-
Cam asa am aratat dupa ce am dat nastere primei mele fetite. In octombrie 2019 am ajuns la spital cu contractii la 2 minute si dilatatie 0. Dupa ce m-au inregistrat, ceea ce a durat o vesnicie dupa parerea mea, m-a preluat o doamna (presupun ca moasa) care mi-a spus ce trebuie sa scot din bagaj si sa duc cu mine in prima faza. Mi-a facut o clisma dupa care m-a dus in sala de travaliu. Acolo plin de fete/femei, una mai in dureri ca cealalta. Primesc si eu un pat pe care sa ma intind si sa incerc sa suport cumva durerile travaliului. O data la ceva timp mai trecea cate o asistenta sa ma intrebe de sanatate, sa imi spuna cum trebuie sa respir, sa nu ma mai incord si sa nu beau apa. Cum sa nu ma lase sa beau apa? Pentru mine a fost un chin, mai ales ca efortul este enorm. Dupa vreo 8 ore de contractii si dureri, mi s-a rupt apa, si a ajuns si medicul meu, pentru ca atunci intrase in tura. Dansul a fost constant langa mine sa ma verifice si sa ma incurajeze. La un momentdat mi-a spus ca acum este momentul si am fugit repede pe scaun. Si imping si nimic, si imping si nimic. Eram epuizata deja si lipsita de puteri. Ma da jos de pe scaun si imi explica cu calm si rabdare ce trebuie exact sa fac cand simt cate o contractie. Dupa o alta ora de impins si verificari sunt urcata din nou pe scaun si imping si nimic si imping si nimic. La un momentdat ii spune asistentei sa se urce si sa ma ajute, impingand cu cotul pe burta, sa imping pentru ultima data cu putere ca ii vede deja motul. Si am impins si a iesit. Si liniste. Vezi prin filme cum nasc femeile si incep bebeii sa planga. Si la mine a fost liniste. Vad asistenta cum fuge si aduce o masuta, pune bebelina pe ea, si imi spune sa o strig si sa vorbesc cu ea. Am fost atat de panicata incat timpul s-a oprit in loc si in incapere eram doar eu si bebelina mea de culoare mov cu ochii mari si masca de oxigen pe fata ei marunta. Si incepe si plange. Nu am simtit o usurare mai mare in viata mea ca in acel moment. Efectiv am uitat toate orele petrecute in durere, epuizare si sete. Fetita mea s-a nascut cu cordonul infasurat in jurul gatului, a petrecut cateva zile la terapie intensiva, dar s-a recuperat repede, bine si fara probleme pe termen lung. Acum, cand sunt din nou in pragul nasterii, ma gandesc cum o sa trec peste travaliu cu masca pe fata. Pentru ca da, va trebui sa stau cu masca pe fata in tot timpul travaliului. Si imi amintesc cam cat de greu a fost sa respiri printre dureri, cum mi-au adus oxigen pentru ca bebe nu mai primea oxigen din cauza ca ma incordam de durere la fiecare contractie, si cam cum o sa fie acuma cand oricum aerul este mai putin din cauza mastii. Am emotii mari pentru ca stiu ce ma asteapta, dar totusi nu stiu ce ma asteapta. Incerc sa nu imi pierd prea mult timp cu gandurile astea, dar stiu ca in curand voi ajunge acolo in sala, cu dureri si masca pe fata. Sper din tot sufletul ca de data asta sa nu mai trec prin momentele alea de panica si frica pentru viata copilului meu.
Comentarii