Tocmai am venit din parc...sotul se ocupa f bine de copii, el gateste in ultimul timp, eu doar
si alaptez fata.
Nu prea ne vorbim..nu stie ce sa imi spuna, il vad tacut, trist...
Ma uitam la el, si ma gandeam ca poate fi un tata f bun, ca poate creste copiii si fara mine, eventual cu altcineva langa el.
M-am simtit atat de....in plus, inutila...ma uit in oglinda, efectiv imi vine sa fug
am incercat sa vb cu soacra-mea, care de altfel e un om de nota 10, insa mai rau mi-am facut...mi-a spus sa...ma rog(bun sfat ,demn de urmat, insa....)caci gandurile astea vin de la...ala rau
...great, nu eram destul de instabila, acum a mai incoltit alta obsesie in mintea mea.
deodata fara sa vreau, am facut eu niste asociatii de..superstitii, cu imagini, m-am agatat nitel si de regretele proprii, si a iesit un...monstru!
nu mai inceta cu explicatiile...nu am vrut sa fiu lipsita de respect, am incercat sa imi pastrez calmul, i-am multumit ptr chat, si m-am retras.
In alta ordine de idei, incerc sa-mi pastrez totusi ratiunea in amalganul asta de idei, obsesii, frici, si cu dramul de optimism ce inca-l mai am...astept efectul medicamentului, astept sa incep terapia, astept zile mai bune...
in momentele de liniste...inca mai sper ca reusesc sa termin scoala, ca imi voi recapata zambetul, pacea, si ca...imi voi creste nepotii, imi spun ca sunt intr-un moment de rascruce, care totusi poate nu e capat de drum, ci inceput.
nu dureaza mult, ca iar ma apuca fricile, si o iau de la capat...
[flo]pentru voi toate
Nikole, mami de
Albastrel si
Albastrica
SA-L AJUTAM PE ANGELO
CELE TREI RUGACIUNI