Postat 12 iulie 2003 - 17:57
Nicole,
Cand eram in Romania, nu-i prea puteam intelege pe cei carora le era dor la locul natal. de parinti, chiar daca erau mutati in alt oras al Romaniei. Ii judecam in gand:'ce se mai sclifosesc si astia, au plecat si acum le este tare dor !!!" Viata m-a dus departe de parinti, sora si toata familia, singurica intr-un loc necunoscut, doar cu sotul si fetita, intr-o lume neinteleasa de mine(si la propriu si la figurat ) unde acum simt si eu din plin ce inseamna dorul!
DAR, sentimentele trebuie sa stea acolo unde le este locul, intr-un ungher al inimii, care trebuie deschis doar la nevoie, si nu lasate asa de capul lor sa faca ce vor cu noi si ratiunea noastra! Este drept ca este greu dar nu imposibil.
Mie mi-a fost mai usor abia dupa ce am fost prima data in Romania. Parca m-am mai linistit, parca dorul de acasa nu mai este asa ucigator. La mine efectiv se manifesta cu goluri in stomac cand ma gandeam la Romania si ce am lasat in urma. Si orice avion vedeam ca zboara, pentru mine mergea sau venea doar din Romania.
Timpul trece, obisnuinta intervine si bine face, pentru ca altfel am fi treminate cu totul, noi astea cu suflete mai sensibile si mai atasate sentimental de Romania, nu pentru ceea ce este ea ca tara, ci pentru ceea ce am lasat acolo: o parte din noi din identitatea noastra, din amintiri si de ce nu copilaria si .... multe altele!
Dar hai sa nu fim pesimiste! SA vedem si partea buna a lucrurilor si sa ne bucuram din plin de familiile pe care le avem acolo unde suntem,sa ne bucuram ca suntem sanatoasi, s si sa incecam sa ne facem viata cat mai frumoasa!! Acest dor, este poate pretul platit pentru o sansa in plus pe care o avem de la viata, si multe sanse in plus pentru copii nostri! Noi platim si pentru ei- poate!
Hai ca am filozofat prea mult pe aici, si nu de alta dar ma apuca si pe mine nostalgia si iar nu mai sunt buna de nimic toata ziulica!!
"Zoe fii barbata!"
La toti numai bine!