Nu imi vine sa cred cite dintre voi si-au rupt din timpul lor sa citeasca mesajul interminabil si in plus sa-mi mai dea si un sfat!!!! Va multumesc tuturor tare tare mult !!!
Daca ar fi sa ma detasez emotional, sint de accord ca separarea este cea mai buna solutie. Am incercat consilier matrimonial acum vreun an si ceva, insa fara success. Am cerut psihologului sa ii explice ca femeia este egala barbatului, ca in orice societate avansata...etc, stiind ca asta este unul din aspectele ascunse ale problemelor noastre. Dupa vreo 6 sedinte separate cu amindoi psihologul a concluzionat ca nu poate face nimic, si ca chiar daca este de accord cu mine, el este egocentric. Am plecat de acolo atit de dezamagita...
Copiii sint mici, adica fata are 5 ani si baiatul 9 ani.
Jobul lui este sa fie zilnic la birou + raspuns non stop la telefon, fie ca e 1 ianuarie la 4 dimineata, sau sintem la o petrecere simbata seara. Banii sau pontatul in plus sint ok.
Cit despre bataile din copilarie, ma inscriu si aici. Batai de la tata… as putea sa scriu o carte. Cu furtunul de la masina de spalat, umerase, curele, practic cu ce ii venea la mina in cele 10 secunde cind se transforma. Cred ca bataia a fost un sport national pe vremea comunismului insa imi pare rau sa vad ca intr-o societate avansata sint inca persoane care recurg la metode rudimetare, pt ca eu tot timpul am crezut ca violenta fizica inlocuieste incapacitatea psihica de a indrepta un lucru, in care ma reflect chiar si eu cind il mai trag pe fi-miu de urechi. Singurele sechele pe care le-a lasat bataile asta sint faptul ca pling imediat la orice schimbare din jurul meu, fie ca e o muzica care imi place sau ca tipa cineva la mine.
Respectul este lucrul care imi lipseste cel mai mult. As fi vrut sa aprecieze ca militez pentru lasat de fumat, pierdut in greutate si dusul unei vieti sanatoase, insa in schimb sint de vina ca el trebuie sa faca ce spun eu. Condusul: are o problema cu purtatul centurei de siguranta, si cu viteza. Am incercat sa ii spun frumos de atitea ori, fara nici un success. Am incercat sa deschid discutia cu prietenii de fata, unde toti au fost impotriva lui. S-a terminat discutia cu el tipind la toti motivint ca nimeni nu are orele lui de condus si toata lumea vorbeste prostii. El de fapt realiza ca toti aveam dreptate, insa nu ne-a dat-o. Ulterior si-a pus centura iar in ultimul timp conduce mai atent.
Cumva din prieten care il sustine, in lucruri pozitive, am devenit un dusman. As fi vrut respect pt ca l-am sustinut in tot ce face bun in viata asta. “De ce trebuie sa ma las de fumat, ca vrei tu? Ce treaba ai tu??”
Da, este o problema de auto-control la el, si mi-as dori cumva sa il fac sa inteleaga ca are nevoie de ajutor pentru ca nu se mai poate controla. Are probleme cu diabetul (ca si socrul) si cu tiroida. Ia pastile zilnic. Lasatul de fumat si pierderea in greutate sint esentiale din pct meu de vedere, de aia militez pina la ultima picatura de singe pt asta. Am fost fumatoare, am cistigat 30 de kilograme de 2ori, cu fiecare sarcina, dar am scapat de ele pina la ultima suta de grame si de fumat nu m-am mai apucat. Mi-as dori ca vointa asta sa o folosesc si in separare, insa trebuie sa lupt eu cu mine, sa fiu convinsa ca asta e solutia cea mai buna.
Din pacate la o eventuala paruiala nu prea am unde sa ma duc, unde sint nu am rude, iar prieteni la care sa ma duc sa stau in casa nu am. Sint niste asociatii de ajutat femei si copiii dar mi-ar fi groaza sa ma duc acolo. Din ce in ce mai des imi imaginez viata fara sot si copii fara tata. Citeodata ma vad linistita, insa de cele mai multe ori ma inspaimint la faptul ca tot ce am muncit amindoi se va rupe pe din doua. Nu ma refer la chestiile materiale, ci la impartit amici, schimbat scoli, anuntat lumea in fct de evenimente, pt mine asta va fi un calvar. Si peste toate asta, jucatul teatrului zilnic la serviciu, unde nu tb sa iti arati problemele de acasa.
Offf….doare...
