71 raspunsuri la acest subiect

[XIO]

Nu prea cred ca e vreo legatura intre diabetul si tiroida lui, respectiv comportamentul acesta.

[andacos]

Hai mey ca tiroida da stari de astea de nervozitate maxima ...

 

Eu chiar citisem nu stiu unde ca lipseste complet autocontrolul cind esti intr-o criza de asta...Acum sigur ca depinde si d eboala tiroidiana si depinde si daca face tratament.

 

Eu eram un sac de nervi inainte de a incepe tratamentul de tiroida.

 

Scuazti of topicul.

[AdiS]

...pt ca eu tot timpul am crezut ca violenta fizica inlocuieste incapacitatea psihica de a indrepta un lucru, in care ma reflect chiar si eu cind il mai trag pe fi-miu de urechi. Singurele sechele pe care le-a lasat bataile asta sint faptul ca pling imediat la orice schimbare din jurul meu, fie ca e o muzica care imi place sau ca tipa cineva la mine.

Respectul este lucrul care imi lipseste cel mai mult. As fi vrut sa aprecieze ca militez pentru lasat de fumat, pierdut in greutate si dusul unei vieti sanatoase, insa in schimb sint de vina ca el trebuie sa faca ce spun eu. Condusul: are o problema cu purtatul centurei de siguranta, si cu viteza. Am incercat sa ii spun frumos de atitea ori, fara nici un success. Am incercat sa deschid discutia cu prietenii de fata, unde toti au fost impotriva lui. S-a terminat discutia cu el tipind la toti motivint ca nimeni nu are orele lui de condus si toata lumea vorbeste prostii. El de fapt realiza ca toti aveam dreptate, insa nu ne-a dat-o. Ulterior si-a pus centura iar in ultimul timp conduce mai atent.

Cumva din prieten care il sustine, in lucruri pozitive, am devenit un dusman. As fi vrut respect pt ca l-am sustinut in tot ce face bun in viata asta. “De ce trebuie sa ma las de fumat, ca vrei tu? Ce treaba ai tu??”

Da, este o problema de auto-control la el, si mi-as dori cumva sa il fac sa inteleaga ca are nevoie de ajutor pentru ca nu se mai poate controla. Are probleme cu diabetul (ca si socrul) si cu tiroida. Ia pastile zilnic. Lasatul de fumat si pierderea in greutate sint esentiale din pct meu de vedere,

de aia militez pina la ultima picatura de singe pt asta. .....

...

 

 

"violenta fizica inlocuieste incapacitatea psihica de a indrepta un lucru" - da, pus intr-o situatie specifica poti reactiona aproape ca tatal din situatia povestita. Eu cred ca nu ai ajuns la aceasta limita, dar intr-o situatie propice, toate vorbele inaltatoare se duc pe apa sambetei.

 

"As fi vrut sa aprecieze ca militez pentru lasat de fumat, pierdut in greutate si dusul unei vieti sanatoase, insa in schimb sint de vina ca el trebuie sa faca ce spun eu." - eu cred ca uneori aceasta actiune de a milita pentru ..., sunt pentru el precum furtunul tatalui. Zic ca ar fi bine sa il persuasezi un pic la modul general. De fapt, ca si orientare in timp acest  "un pic" inseamna de fapt luni/ani de zile.

 

" Am incercat sa deschid discutia cu prietenii de fata, unde toti au fost impotriva lui. " - s-ar putea ca el sa o fi luat-o intr-un sens negativ. Adica dupa ce ca si acasa il bati la cap cu asta, acum il aduci la judecata si in fata prietenilor. Sunt aproape sigura ca a luat-o ca pe o umilire. Nu stiu cati ar fi in stare sa dea replici politicoase intr-o asemenea stare. Cel mai bine nu intri in siutatii de genul asta.

 

"Cumva din prieten care il sustine, in lucruri pozitive, am devenit un dusman." - da. e un fapt. Dar nu stiu ce sa zic, ai mai vrea sa fii prietena lui? Ca daca da, ma gandesc ca ar fi bine ca aceste actiuni sa fie mai soft un pic, sa li se adauge un pic de finete, mai human oriented asa cum intelege el, si tu, undeva la mijloc. Acum, ele par pentru el precum furtunul cela. 

 

In general, ca si prieten, chiar daca te stii mai bun/a ca el, nu il tratezi umilindu-l.

 

"Da, este o problema de auto-control la el, si mi-as dori cumva sa il fac sa inteleaga ca are nevoie de ajutor pentru ca nu se mai poate controla. " - Inseamna ca in ultima vreme/ani ajunge f des la limita tolerantei lui. Nu cred ca in situatia curenta se poate face ceva fara o schimbare de ambele parti. Si cum el considera ca nu are nimik de schimbat, iaca apare si sfarsitul jocului.

