Prima mea nastere! Venirea pe lume a fiului nostru Ianis

   Sa fii MAM? e minunat!.. Sa te strige fiul tau prin casa ,,MA-MA” e ceva sublim, inefabil!..

   Îi multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit un corp si o forta uimitoare pentru a parcurge cu succes toata perioada primei mele sarcini, travaliul si momentul culminant - nasterea fiului meu!

   Am avut o sarcina usoara: fara greturi, fara mari dureri, fara îmbolnaviri, chiar si fara pofte speciale. Oricum poftele alimentare mi le satisfacea sotul fara ca eu sa îi cer ceva anume. :) 

   Fiind studenta în anul doi la facultatea de drept, faceam zi de zi naveta pe jos pâna la universitate si înapoi acasa tot pe jos. De-acasa si pâna la universitate erau vreo 3 km.  Cred ca mersul mult pe jos m-a ajutat sa ma mentin în forma chiar si pâna în ultimile zile de sarcina.

   Travaliul s-a declansat spontan cu vreo saptamâna si ceva înainte de DPN, dar undeva în subconstient îmi dadeam seama ca se va apropia mai repede momentul nasterii pentru ca bebelusul coborâse deja... Eram singura într-o statie de autobuz când am simtit dintr-odata niste contractii puternice si regulate. Autobuzul nu mai venea, însa a oprit o masina, erau îngerii mei salvatori care m-au dus la maternitate (Cuza-Voda Iasi). Ulterior am aflat ca acei care m-au condus la maternnitate erau si ei studenti la medicina (un cuplu: el si ea). Nu gasisem cuvinte sa le multumesc! De atunci nu i-am mai vazut,... desi mi-as fi dorit, pentru ca sa le multumesc înca o data ca nu m-au lasat!

   La maternitate am ajuns cu dilatatie 4 sau 5 cm, erau dispute între cadrele medicale referitor la internarea mea si, implicit, a copilului, deoarece nu era prezent nici medicul care m-a vazut de câteva ori în sarcina, si... nici nu le-am pus bani în buzunar ca sa ma bage-n seama!.. Pâna la urma o d-na doctor si-a facut mila de mine si m-a internat. Am fost condusa de catre o asistenta direct într-o sala de nastere. În tot acest rastimp încercam (mi se descarcase si tel.)  sa îl apelez pe Adry - cel care în câteva zeci de minute urma sa devina tatic pentru prima oara!

   Am fost pur si simplu lasata sa zac pe un pat, toti erau grabiti si nimeni nu se apropia de mine. Iar eu îmi mângâiam bebelusul din burtica care se grabea sa vada mai repede lumina zilei. Încercam sa îi transmit liniste si calm, desi si eu as fi avut nevoie mai mult de acestea, fiindca fusesem nelinistita de tot ce era nou pentru mine, dar si de zarva din jur.

   Nu stiu prin ce minune a reusit si Adry sa ajunga la mine chiar în sala de nastere si chiar înainte sa nasc. Prezenta lui de scurta durata mi-a dat o putere imensa, curaj si încrederea ca voi reusi. Oricât de mult mi-as fi dorit  ca tatal copilului sa ma însoteasca la nastere si sa ma tina de mâna, nu mi s-a respectat dorinta si a fost dat afara din sala de nastere.

   Am fost poftita apoi de catre o asistenta sa urc pe masa de nastere exact când aveam o contractie puternica si am rugat sa se mai astepte un pic pâna când va trece contractia, însa iarasi nu mi s-a respectat dorinta si am fost luata aproape cu forta, iar apoi controlata grosolan cu degetele acolo. În acele momente simteam un discomfort enorm, instinctiv doream sa îmi schimb pozitia si sa ma prind cu mâinile de ceva. Însa iarasi nu am fost lasata. Contractiile se intensificau! Au sosit în acea sala de nastere vreo zece persoane, printre care si medicul obstetrician care era de garda în acea seara si m-a asistat la prima mea nastere. Pentru el eram doar o pacienta care pretinde ca are niste drepturi, pentru el eram o simpla ,,masinarie” care naste si ma trata ca atare. Îmi zicea sa nu strig, sa nu vorbesc, sa nu ma misc ca îl deranjez. Nici macar cum sa respir corect în timpul contractiilor nu îmi spunea, tehnica respiratiei fiind foarte importanta în travaliu. 

   Desi nu am cerut acest lucru, am primit perfuzie cu glucoza, oxitocina sintetica si în picior am primit o anestezie cred, care a fost testata fortat (pentru o eventuala alergie) exact pe pupila mea stânga, desi nu cerusem si nu cred ca era nevoie, pentru ca în timpul travaliului si al expulziei efectiv devenisem o femeie incredibil, inimaginabil, nemasurat de puternica.

   Eram constienta, doream sa particip activ la procesul nasterii si împingeam cu forta când simteam o contractie. Pe lânga durerea fireasca provocata de contractii, d-nul doctor mi-a mai provocat una - epiziotomia - pe motiv ca asa se face, asa e conform protocoalelor lor medicale. D-nul doctor si-a dorit mult sa grabeasca expulzia si a reusit, am nascut foarte repede! Ma asteptam sa dureze mai mult si simteam ca aveam putere sa rezist mai mult. Copilul a plâns! În acel moment am plâns si eu, dar de bucurie,... ca am devenit mamica, ca am un fiu!..  Imediat dupa expulzie i s-a taiat cordonul ombilical si a fost luat de la mama si pus pe o masa alaturata pentru a îndeplini protocolul. Mie mi-a fost doar aratat când era înfasat deja, dar numai pentru câteva clipe; tot atât l-a vazut si tatal ... în treacat pe hol când îl duceau pe micut în sectia neonatologie. 

   Eu însa ramasesem în sala de nastere, pe masa de nastere... fortat mi s-a tras placenta...

   Daca atunci când mi s-a facut incizia de epiziotomie îmi venea sa-i tai eu ceva d-lui doctor, pai atunci când a început sa ma coase pe viu (fara anestezie locala), îmi venea sa-i dau eu pantalonii în jos si sa-i cos eu organele lui genitale!  Epiziotomia este o mutilare genitala, o incizie inutila, urmele careia si acum le simt. Nu am solicitat epiziotomie, dar mi s-a facut. Mi-a fost foarte greu ulterior sa îmi refac si viata sexuala tot din cauza epiziotomiei.

   Am fost condusa apoi într-un salon, iar copilul, ca tot rugam sa fie adus lânga mine, mi-a fost adus abia dupa vreo 7 ore.

   Toate durerile si mai ales abuzurile medicale pe care le-am simtit pe propria piele si care mi-au umbrit un pic bucuria nasterii încerc sa le uit si sa ma bucur de minunea de îngeras care atât de mult are nevoie de mine. Si regret mult clipele care mi-au fost abuziv furate, dar îmi traiesc prezentul!