27 raspunsuri la acest subiect

[ch_dana]

Citat:

eventual sa le spunem mai tarziu mvai, m-am sacrificat pt tine, nu am mai convietuit cu nimeni?

Asta e un sablon. Maica-mea a ramas vaduva la 38 de ani si nu si-a mai "refacut viata" (oribil suna...) dar n-a deschis niciodata gura sa-mi zica asa ceva. Iar cand a fost de plecat, chiar ea mi-a dat branci, "du-te sa-ti faci o viata mai buna".

Dana & Amelia (21.06.2011)

[Gabi_K]

nu stiu cum va fi, sa ne trzim intr-o casa goala. A mea nu va contine nici caine, nici pisica

Insa am vazut oameni care au trait cu certuri, minciuni, inselat, si alte mizerii, dar au rezistat eroic pt copii (no comment) si cand au plecat copiii, abia atunci s-au trezit la realitate:( Decat asa, mai bine singura.



Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)



Povestea nasterii: Lili si Robert

[Gabi_K]

Citat:

citat din mesajul lui deennyy daca parintii sunt doi, este mai comod pentru ei si mai sigur pentru dezvoltarea emotionala armonioasa a piciului/picilor. totusi, asta nu inseamna ca este obligatoriu sa ramai cu partenerul/partenera de viata si daca nu va este bine impreuna. daca sunt doi parinti, iar minutii asista la certuri, violente... asta nu le foloseste la nimic.a-ti reface viata, insa, mai ales cand micutul nu mai este chiar atat de mic, comporta discutii legate de acceptarea noului venit in viata copilului si de acceptarea implicarii celuilalt. am vazut, de exemplu, parinti care au incercat sa-si refaca viata, insa au interzis cu desavarsire implicarea noului partener in educatia micutului. aceste disensiuni nu fac decat sa debusoleze copilul, el nu accepta autoritatea respectivului si, mai devreme sau mai tarziu, relatia adultilor ia sfarsit.Denisa

eu mi-am refacut viata in momentul in care am mers la avocat sa divortez. In clipa aceea am facut ceva bun pentru viitorul nostru (al meu si al copiilor).De atunci m-am recuplat, dar "noul venit" chiar daca a intrat in viata mea de 4 ani, nu se baga in viata mea de familie. El nu-mi creste copiii, sta discret deoparte, eventual intre patru ochi imi da dreptate sau isi spune parerea, dar niciodata in fata copiilor. Mie mi se pare mai sanatos asa, nu stiu daca as suporta sa se bage in pedagogia mea. Eu am anumite idei, poate sunt bune, poate nu, dar sunt ale mele, si incerc sa le aplic, cu mai mult sau mai putin succes, dar din partea lui (sau din partea oricui, in afara de diriginti) nu stiu cata pedagogie as suporta.Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)Povestea nasterii: Lili si Robert

[andacos]

Eu personal nu cred ca suntem facutzi sa traim singuri.Iar ciinele si pisica in niciun caz nu suplinesc lipsa unui partener!

In momentul in care exista copii,intr-adevar sa e mai didifl sa traiesti in doi(nu ne referim la parintzii copiilor)insa si aici depinde de asteptarile fiecaruia.

Daca pleci la drum intr-o relatzie cu gindul ca "sa-l inlocuiasca pe tata/mama",din start relatzia e esuata(din punctul meu de vedere).Daca pornesti o relatzie cu gindul copilul/copiii sa aiba un prieten,un partner de discutzie,deja sansele de reusita sunt mai mari!

Tu ca parinte esti responsabil de cresterea si educarea copilului si nu partenerul!

Dana

[Rufus]

Citat:

citat din mesajul lui Gabi_K De atunci m-am recuplat, dar "noul venit" chiar daca a intrat in viata mea de 4 ani, nu se baga in viata mea de familie.

N-am nici cea mai vaga idee sa critic, sa comentez.

Dar sunt curios, totusi: care este, atunci, rolul cuplarii?

(ma refer la neimplicarea in viata de familie, strict cazul tau).



PS: daca intrebarea este prea indiscreta sau raspunsul prea personal, nu insist.



Rufus, Tora si iadele



"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde

[herra]

Citat:

citat din mesajul lui ch_dana Citat: eventual sa le spunem mai tarziu mvai, m-am sacrificat pt tine, nu am mai convietuit cu nimeni? Asta e un sablon. Maica-mea a ramas vaduva la 38 de ani si nu si-a mai "refacut viata" (oribil suna...) dar n-a deschis niciodata gura sa-mi zica asa ceva. Iar cand a fost de plecat, chiar ea mi-a dat branci, "du-te sa-ti faci o viata mai buna". Dana & Amelia (21.06.2011)

exact. asta vroiam sa scot in evidenta, ca e un cliseu. f des folosit din pacate.
uneori sunt prea subtila.

---

Eu
stau pe tarm si-sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cararuire-n nesfârsit si nu-si gaseste
drumul înapoi. (Lucian Blaga, „La Mare”, 1919)

---

[anuscha2009]

Eu nu pot sa spun ca imi este greu sa fiu mama singura, dar nici ca e cool sa fii mama singura.

Nu suport nici exprimarea ,,ce bine ne este numai noi doi'' (mie si copilului)

Si mie imi este frica de ziua batranetii, chiar de adolescenta fetei, pur si simplu nu ma vad singura, locuind singura, utandu ma la telenovele sau plecand la bai. Dar nici cu sot nu ma vad. Eu daca as mai avea vreodata vreun sot desi nu cred as vrea sa se poarte ca un adevarat tata cu fata mea. Mie nu mi prea place ideea, s-a mai amintit si aici de ea, am vazut si pe la alte case, ne cuplam dar fiecare cu familia lui.


