multi multi ani conchita!!!! [flo]
fii alaturi de Mihaita
vorbe de copil...
Hobby
calator de profesie
Copilul captiv (7)
Deschis de
Deus
, mai 22 2010 11:52
223 raspunsuri la acest subiect
#11
Postat 25 mai 2010 - 00:56
#12
Postat 25 mai 2010 - 02:13
La multi ani, Conchita! [flo]
#13
Postat 25 mai 2010 - 10:47
La multi ani, conchita!
ce frumos vorbiti voi despre iubire
teoretic asha o fi. cred ca putini au trait si traiesc iubirea.
si io am crezut ca am trait-o. si inca de mai multe ori. io tot nu inteleg cum vine treaba cu iubirea :) stiu de fluturasi, stiu de pasiune, stiu de dragoste fulger, stiu sa daruiesc ... da' ce sa fac am si "pretentii". io nu vreau o iubire platonica. stiu ca nu pot pretinde sa fiu iubita si mai cred ca am fost iubita da' n-am inteles io. io am probleme cu realitatea. ce e realitate si ce-i autosugestie sau inchipuire. in timp ce traiesc iubirea mi se pare ca da, e iubire! dupa, nu mai sunt sigura.
ce frumos vorbiti voi despre iubire
teoretic asha o fi. cred ca putini au trait si traiesc iubirea.
si io am crezut ca am trait-o. si inca de mai multe ori. io tot nu inteleg cum vine treaba cu iubirea :) stiu de fluturasi, stiu de pasiune, stiu de dragoste fulger, stiu sa daruiesc ... da' ce sa fac am si "pretentii". io nu vreau o iubire platonica. stiu ca nu pot pretinde sa fiu iubita si mai cred ca am fost iubita da' n-am inteles io. io am probleme cu realitatea. ce e realitate si ce-i autosugestie sau inchipuire. in timp ce traiesc iubirea mi se pare ca da, e iubire! dupa, nu mai sunt sigura.
#14
Postat 25 mai 2010 - 11:04
La mult Ani, Conchita! [flo]
iti multumesc pentru scrierile tale care ma inspira
ha, prima iubire...la mine a fost pe la 7 ani:)
la fel de reala ca la orice alta varsta
eu sunt un pic pierduta in discutie...nu prea inteleg de ce iubirea e mereu si musai asociata cu pasiunea; care pasiune fiind un sentiment atat de intens si fara obiect as zice e clar ca nu are cum sa dureze prea mult; dupa mine pasiunea de care vorbiti este doar o fericita si intamplatoare intalnire de substante chimice si alte chestii un pic mai ezoterice; este ca un declansator al unor sentimente care au existat intotdeauna in noi si nu prea au de-a face cu persoana respectiva; ca o refulare as spune
eu vad/simt iubirea ca o revarsare de bucurie, ca o stare de impacare si liniste si nu ca o chestie tumultoasa care te stoarce de energie; cine stie ce ma asteapta dupa colt
iti multumesc pentru scrierile tale care ma inspira
ha, prima iubire...la mine a fost pe la 7 ani:)
la fel de reala ca la orice alta varsta
eu sunt un pic pierduta in discutie...nu prea inteleg de ce iubirea e mereu si musai asociata cu pasiunea; care pasiune fiind un sentiment atat de intens si fara obiect as zice e clar ca nu are cum sa dureze prea mult; dupa mine pasiunea de care vorbiti este doar o fericita si intamplatoare intalnire de substante chimice si alte chestii un pic mai ezoterice; este ca un declansator al unor sentimente care au existat intotdeauna in noi si nu prea au de-a face cu persoana respectiva; ca o refulare as spune
eu vad/simt iubirea ca o revarsare de bucurie, ca o stare de impacare si liniste si nu ca o chestie tumultoasa care te stoarce de energie; cine stie ce ma asteapta dupa colt
#15
Postat 25 mai 2010 - 11:16
Pai cam asa e Tangerine, ca daca o tii tot intr-o pasiune cu partenerul, arzi mancarea, nu vezi cand e copilul bolnav, nu faci performanta la job, inchizi pisica in frigider si pui laptele in sifonier, n-ai cum sa functionezi in viata de zi cu zi cand arzi la temperaturi prea inalte... in timp incepi sa deschizi robinetul cu pasiunea doar cand ai conditiile necesare
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
#16
Postat 25 mai 2010 - 11:17
am citit mai de mult intr-o carte depre nevoia noastra de a pune etichete pe orice: de ce trebuie sa dam un nume la ce simtim sau vedem?
