Retete pentru tine

Teama de esec la copii

  • Trimis de ZoitaR
  • 12 noiembrie 2013, 18:47:33 EET
  • 4.590 vizualizari
Trimite Denunta

Fiecare copil se confrunta la un moment dat cu teama de a nu se descurca intr-o sarcina, un lucru normal si deloc daunator, ba chiar aceasta teama il poate motiva. Insa in momentul in care frica este nerealista si il blocheaza in loc sa il motiveze, atunci vorbim de teama de esec.

O bine cunoscuta varianta este teama esecului scolar, caracterizata prin frica de a rata o evaluare orala sau scrisa (lucrari de control, examene etc).

 

Alta varianta este cea a esecului in plan social, de exemplu: teama de a spune ceva, sau de a-si exprima o parere intr-un grup.

 

La fel, o forma des intalnita este teama esecului legata de calitatile fizice ale copilului angrenat intr-o competitie sportiva, sau in jocuri care solicita abilitati fizice.  

 

Cum se manifesta teama de esec la copil?

 

Chiar inainte de a incepe sarcina sau actiunea, copilul este invadat de ganduri negative: ”Sigur nu imi iese nici de data asta ce am de facut”.

 

Este absolut convins ca va rata ce are de executat si din aceast motiv dezvolta o parere negativa despre propria persoana care poate lua proportii daca nu se intervine la timp. Din cauza prezentei stresului si a adrenalinei ridicate la maxim, copilul se poate  bloca si nu va mai reusi sa se concentreze pe cerintele sarcinii.

 

Din punct de vedere comportamental si al modului in care parcurg o sarcina, acesti copii lucreaza des haotic, nestructurat si invata prea multe detalii care nu ii ajuta cu nimic. La fel, intrerup des ce au de facut si se pierd in ganduri, par sa “viseze”. De multe ori acesti copii evita sa inceapa o sarcina, si refuza sa ia parte la jocuri sau alte activitati care implica competivitate.

 

Simptome specifice:

 

Transpiratie, respiratie scurta si rapida, greata, nervozitate, un ritm cardiac lipsit de regularitate, probleme legate de stomac, mersul des la toaleta, dureri de cap.

 

Sfaturi si idei care sa il ajute pe copil sa depaseasca astfel de situatii:

 

  1. Incearca sa apreciezi nu numai rezultatele obtinute, dar mai ales efortul depus de catre copil.
  2. Nimeni nu este perfect! Lasa-ti copilul sa simta ca este ok sa faca greseli, inclusiv in mediul familial.
  3. Revizuieste-ti asteptarile viz a viz de capacitatile copilului, si accepta rezultatele obtinute. Un copil care mereu trebuie sa depuna eforturi cu mult peste posibilitatile lui reale, si care din acest motiv experimenteaza esecul, va deveni total demotivat. Asadar, identifica mai intai care este nivelul copilului, inainte de a-l aglomera cu exercitii si probleme grele din culegeri, sau de a-l trimite la tot felul de concursuri scolare si competitii sportive.
  4. Nu rezolva imediat problemele copilului, ci invata-l cum ar putea el sa le solutioneze.
  5. Nu compara niciodata rezultatele copilului cu cele ale fratilor, vecinilor sau prietenilor.
  6. Si de ce nu? Fii chiar tu un exemplu bun pentru copil, si povesteste-i despre greselile si esecurile tale.
  7. Ajuta-ti copilul sa experimenteze cat mai multe situatii de succes. De exemplu: incurajeaza-l sa faca lucruri la care se pricepe si este bun, si apreciaza-l pentru rezultatele obtinute. Aceste situatii de succes ii vor da mai multa incredere in propria persoana si il vor motiva enorm.

 

Despre pregatirea pentru viata a copilului tau, merita sa cititi:

 

 
 
 

Despre Psihologia Copilului


Mai multe despre
psihologia copilului aici >

Forum dedicat psihologiei copilului

Cabinetul PSI: Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date de profesionisti si cunoscatori.