Am auzit bataile inimii lui bebe

Prima bătaie a inimii tale

După prima ecografie făcută la urgențe, cu examinarea intra-vaginală pentru a fi observată cauza durerii din partea stânga, jos, durerea s-a accentuat. După aproximativ două săptămâni de la acea vizita la urgențe a început să mă doară din ce în ce mai tare burta și în partea stângă jos. Am explicat acelor medici care erau acolo (rezidenți) că de la ultima vizită la ei a început să mă doară și mai rău și au spus că ar putea fi vorba de o infecție. Am făcut niște analize urinei în acea seară ( era trecut de ora 21), acolo la urgențe, și mi-au spus că trebuie să urmez un tratament de 30 de zile cu un medicament care e din plante naturiste pentru infecție. Nu mi-au recomandat antibiotic deoarece era foarte periculos pentru sarcină. Mi-au spus să cer medicului de familie să îmi prescrie un antibiotic abea după un rând de analize pentru urină care indică exact cauza. Am ajuns în sfârșit la ecografie, intra-vaginala, deoarece sarcina era prea mică pentru a vedea ceva doar de pe burtică. Burtica s-a rotunjit destul de mult totuși. L-am văzut, crescuse foarte mult de ultima dată când l-am cunoscut pe bobul meu de fasole. Emoțiile m-au năpădit și m-am liniștit foarte mult când am aflat că e bine și am început să zâmbesc incontrolabil.. Radiam de fericire. I-am auzit bătăile inimii care m-au făcut să îmi dau seama și mai mult că în pântecul meu se află un mic suflețel în creștere. Chiar dacă aflasem că aveam o infecție urinară, ceea ce e o veste rea și faptul că dacă nu o tratam, putea să complice sarcina, eram fericită să știu că s-a dezvoltat și că el este bine. Mi-am propus să iau acele medicamente, pe lângă acidul folic, chiar dacă erau dificil de luat mai ales că vomitam inclusiv dacă îmi bătea vântul în față sau dacă voiam să mă spăl pe dinți. Știam că sănătatea noastră e pe prin plan deși era foarte dificil. Ajunsesem într-o perioadă în care nu puteam să mănânc, să beau apa. Vomitam până și de la apă, nu o mai suportam... Dormeam în majoritatea timpului și mă durea spatele atât de rău încât nu mă puteam ridica din pat. Uneori aveam noroc cu iubitul, că mă mai ajuta la diverse lucruri casnice, dar uneori era absent și a început să mă judece că doarmeam toată ziua și că nu făceam nimic. Presupun că nu a înțeles că sarcina nu e tocmai ușoară la început. M-a demotivat mult acest lucru, de multe ori era motivul pentru care aveam o dispoziție proasta și mă simțeam singură împotriva lumii.

Am ieșit de la cabinet și i-am dat veștile iubitului, care nu știu dacă era încântat și fericit sau pur și simplu absent din ecuație. Am decis să mă bucur de sarcină singură în drum spre casă. Ba chiar nu aveam chef de vorbă, nu voiam să îmi dispară dispoziția bună pe care abea am reușit să o recapăt. Nu am înțeles niciodată cu adevărat dacă vrea sau nu vrea acest copil.