Ce mi se pare amuzant este ca a scris un tatic, care observ ca s-a si retrar intre timp si au ,,navalit'' mamicile. Ce sa inteleg??

ANNA

[herra]

pai fiecare intelege ce vrea :)

consider ca orice situatie e ok atata vreme cat esti impacat cu ea si confortabil
dar e important sa nu existe frica asta de viitor/batranete/etcetc
suntem foarte priceputi sa ne gasim sperietori din pacate

---

Eu
stau pe tarm si-sufletul mi-e dus de-acasa.
S-a pierdut pe-o cararuire-n nesfârsit si nu-si gaseste
drumul înapoi. (Lucian Blaga, „La Mare”, 1919)

---

[andacos]

Citat:

citat din mesajul lui herra dar e important sa nu existe frica asta de viitor/batranete/etcetc suntem foarte priceputi sa ne gasim sperietori din pacate Eu stau pe tarm si-sufletul mi-e dus de-acasa. S-a pierdut pe-o cararuire-n nesfârsit si nu-si gaseste drumul înapoi. (Lucian Blaga, „La Mare”, 1919)

Am dat quote la mesajul tau ,pentru ca citindu-l mi-am amintit de bunica mea,care a ramas vaduva undeva pe la 40 de ani si nu s-a mai recasatorit!Avea 5 copii,dintre care 4 la casele lor daca-mi amintecs eu bine,ma rog nu mai intru in detalii ca nu are rostul!

Ce voiam eu sa spun e ca singuratetea(acum nu stiu daca acceptata benevol sua sub presiunea satului ca stitzi si voi cum era si maie ste inca la tzara)a facut din bunica mea o femeie (nici nu stiu cum s-o descriu ca stitzi voi "despre mortzi nuami de bine!")rea,apriga,eu nu-mi amintesc sa o fi vazut zimbind de citeva ori,deci ce sa spun mia mult ca atzi intzeles voi ideea!

Singuratatea nu e usoara intr-adevar,dar asa cum ai spus si tu atita timp cit te simtzi confortabil e ok!In momentul in care incepi sa "arunci rautatzi"deja ar trebui sa-tzi pui niste semne de intrebare!

Bineintzeles ca eu nu m-am recasatorit avind modelul stafidit al bunicii mele,mie mi-a trebuit undeva la citziva ani sa-mi ling bine ranile...si apoi am mers mai departe!

Dana

[Yasmine]

Citat:

citat din mesajul lui Gabi_K Citat: citat din mesajul lui deennyy daca parintii sunt doi, este mai comod pentru ei si mai sigur pentru dezvoltarea emotionala armonioasa a piciului/picilor. totusi, asta nu inseamna ca este obligatoriu sa ramai cu partenerul/partenera de viata si daca nu va este bine impreuna. daca sunt doi parinti, iar minutii asista la certuri, violente... asta nu le foloseste la nimic.a-ti reface viata, insa, mai ales cand micutul nu mai este chiar atat de mic, comporta discutii legate de acceptarea noului venit in viata copilului si de acceptarea implicarii celuilalt. am vazut, de exemplu, parinti care au incercat sa-si refaca viata, insa au interzis cu desavarsire implicarea noului partener in educatia micutului. aceste disensiuni nu fac decat sa debusoleze copilul, el nu accepta autoritatea respectivului si, mai devreme sau mai tarziu, relatia adultilor ia sfarsit.Denisa eu mi-am refacut viata in momentul in care am mers la avocat sa divortez. In clipa aceea am facut ceva bun pentru viitorul nostru (al meu si al copiilor).De atunci m-am recuplat, dar "noul venit" chiar daca a intrat in viata mea de 4 ani, nu se baga in viata mea de familie. El nu-mi creste copiii, sta discret deoparte, eventual intre patru ochi imi da dreptate sau isi spune parerea, dar niciodata in fata copiilor. Mie mi se pare mai sanatos asa, nu stiu daca as suporta sa se bage in pedagogia mea. Eu am anumite idei, poate sunt bune, poate nu, dar sunt ale mele, si incerc sa le aplic, cu mai mult sau mai putin succes, dar din partea lui (sau din partea oricui, in afara de diriginti) nu stiu cata pedagogie as suporta.Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)Povestea nasterii: Lili si Robert

Si modalitatea cealalta e la mine, dupa ce am ramas "singura" cu doi copii (niciodata nu m-am simtit singura, nici nu aveam cum, pt. ca eram in 3, de aia am pus ghilimele), cam dupa 2 ani am cunoscut actuala mea jumatate (asa se cheama cred - unii gasesc intr-o viata doar o jumatate, altii mai multe ). Acum suntem o famile, cu bune si cu rele si suntem in 5. Nu cred ca suntem diferiti de familiile in care nu a existat nici un divort, si accept sa fim doi adulti care avem ceva de spus, chiar daca de multe ori, dupa ce se spun unele chestii pe care pana nu demult le gestionam sigura altfel, avem discutii aprinse in doi. Ne ferim sa avem pareri diferite in fata copiiilor, fie ei genetic doar ai mei sau ai nostri.>>Daruieste lumii un zambet si toata lumea iti va zambi!<< Charlie Chaplin C+AN+YS+ML