 

"Are probleme cu diabetul (ca si socrul) si cu tiroida. Ia pastile zilnic" - poate si tiroida vine tot ca mostenire de familie. Cineva zicea de glicemie. Eu ma recunosc la capitolul tiroida. Iau pastile zilnic, dar cica nu e o problema. La o vreme incepi sa cam iei pastile zilnic. Pare ciudat la inceput. Uneori cand gresesc si cineva observa asta ma enervez si nu pot discuta acest amanunt pentru ca ma simt dezgolita in fata lumii. Alt amanunt observat: vointa scade.

 

In final, nu am nici un sfat mai specific. Pana la urma o viata avem si cel mai bine sa o traim fara scandaluri.

[dianama]

Apropo de nervozitate.... Transpira mai mult decât inainte? Stiu un caz asemanator (leit as spune ),in care lui o se declansase o stare urata de depresie si nervozitate de la lasatu tigarilor.

Edit. Asta nu scuza cu nimic  ca esti perna  lui de box 

Editat de dianama, 06 iulie 2015 - 14:53 .

[XIO]

Andacos, depinde de tipul de boala tiroidiana si oricum oricare ar fi, nu scuza comportamentul lui.

la cati diabetici si bolnavi de tiroida sunt ar trebui sa iesim cu parul pe strada.

[gadrianaus]

E hai ca ati transformat postul bietei femei intr-un centru de diagnostic.. :)))

[Rufus]

Din ce in ce mai des imi imaginez viata fara sot si copii fara tata. Citeodata ma vad linistita, insa de cele mai multe ori ma inspaimint la faptul ca tot ce am muncit amindoi se va rupe pe din doua. Nu ma refer la chestiile materiale, ci la impartit amici, schimbat scoli, anuntat lumea in fct de evenimente, pt mine asta va fi un calvar.

 

Candva, atunci cand vei decide sa faci pasul, o sa ramai surprinsa ca nu e chiar un calvar, iar cand vei beneficia si de niste momente de liniste interioara...o sa te miri de ce ai asteptat atata.

[kariguld]

problema in astfel de situatii este ca nu vine totul dintr-o data. ci cate putin. azi o mica criza de nervi, apoi scuze, maine alta, iarasi scuze. si tot asa.... intre timp te inveti, te obisnuiesti cu ele, ajung sa faca parte din viata ta. si chiar daca le respingi si nu-ti plac, cumva le accepti tacit si mai speri la o salvare, la o imbunatatire... dar care nu vine. din contra, vin mai rele. 

 

trist, nimeni niciodata nu ar trebui sa accepte astfel de situatii doar ptr ca e casatorit si are copii. nimik nu are valoare pe lumea asta daca nu ai pace si intelegere in familie. poti sa ai palat si canapele de aur, degeaba. 

sunt pro familie, dar nu as accepta asa ceva sub nici un aspect. daca era al meu, demult sedea pe calea ferata. sau eu cu copii. 

 

sper sa iei decizia cea mai buna ptr tine si copii. 

[monicabo]

Kariguld, ai dreptate in mare masura. Toate astea degenereaza in timp si se tot acutizeaza... Si de obicei nu se opresc, decat, daca Doamne fereste, apare, sau e pe cale sa apara vreun eveniment neplacut/grav, care sa-l faca pe respectivul sa se trezeasca la realitate: vreo problema de sanatate al unui membru al familiei, divort/amenintarea cu divortul (ferm si hotatat), altfel, nu.... Posibil nici ce am scris mai devreme sa nu poata schimba nimic, dar exista o posibilitate..

 

Multe femei suporta diverse, nici eu nu inteleg bine de ce.... dar incerc sa inteleg motivele care stau la bazaa chestiei asteia, de a suporta tot felul de umilinte din partea parterenului:

- gura lumii, nu au sustinerea morala din partea familiei in cazul unei rupturi, blamare din partea acestora

- speranta ca poate-poate se mai indreapta lucrurile... si uite asa, sansa dupa sansa timpul trece

- dependenta sau aproape dependenta materiala: femei fara serviciu, sau cu salariu foarte mic, lipsa unui spatiu de locuit ulterior divortului (daca de ex locuinta este exclusiv a partenrului) - deci frica de a ramane pe drumuri...

- sentimente de vinovatie: ca lasi copiii fara tata (ma rog, ramane tata, dar se vad mai rar, nu zilnic), ca-i desparti de el si te vor judeca mai tarziu

- lipsa spatiilor pt femeile batute de partenerii lor.... unde se poate duce o femeie abuzata de partener, daca nu are parinti/rude/prieteni dispusi sa o adaposteasca?

 

Cam astea imi vin mie in minte... vorbesc de cazurile de abuz, violenta, cazurile extreme, nu simlele neintelegeri... 

[Anda Panda]

salut. cred ca am citit mesajele voastre pe fiecare, de cite ori am vrut. Nu pot sa intru de acasa pe DC, nu vreau sa las nici o “urma”.

diabetul si problema cu tiroida sint diagnosticate aici. pt diabet ia pastille, insa fara sa fie atent la alimentative, am inteles de la el ca este ok. Diabetul este mostenit probabil de la taica-su. Cumva vad atitudinea lui taica-su in el, insa in paralel el spune ca gura si eu la rindul meu mostenesc gura maica-mii. Mi-as dori sa ne cunoasteti pe amindoua, si mai departe nu mai comentez.