Cred ca nu poate sa fie numita sau simtita de 2 persoane la fel, mai cred ca iubirea neimpartasita/consumata gen Romeo si Julieta este idealizata.
Noi suntem instinct,educatie de la parinti/societate si propria experienta - totul raportam si filtram prin asta si ne manifestam ca atare.
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
Cred ca nu poate sa fie numita sau simtita de 2 persoane la fel, mai cred ca iubirea neimpartasita/consumata gen Romeo si Julieta este idealizata.
Noi suntem instinct,educatie de la parinti/societate si propria experienta - totul raportam si filtram prin asta si ne manifestam ca atare.
devii ceea ce practici
www.de-azi.ro
http://oscarfriends.wordpress.com/
Tot ce poti cumpara cu bani e ieftin! Erich Maria Remarque.
#17
Postat 25 mai 2010 - 11:59
la multi ani, conchita draga! (acu' inteleg eu mai multe, ca aflai ca esti geamana de-a mea)
nu stiu daca e recunoastere, in loc de proiectie. fiindca psihologii sustin, pe de o parte, ca da, ne cautam mama sau tatal in relatiile de cuplu, daaar... il mai si modificam pe cel de linga sa DEVINA mama sau tatal pe care-i cautam, pt a ne reconstrui cadrul toxic in care ne-am obisnuit sa traim. imi amintesc ca am citit intr-o carte marturia unui barbat care si-a inselat sotia. asta, dupa ce ani de zile sotia l-a banuit ca o inseala - desi nu era asa! - si au ajuns sa aiba discutii zilnice despre asta, omul tot incercind sa-i demonteze scenariile fanteziste. "si intr-o zi a cistigat. atit de tare ma saturasem de discutiile astea aberante incit am cautat in alta parte linistea pe care n-o aveam acasa. si am inceput sa ma vad cu o colega de serviciu." si am mai gasit demonstratii de genul asta in multe carti de psihologie. de aia zic de proiectiile noastre. daca sotia in cauza n-ar fi fost atit de focusata pe subiect poate sotul n-ar fi ajuns s-o insele. dar ea a vrut ca el s-o insele! si l-a impins spre asta, ca sa poata redeveni victima si sa-si poata trai din nou scenariul toxic pe care-l stia. de aia e asa importanta terapia si pacea cu noi insine, daca femeia aia ar fi vb cu un terapeut si si-ar fi rezolvat pb cu infidelitatea care venea, desigur, din trecutul parintilor ei, la a caror casnicie a fost martor, n-ar mai fi avut nevoie de recrearea scenariului, fiindca ar fi stiut ca, de fapt, ii intinde o capcana psihologica barbatului ei.
adela, zau, cum autosugestie? adica ce pretentii ai?
tangerine.. io cred ca ai dreptate cumva. adica, ma uit la mine si la oamenii din jur si vad ca relatiile alea pornite din substante chimice, cum zici tu, nu prea dureaza. pe de alta parte, cred ca iubirea aia pura de care tot vb aici nu prea mai are sanse sa dureze in zilele nostre. poate gresesc, dar nu mai gasesc toleranta pe linga mine si nici la mine, de fapt adica, nu mai vad oameni dispusi sa faca eforturi, sa munceasca pt relatiile lor de iubire, sa se sacrifice pt binele celui de linga - stai, nu vb de sacrificii majore - dar.. sunt rari cei care-si depasesc orgoliul. si cred ca in prezenta orgoliului nu exista iubire. toate povestile de iubire - care mi-e mi-a parut autentica - de care am auzit, s-au intimplat demult de tot, sau le-am citit prin carti minunate. ("maitreyi" stirneste si acum furtuni in mine!) nu cred ca am in jur nicio pov autentica de iubire, dupa definitia mea, adica. nu cred ca am avut, nici mica fiind, in cuplurile de prieteni ai alor mei. nu e o acuza, fiindca nici eu nu stiu daca sunt capabila de ea.
poate ca, din cauza vitezei cu care traim azi, nu mai stam sa decantam ce primim si luam drept iubire reactiile chimice sau alte lucruri care ne aduc la un numitor comun. sau poate din cauza captivitatii noastre, a tuturor.. aud din ce in ce mai des.. "m-am inselat. el/ea nu era cum credeam".
sau poate ca asta s-ar traduce, dupa ce i-am raspuns conchitei mai sus, el/ea n-a fost ceea ce eu AVEAM NEVOIE sa fie. iarasi.. proiectie. nu aveam nevoie de celalalt asa cum era, aveam nevoie sa fie intr-un fel anume, care-mi servea mie si atunci l-am investit cu caracteristici pe care, de fapt, nu le avea. a cui e vina la sfirsit? a lui sau a mea?
