna aceea am început să îmi dau seama că ceea ce simțeam...
  • Săptămâna 32

    Săptămâna 32, ziua a 3-a. Luna a 8-a a început și faptul că a început se poate observa cu ochiul liber. Mă simt din ce în ce mai deprimată și în multe cazuri din cauza unor factori de stres care...
  • Gânduri pentru bebe și povestioară

    A doua poveste de noapte A doua poveste de noapte am primit-o într-un mod neașteptat. Obosită și deprimată fiind, am citit povestea fără chef, până când povestea m-a prins. Băiețelul meu, Luca, car...

Din aceeasi categorie...

  • Vine bebe 2

    E mijlocul lunii februarie si eu incep sa ma simt rau. Stari de moleseala greata. Dau vina pe stresul acumulat în ultimul timp si pe vreme,dar raul se accentuează asa ca pe 24 februarie,de Dragobete, ...
  • VINE BEBE 2

    Vine bebe 2!!!! De cand bebe A. Împlinit 1 an, eu si sotul am hotarat sa incercam sa facem si bebe 2. Eu mereu mi-am dorit macar 2 copii dar primul an cu bebe A. A fost tare greu fara ajutor si ma raz...
  • Anuntarea familiei

    Sunt unice momentele in care iti anunti parintii, bunicii, pritenii si familia ca urmeaza sa devii parinte. Se lasa cu plansete de fericire, cu tipete si urlete de bucurie, cu o mica betie in randul b...
  • Bunici din 2024

    Draga mea, E de prisos sa iti spun ca ai fost un copil tare dorit si asteptat - o sa iti dai seama de asta dupa ce o sa apari si o sa cresti in familia noastra. Noi am incercat sa te aducem pe lume i...
  • Dezvaluirea sarcinii

    Cum sa dezvaluim sarcina??? In urma multor cautari, am gasit ideea geniala. Era ziua tatalui meu si ce cadou mai frumos si neasteptat decat o cutie in care se afla un body minuscul si o ecografie… A...
  • Anuntam familia despre sarcina

    Am ajuns de la medic spre seara, rupti de oboseala. Toata familia ne astepta acasa. Ei nu banuiau ce treaba am avut la oras. Ne tot gandeam daca s ale spunem acum sau sa pregatim un moment special. Fa...
  • Cum mi-am anunțat părinții ca vor fi bunici

    Cred ca am încercat sa evit cat de mult am putut momentul în care mi-am anunțat părinții de venirea lui bebe datorită emoțiilor și pentru ca nu știam cum vor reacționa la aflarea veștii. Deși am 25 de...
  • Am anunțat familia de existenta ta...

    Buna tuturor.. Buna iubitule, după ce am trecut de săptămâna 15 ne am hotărât să dăm vestea mare apropriaților.... Primi care au aflat au fost bunici ,care au fost tare fericiți, le am spus și nașilo...
  • Ce a insemnat sa le spunem celor din jur ca asteptam un copil

    A fost foarte emotionant cand eu si Cristi am aflat ca asteptam un bebelus. Radiam de fericire si in acelasi timp eram tematori sisperam ca totul sa evolueze bine, iar bebe sa fie sanatos. Impreuna am...
  • Momentul mult asteptat

    Bună tuturor! Sunt la a doua sarcina, sarcină care am așteptat-o 7 luni, eram tare nerăbdătoare, îmi făceam teste de fiecare data, stăteam și un pic cu teama lucrând în spital pe radiologie, doar ca ...