Tiroida nu functioneaza deloc, pt care din nou este osindit la pastille pt toata viata.

Fluctueaza in greutate, parte din cauze medicale, parte ca nu este atent la alimentatie. Daca ia in greutate brusc, evident, este din cauza tiroidei. Pt orice nu este de vina el, ci orice alta circumstanta sau persoana. Cum spuneam intr-un post anterior, gifiie si daca vorbeste mai mult, sau daca a urcat pina in dormitor, iar de transpirat, da, transpira f repede.

 

Cred ca starea lui de agitatie se datoreaza vietii care o avem (cu o gramada de chestii pe cap, fara nici un ajutor), cit si starii de sanatate. Astea evident, eu nu le consider scuze, ci motive pt comportamentul lui. As vrea sa spun ca fata de RO singura diferenta este ca muncim de 10 ori mai mult dar nu avem problema zilei de mine, dar nu pot, pt ca ieri sotul meu a ramas fara serviciu. Asta evident pune mai multa presiune in casa.

 

Ma vad si ma inchipui din ce in ce mai des singura cu copiii. Imi repet in gind ca este ce mai bine pentru mine si copiii. Nu reusesc inca sa ma conving 100%. Incerc sa ma autosugestionez, citeodata am success, citeodata nu. In casa nu a mai fost recalcitrant insa a fost si este foarte artagos. Incerc sa il evit cit pot, stiind ca are un comportament f previzibil, este la calculator, sau la TV, asa ca pot fi in alta parte a casei.

Am vb cu un amic comun cu care s-a vazut nu de curind (amicul a facut niste cursuri de psihologie, lucreaza ca ajutor social). A observat ca a avut o atitudine diferita, insa a mai pus-o si pe baza crizei pe care o au barbatii in jurul virstei de 40 de ani. Sincera sa fiu, inteleg, si pe el, si pe toti barbatii care au in jur de 40, si poate chiar prin asta trec si eu, insa eu tot militez pt responsabilitatea pe care o are fiecare dintre noi pt actiunile care le ia impotriva celuilalt. A recomandat sa cer ajutorul unui specialist chiar daca psihologul pe care l-am vizitat alternativ amindoi acum un an, nu a facut nimic. Spune el, ca aia a fost o intimplare nefericita.

Are stari de agresivitate, combinate cu sot ideal. De la un timp, agresiviatea este din ce in ce mai deasa, iar starile de depresie sint cit mai lungi in partea lui. Nu poti sa cumperi flori azi cuiva si peste o saptamina sa o tragi de par pentru ca a indraznit sa te contrazica intr-o discutie despre lucratul peste program. Asta este partea la care stau sa ma gindesc, chiar daca varianta scurta e separarea. Nu suport sa fiu umilita, din contra, cu cit il vad mai distant si dezinteresat, cu atit ma vad mai distantata de el. Probabil ca e un proces, pina sa ajung eu singura la concluzia care trebuie. Acum din cind in cind mi-e mila de el.

Eu nu ma supar ca va “certati” in topic, si ca va dati cu parerea fiecare. Din contra, va multumesc inca o data tuturor, ca va rupeti din timpul vostru sa imi dati un sfat. Da, nu sint toate sfaturile “pe aceeasi pagina”, insa este ok, toate sint ok si de luat in considerare. FIcare are o experienta de viata diferita, si de aici problema mea se vede diferit.

Zilele astea am voluntariat, este un mare festival la noi. Practic am umblat pe strata, convingind lumea sa faca poze, pe care ei le trimit la o adresa in urma caruia se vor extrage cistigatori de premii. Am pozat tot felul de oameni. Cel mai nasol a fost cind am ajuns la familii cu copii, mici sau mari….. Imi spuneam in gind “eu nu am fost in stare sa ajung aici. Eu imi dezamagesc copiii pt ca nu pot sa le ofer o familie completa.” Fi-miu deja are educatie sexuala la scoala, iar fi-mea are 5 ani, incepe kindergarten acum in toamna. Ambii au nevoie de tata in felul lor. As face orice se poate face pe lumea asta ca fiecare dintre noi sa isi recunoasca greselile si sa faca ceva in sensul asta. In paralel spun ca daca cineva ar fi postat o asemenea istorie as fi dat acelasi sfat care mi-l dati voi “ lasa-l pt ca este mai bine pt toti”. Cine nu este implicat sentimental, ala poate sa ia cea mai buna decizie !

Cum zicea amicul, poate ar tb sa caut sfat specializat. Probabil ca prima intrebare va fi “ce vrei de la viata?”, unde eu tocmai la asta o sa ma impiedic; ce trebuie sa vreau versus ce vreau..??