nu stiu daca e recunoastere, in loc de proiectie. fiindca psihologii sustin, pe de o parte, ca da, ne cautam mama sau tatal in relatiile de cuplu, daaar... il mai si modificam pe cel de linga sa DEVINA mama sau tatal pe care-i cautam, pt a ne reconstrui cadrul toxic in care ne-am obisnuit sa traim. imi amintesc ca am citit intr-o carte marturia unui barbat care si-a inselat sotia. asta, dupa ce ani de zile sotia l-a banuit ca o inseala - desi nu era asa! - si au ajuns sa aiba discutii zilnice despre asta, omul tot incercind sa-i demonteze scenariile fanteziste. "si intr-o zi a cistigat. atit de tare ma saturasem de discutiile astea aberante incit am cautat in alta parte linistea pe care n-o aveam acasa. si am inceput sa ma vad cu o colega de serviciu." si am mai gasit demonstratii de genul asta in multe carti de psihologie. de aia zic de proiectiile noastre. daca sotia in cauza n-ar fi fost atit de focusata pe subiect poate sotul n-ar fi ajuns s-o insele. dar ea a vrut ca el s-o insele! si l-a impins spre asta, ca sa poata redeveni victima si sa-si poata trai din nou scenariul toxic pe care-l stia. de aia e asa importanta terapia si pacea cu noi insine, daca femeia aia ar fi vb cu un terapeut si si-ar fi rezolvat pb cu infidelitatea care venea, desigur, din trecutul parintilor ei, la a caror casnicie a fost martor, n-ar mai fi avut nevoie de recrearea scenariului, fiindca ar fi stiut ca, de fapt, ii intinde o capcana psihologica barbatului ei.
adela, zau, cum autosugestie? adica ce pretentii ai?
tangerine.. io cred ca ai dreptate cumva. adica, ma uit la mine si la oamenii din jur si vad ca relatiile alea pornite din substante chimice, cum zici tu, nu prea dureaza. pe de alta parte, cred ca iubirea aia pura de care tot vb aici nu prea mai are sanse sa dureze in zilele nostre. poate gresesc, dar nu mai gasesc toleranta pe linga mine si nici la mine, de fapt adica, nu mai vad oameni dispusi sa faca eforturi, sa munceasca pt relatiile lor de iubire, sa se sacrifice pt binele celui de linga - stai, nu vb de sacrificii majore - dar.. sunt rari cei care-si depasesc orgoliul. si cred ca in prezenta orgoliului nu exista iubire. toate povestile de iubire - care mi-e mi-a parut autentica - de care am auzit, s-au intimplat demult de tot, sau le-am citit prin carti minunate. ("maitreyi" stirneste si acum furtuni in mine!) nu cred ca am in jur nicio pov autentica de iubire, dupa definitia mea, adica. nu cred ca am avut, nici mica fiind, in cuplurile de prieteni ai alor mei. nu e o acuza, fiindca nici eu nu stiu daca sunt capabila de ea.
poate ca, din cauza vitezei cu care traim azi, nu mai stam sa decantam ce primim si luam drept iubire reactiile chimice sau alte lucruri care ne aduc la un numitor comun. sau poate din cauza captivitatii noastre, a tuturor.. aud din ce in ce mai des.. "m-am inselat. el/ea nu era cum credeam".
sau poate ca asta s-ar traduce, dupa ce i-am raspuns conchitei mai sus, el/ea n-a fost ceea ce eu AVEAM NEVOIE sa fie. iarasi.. proiectie. nu aveam nevoie de celalalt asa cum era, aveam nevoie sa fie intr-un fel anume, care-mi servea mie si atunci l-am investit cu caracteristici pe care, de fapt, nu le avea. a cui e vina la sfirsit? a lui sau a mea?
#18
Postat 25 mai 2010 - 12:18
Ilia, pai era si vina lui ca n-a simtit ce ai nevoie ca sa-ti ofere, ca la dansul iubirii e nevoie de doi, adica si el trebuie sa fie permanent interesat sa-ti implineasca chiar si nevoile nerostite... dar barbatii nu-s prea intuitivi din pacate.
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
Pene colorate... cate putin din toate!
album
gradina
#19
Postat 25 mai 2010 - 13:13
La multi ani, Conchita![flo]
#20
Postat 25 mai 2010 - 13:15
La Multi Ani, Conchita.
. Sa ai o viata frumoasa
. Sa ai o viata frumoasa